Ce se întâmplă dacă Rusia închide robinetul de gaze

Compania de investiții bancare și servicii financiare UBS a analizat expunerea țărilor din Europa Centrală și a Greciei la gazele naturale rusești și ce s-ar întâmpla în cazul în care Moscova decide să închidă complet robinetul, relatează Money Review, citată de Rador.

Conform datelor din 2020 centralizate de UBS, Ungaria are cea mai mare dependență de gazele naturale importate din Rusia. Mai exact, gazul rusesc reprezintă 27% din consumul intern de energie. Țara cu a doua cea mai mare dependență este Cehia, întrucât 18% din necesarul de energie este acoperit de importurile de gaze naturale rusești.

În celelalte țări analizate, expunerea este mai mică: România, Polonia și Grecia își acoperă doar 7-9% din necesarul de energie din gazul rusesc. „Prin urmare, aceste economii au o capacitate mai mare de a înlocui gazul natural rusesc”, notează analiștii UBS. Este cazul Poloniei care a încetat să mai primească gaze rusești în mod direct încă de la sfârșitul lunii aprilie. De altfel, Polonia și Grecia sunt cele două țări care au terminale plutitoare de GNL și au primit deja gaze naturale lichefiate din SUA și Qatar.

Pe de altă parte, UBS subliniază dependența ridicată de hidrocarburile solide în mixul energetic al Poloniei și Cehiei (30-40%), în special rolul cărbunelui.

Cehia și Ungaria dețin cea mai mare pondere a energiei nucleare (16-19%), în timp ce Grecia își acoperă peste 50% din necesarul de energie din produse petroliere. Țara în care sursele regenerabile de energie joacă cel mai important rol este România (19%).

În ceea ce privește expunerea pe sectoare, gospodăriile au cel mai mic rol în consumul de gaze naturale (în raport cu utilizarea totală) în Grecia (30%) și cel mai mare în Ungaria (aproape 50%).

Sectorul comercial și serviciile publice sunt, de asemenea, importante consumatoare de gaze: 20% din totalul gazelor consumate în Cehia este direcționat spre aceste sectoare, în timp ce cea mai scăzută expunere se regăsește în Grecia și Polonia, în jur de 10%. Dintre industrii, produsele chimice și petrochimice folosesc cel mai mult gaz natural ca procent din consumul total, variind de la 7% în Cehia la 28% în Grecia.

Un consum ridicat de gaze este înregistrat și de sectoarele de minerit nemetalifer, alimente, băuturi și tutun și producția de fier și oțel. Potrivit UBS, industria este responsabilă pentru 23,5% din valoarea adăugată creată în cele 4 țări din Europa Centrală și pentru 16,5% în Grecia.

Deoarece Grecia importă toate gazele naturale pe care le consumă, UBS estimează ponderea gazelor importate în mixul energetic total la 22%. Ponderea gazului rusesc în importurile totale este de aproximativ 40%, în timp ce în UE în ansamblu se ridică la 45%, iar în Germania la 65%.

Prin urmare, UBS estimează că Grecia își acoperă aproximativ 8% din necesarul de energie cu gaz natural rusesc, aproximativ la fel ca România și Polonia, ceea ce înseamnă că aceste țări îl pot înlocui mai ușor.

De altfel, un studiu al FMI care încearcă să cuantifice posibilele efecte ale închiderii robinetului de către Rusia arată că efectele sunt mai mari în cazul Ungariei și Cehiei, dar mult mai mici pentru Polonia, România și Grecia, aceasta din urmă fiind afectată doar prin expunere indirectă, din cauza efectelor suportate de partenerii săi comerciali.

#gaz #Gazprom #Rusia

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Economistul Iurie Rija îl critică dur pe fostul deputat Alexandr Slusari, pe fondul acuzațiilor privind colapsul industriei de procesare a uleiului de floarea-soarelui din Republica Moldova. Într-o replică amplă, Rija îl acuză pe Slusari de populism și lipsă de argumente economice, susținând că deciziile luate în 2024 privind exportul de semințe au fost dictate exclusiv de contextul economic, nu de bunul plac al vreunui „monopolist”.

„Domnule Slusari, de când urmăresc postările Dvs., nu am văzut niciun articol cu fundament economic real”, începe Iurie Rija, explicând că exportul celor 78 de mii de tone de floarea-soarelui din sezonul 2024/2025 a fost o decizie de criză. Prețul intern al materiei prime – 9,35 lei/kg – combinat cu un preț mediu de export al uleiului de doar 15,22 lei/kg, făcea ca procesarea să fie profund nerentabilă: „Doar costul semințelor ajungea la 21,25 lei pentru 1 kg de ulei, fără a include electricitate, ambalare sau întreținere”.

Rija mai afirmă că prăbușirea industriei de prelucrare a uleiului a fost un factor major în scăderea generală a exporturilor Moldovei în 2024 – cu 12% față de anul precedent, iar exporturile de ulei și șrot s-au redus cu 74%. „Jumătate din această scădere se datorează exact sectorului uleiurilor vegetale”.

În replică la acuzațiile privind monopolul Transoil, economistul subliniază că „industria nu este închisă – dar nimeni altcineva nu a investit în infrastructura, porturile și uzinele necesare procesării la scară mare. Transoil a rămas singur nu pentru că a eliminat concurența, ci pentru că a rezistat într-un mediu economic ostil”.

Rija scoate în evidență că, deși au existat și greșeli din partea fabricilor, lovitura decisivă a venit dinspre politicile impuse chiar la solicitarea lui Slusari. Interdicția asupra importului de floarea-soarelui din Ucraina ar fi tăiat „oxigenul lanțului de procesare”, făcând imposibilă menținerea activității uzinelor: „Dacă importurile ar fi fost permise, procesarea putea continua, uleiul s-ar fi produs local și nu s-ar fi vândut acum la 41 de lei sticla”.

În plus, Rija respinge ideea unei conspirații a procesatorilor: „Nu e vorba de Vaja sau Druker, e vorba de o industrie reală, care dacă dispare, nu va mai fi reconstruită cu postări pe Facebook”.

În final, economistul recunoaște nevoia de unități mici de procesare în mediul rural, dar insistă că ele trebuie să completeze, nu să înlocuiască procesarea industrială. „Altminteri, vom exporta materie brută și vom importa produs scump – pierzând tot lanțul valoric”.