Ce va face Melinda Gates cu averea sa obținută după divorț. La ce se așteaptă analiștii

12 Mai 2021, 15:16
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
12 Mai 2021, 15:16 // Au Bani //  MD Bani

După decenii de implicare în scopuri caritabile, Melinda Gates a devenit un model de filantropie, iar după divorțul de Bill Gates, va continua să facă același lucru, scrie CNN. 

În 2015, miliardara și-a creat propria companie de investiții și incubare, Pivotal Ventures.

„După ce am deschis fundația noastră, am început să petrec timp cu femeile din întreaga lume și să înțeleg mai bine impactul inegalității de șanse asupra vieții femeilor și a fetelor”, a declarat Melinda anul trecut.

În iunie 2020, prin Pivotal Ventures, Melinda Gates a colaborat cu fosta soție a lui Jeff Bezos, MacKenzie Scott, pentru a lansa un program referitor la egalitatea de șanse. Prin program, se vor acorda 30 de milioane de dolari organizațiilor cu cele mai bune idei pentru a ajuta la extinderea influenței femeilor în Statele Unite până în anul 2030. Au fost alese zece finaliste, iar câștigătorii vor fi anunțați în această vară.

Prin Pivotal Ventures, Melinda Gates a condus mai multe inițiative privind sănătatea mintală, concentrându-se în special pe tinerii de culoare și pe comunitatea LGBTQ+ din SUA.

În aprilie, a ajutat la înființarea Sound It Out, o campanie care îi ajută pe părinți să-și înțeleagă mai bine elevii de gimnaziu.

Melinda Gates s-a implicat frecvent în ceea ce privește accesul la vaccinuri, cel mai recent fiind în timpul pandemiei de COVID-19.

În total, Fundația Bill și Melinda Gates a donat mai mult de 1,75 miliarde de dolari pentru a sprijini campania de vaccinare anti COVID-19.

Scoaterea oamenilor din sărăcie a fost mult timp o prioritate pentru Fundația Bill și Melinda Gates.

„Primul pas este să ne asigurăm că toți oamenii au acces la tehnologie, iar în acest moment miliarde de persoane încă nu au acces”, a explicat miliardara.

În 2019, Melinda Gates a scris pe Twitter că accesul la contraceptive rămâne cel mai mare antidot împotriva sărăciei, în întreaga lume.

19 Sept. 2026, 14:21
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
19 Sept. 2026, 14:21 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Asociația Exportatorilor de Cereale „Agrocereale” cere Căii Ferate din Moldova (CFM) identificarea unei soluții pentru taxele de staționare acumulate de vagoanele cu cereale blocate în portul ucrainean Reni, în condițiile în care exportatorii susțin că nu au nicio posibilitate de a controla durata imobilizării acestora.

Într-un demers transmis pe 11 septembrie directorului general al CFM, Serghei Cotelnic, asociația solicită o soluție „echitabilă, previzibilă și sustenabilă” pentru costurile suportate de companiile ale căror vagoane nu pot fi descărcate din cauza situației de securitate din regiune.

Potrivit Agrocereale, doar doi membri ai asociației aveau 83 de vagoane ale CFM încărcate cu cereale și imobilizate de aproximativ o lună în portul Reni. La 9 septembrie, taxele de staționare acumulate ajunseseră la circa 40.532 de dolari și continuau să crească zilnic.

Asociația susține că problema nu este provocată de comercianți. Potrivit informațiilor primite de la membrii săi, unii armatori refuză să opereze în portul Reni din cauza riscurilor militare din sudul Ucrainei și își redirecționează navele către porturi considerate mai sigure.

În lipsa navelor la dană, cerealele nu pot fi descărcate, iar vagoanele rămân blocate. Pentru loturile respective nu ar exista, în actualele condiții, o alternativă reală care să permită descărcarea mărfurilor și eliberarea materialului rulant.

Agrocereale susține că perioadele de staționare provocate de comerciant nu ar trebui tratate identic cu cele generate de factori externi asupra cărora exportatorul nu are control. Asociația invocă în acest context inclusiv existența unui posibil „impediment justificator” prevăzut de relațiile contractuale.

Transportul feroviar internațional de mărfuri dintre Republica Moldova și Ucraina este reglementat inclusiv prin Acordul privind Transportul Internațional de Mărfuri pe Calea Ferată (SMGS). Potrivit asociației, aplicarea unui asemenea argument presupune însă documentarea exactă a fiecărui caz: intrarea vagonului pe teritoriul Ucrainei, localizarea acestuia, momentul apariției impedimentului și cauza concretă a staționării.

„Agrocereale nu cere ca CFM să piardă bani”, precizează asociația, dar consideră că întreaga povară financiară a unui blocaj provocat de riscurile militare nu ar trebui transferată automat asupra exportatorilor.

Asociația cere astfel diferențierea perioadelor de staționare în funcție de cauza reală a imobilizării vagoanelor și deschiderea unor discuții tehnice între CFM și companiile afectate.

Cazul celor 83 de vagoane și al celor peste 40.000 de dolari acumulați drept taxe este prezentat drept un exemplu, Agrocereale precizând că situații similare sunt raportate și de alți membri. Datele consolidate urmează să fie transmise CFM după centralizare.

Asociația avertizează că problema riscă să depășească nivelul unor cazuri individuale, în condițiile în care exportatorii moldoveni de cereale depind de coridorul logistic prin portul Reni. În lipsa unei soluții, blocajul logistic provocat de situația de securitate din regiune riscă să se transforme într-o povară financiară tot mai mare pentru companiile din sector.