Câți bani au aterizat în bugetul statului de la aeroportul lui Șor

Aeroportul Chișinău, care recent a revenit în administrarea statului a virat în bugetului statului 1,36 miliarde de lei. Banii au fost virați în bugetul statului din anul 2013, când a fost concesionat aeroportul, până în prezent.

Tatiana Savva a mai spus că statul ar putea întoarce companiei Avia Invest, aproximativ 90 de milioane de euro pentru presupusele investiții pe care le-ar fi efectuat în perioada 2013-2020, dacă reprezentanții companiei le vor putea demonstra, inclusiv „sursa banilor”.

„Am adus la cunoștință Ministerului Finanțelor, cât și factorilor de decizie, că în 2013-2020 concesionara a efectuat investiții în valoare de aproximativ 90 de milioane de euro și, în momentul rezilierii contractului, noi suntem obligați în termen de 180 de zile să întoarcem aceste investiții companiei „Avia Invest”, odată ce ei demonstrează aceste investiții, inclusiv sursa banilor (…)”, a afirmat Tatiana Savva pentru ZDG.

Aproximativ aceleaşi cifre sunt şi în răspunsul pentru Mold-Street.com, în care APP a specificat că investiţiile efectuate de Avia Invest în perioada 2013-2020 au constituit aproape 89,81 milioane euro (circa 1,68 miliarde lei) şi au fost acceptate.

„Vă informăm сă Concesionarul а efectuat investiţii în mărimе de 89.809 mii EUR, саrе au fost acceptate de Comisia de monitorizare а Contractului de concesiune пr.4/03 din 30.08.2013 şi Agenţia Proprietăţii Publice, în calitate de Concedent”, se arată în răspunsul APP oferit pentru Mold-Street.com.

Aeroportul Internațional Chișinău, luat în concesiune de AviaInvest, a revinit înapoi în administrarea Statului în data de 23 noiembrie după decizia favorabilă a Curții de Apel Chișinău.

Avia Invest, controlata de Ilan Șor, condamnat de prima instanță pentru fraude la BEM, a luat în concesiune aeroportul Chișinău pentru un termen de 49 de ani, iar statul a dat în judecată compania și cere anularea contractului de concesionare a aeroportului. Drept răspuns Avia Invest a dat Moldova în judecată la Curtea de Arbitraj de la Stockholm. Compania a acuzat autoritățile că o supun presiunilor și cere despăgubiri de 855 de milioane de euro. O decizie încă nu există.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

#chsinau #concesionare #Aeroport

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Analistul pieței de petrol și gaze, Mihail Krutihin, a oferit pentru publicația „7×7” răspunsuri la zece întrebări considerate „naive”, dar care explică esența economiei petroliere rusești. Printre ele – de ce, în timp ce prețurile internaționale ale petrolului scad, benzina în Rusia devine tot mai scumpă, de ce Ucraina atacă rafinării și depozite petroliere, dar și cui aparțin de fapt resursele de țiței ale Federației Ruse.

Potrivit expertului, doar 7% din prețul combustibilului reflectă real costurile petroliere, restul de 93% fiind determinat de factori politici, decizii guvernamentale și interesele elitei de la Kremlin.

Conform legii ruse „Despre subsol”, petrolul este proprietatea statului. „Ce este statul? Acei domni în mașini negre cu girofaruri albastre pe străzile Moscovei”, a explicat Krutihin. El respinge mitul că resursele aparțin poporului, subliniind că statul gestionează profiturile ca pe un „fond comun”, folosit pentru cheltuieli de război sau pentru acumulări pe conturi externe.

Analistul susține că firmele private urmăresc profitul pe termen lung, fiind dispuse să investească ani de zile până când un zăcământ devine rentabil. În schimb, companiile de stat sunt presate de oficiali să genereze bani rapid, prin proiecte grandioase, umflate artificial și adesea corupte.

Krutihin a descris situații din nordul Republicii Komi, unde localnicii trăiesc printre scurgeri de petrol și terenuri contaminate. „Când conductele crapă, muncitorii bagă în fisuri cuie de lemn – așa-numiții ‘arici’. Iar jos se adună bălți de petrol”, spune expertul.

Exploatarea țițeiului în Rusia este mult mai dificilă decât în Arabia Saudită sau Iran. O sondă saudită produce între 1.000 și 2.000 tone pe zi, uneori prin presiune naturală. În Rusia, productivitatea medie a unei sonde este de doar 8,5 tone pe zi, ceea ce crește costurile și reduce eficiența.