Cei vulnerabili, mai protejaţi! CJF a instruit poliţiştii cum să se comporte cu victimele violenţei în familie

11 Dec. 2023, 14:11
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
11 Dec. 2023, 14:11 // Actual //  bani.md

Centrul de Justiție Familială (CJF) a găzduit 40 de polițiști delegați la instruirea inițială, despre modalitatea de referire a victimelor violenței în familie și violenței sexuale. Oamenii legii au participat la oră  sub îndrumarea reprezentantului Academiei „Ştefan cel Mare” a MAI, comisar-șef Ianuș Erhan.

Aceștia au fost familiarizați cu structura CJF, funcționalitatea instituției,  dar și complexitatea serviciilor de asistență oferită. Instituția cu regim de activitate 24/7 are drept scop protecția victimelor violenței sexuale și domestice.

„Reamintim că acesta este primul Centru din țara noastră care va permite persoanelor care au trecut prin diverse forme de violență să poată beneficia de tot spectrul de servicii de care au nevoie, în condiții de maximă siguranță și confidențialitate”, notează Poliția Republicii Moldova.

Pentru a solicita ajutorul Centrului de Justiție Familială, persoanele vulnerabile pot telefona Serviciul unic de urgență 112 sau relefonul de încredere pentru Femei și Fete 0 8008 8008.

Realitatea Live

22 Feb. 2026, 09:45
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
22 Feb. 2026, 09:45 // Actual //  Ursu Victor

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că va majora tariful global la importuri de la 10% la 15%, după ce Curtea Supremă a SUA a decis că mecanismul utilizat de Casa Albă pentru introducerea tarifelor este ilegal. Anunțul a fost făcut de liderul american pe platforma Truth Social.

„În calitate de președinte al Statelor Unite ale Americii, ridic imediat tariful global pentru importul de bunuri și servicii […] de la 10% la nivelul complet permis și justificat juridic de 15%”, a scris Trump, acuzând că multe țări au „jefuit” economia americană timp de decenii.

Șeful de la Casa Albă a criticat dur decizia Curții Supreme, pe care a calificat-o drept „absurdă, prost redactată și profund antiamericană”, în contextul în care instanța a stabilit, cu votul a 6 judecători la 3, că Trump a acționat ilegal folosind legislația privind situațiile de urgență pentru a justifica tarifele „reciproce”.

Trump a anunțat prima rundă de taxe în februarie 2025, imediat după revenirea sa la Casa Albă. Măsurile au vizat inițial Canada, China și Mexic, pe care administrația americană le-a acuzat că nu combat suficient traficul de fentanil către SUA. Ulterior, pe 2 aprilie, Washingtonul a extins un tarif de 10% pentru importurile din aproape toate țările lumii și a impus suprataxe suplimentare pentru zeci de state considerate parteneri comerciali neloiali.

Președintele american a justificat politica tarifară prin „situația economică de urgență” provocată de deficitul comercial în creștere al SUA. Potrivit legislației comerciale din 1974, președintele poate introduce tarife pentru maximum 150 de zile fără aprobarea Congresului, însă pentru menținerea lor ulterioară este necesar votul legislativului.

Pe durata aplicării tarifelor, autoritățile americane au colectat cel puțin 133,5 miliarde de dolari de la importatori. În prezent, mai multe companii se pregătesc să ceară despăgubiri în instanță pentru aceste pierderi.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!