Cel mai mare exportator de ulei de măsline din lume reduce producția. Prețurile vor rămâne mari

02 Aug. 2022, 17:30
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
02 Aug. 2022, 17:30 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Valurile de caniculă care au lovit Spania în ultimele luni ameninţă să reducă semnificativ producţia de ulei de măsline a celui mai important exportator mondial pentru acest ingredient utilizat la gătit, a declarat ministrul spaniol al Agriculturii, Luis Planas, transmite Bloomberg.

„Dacă nu vom avea o diminuare a temperaturilor sau căderi de precipitaţii în săptămânile următoare, recolta de măsline din acest an ar putea fi semnificativ mai mică decât în anii anteriori. Sectorul este îngrijorat cu privire la producţia de ulei”, a spus Luis Planas într-un interviu, fără a oferi însă estimări cu privire la producţia preconizată.

Diminuarea livrărilor de ulei de măsline din Spania, care este responsabilă pentru aproape jumătate din producţia mondială, şi continuarea perturbării livrărilor de ulei de floarea soarelui din Ucraina ar urma să menţină preţurile la uleiurile vegetale la un nivel ridicat, a apreciat Luis Planas.

Potrivit datelor furnizate de Consiliului Oleicol Internaţional (IOC), preţurile la uleiul de măsline rafinat produs în provincia Jaen, unde se stabilesc preţurile de referinţă în Spania, au crescut cu 8,3% în luna iunie.

Situaţia dificilă de pe piaţa uleiului de măsline face parte dintr-o imagine mai amplă de perturbări ale livrărilor de produse agricole în contextul în care vremea secetoasă din mai multe regiuni din Europa ar urma să reducă producţia de cereale într-un moment în care preţurile globale la alimente sunt la un nivel record, după invazia rusească din Ucraina, scrie Agerpres.

Separat, Departamentul american al Agriculturii a estimat că producţia mondială de ulei de măsline ar urma să scadă cu 11% până la 2,9 milioane de tone în anul agricol 2022/2023. Uleiul de măsline este al treilea mare produs agroalimentar exportat de Spania, ţară care, în medie, exportă 1,3 milioane de tone de ulei de măsline în fiecare an.

Realitatea Live

17 Feb. 2026, 17:23
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
17 Feb. 2026, 17:23 // Actual //  Ursu Victor

Guvernarea a amânat intrarea în vigoare a noilor reguli privind cetățenia, oferind un răgaz celor care nu au reușit să-și perfecteze actele până la 18 ani. Totuși, prevederea-cheie a fost păstrată: certificatul de naștere nu va constitui dovadă a cetățeniei la majorat, ceea ce menține riscul ca unii tineri să se confrunte în continuare cu blocaje la obținerea buletinului.

Astfel, tinerii care nu și-au perfectat actele de identitate până la 18 ani ar putea beneficia de un moratoriu timp de doi ani. Partidul „Acțiune și Solidaritate” a înregistrat un proiect în Parlament, în care stipulează că persoanele respective nu vor fi supuse procedurii de recunoaștere a cetățeniei până pe 1 ianuarie 2028, scrie REALITATEA.MD.

Dacă vor fi adoptate, reglementările vor viza persoanele născute după 27 august 1991. La data nașterii, cel puțin unul dintre părinți era cetățean moldovean, nu a săvârșit crime de război, militare sau împotriva umanității, nu a fost implicată în activitate teroristă, nu desfășoară activitate care periclitează securitatea statului și nu a fost inclusă în categoria persoanelor în privința cărora au fost aplicate măsuri restrictive internaționale la care Republica Moldova s-a aliniat sau care au fost aplicate de Republica Moldova.

De asemenea, prevederile propuse stabilesc că nu se va cere dovada cunoașterii limbii române pentru persoanele născute și domiciliate permanent pe teritoriul Republicii Moldova, care acestea vor recunoașterea cetățeniei și se încadrează în condițiile legale pentru a fi recunoscute drept apatrizi. Ar putea fi scutiți de examene și solicitanții care au cel puțin unul dintre părinți cetățean moldovean, la data nașterii.

„Pentru persoanele care nu și-au formalizat cetățenia prin obținerea actelor de identitate și, respectiv, nu pot face dovada cetățeniei pentru că au ignorat această oportunitate, autoritățile au obligația de a facilita exercitarea dreptului, dar statul nu poate impune cetățenia fără manifestarea de voință a individului”, precizează autorii proiectului de modificare a legii.

Articolele din noua lege a cetățeniei au ajuns subiect de scandal, după ce deputații Vasile Costiuc și Sergiu Stefanco au relatat despre un tânăr de 20 de ani, care a devenit apatrid pentru că nu și-a perfectat până la majorat buletinul de identitate. Bărbatul este născut în Republica Moldova, are părinți moldoveni și certificat de naștere valid.

Legea prevede că dovada cetățeniei poate fi făcută prin certificat de naștere doar în cazul minorilor. Pe de altă parte, nu este menționat că dacă persoana nu și-a perfectat buletinul de identitate, acesteia îi poate fi retrasă cetățenia.

Reglementările mai stabilesc că persoana care are cel puțin unul dintre părinți moldoveni devine cetățean al țării noastre în momentul nașterii. Conform Constituției statutul nu îi poate fi retras în mod arbitrar.

După izbucnirea scandalului, „Partidul Nostru” și „Democrația Acasă” au anunțat înregistrarea proiectelor privind modificarea reglementărilor. PAS a invocat problema în aplicarea legii, nu în prevederile aprobate.

Șeful Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu, susținea că în Moldova sunt circa 26.000 de persoane care nu au perfectate acte de identitate. Conform oficialului, peste 80% dintre cererile de obținere a cetățeniei Republicii Moldova sunt depuse de persoane din regiunea transnistreană, Rusia și Ucraina.
Eșanu a pasat responsabilitatea pentru scandalul privind legea cetățeniei pe guvernare, menționând că modificările la lege, adoptate în 2025, de fapt au impus mecanisme suplimentare de stabilire a identității.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!