Cele mai frumoase plaje din Europa. Unde îți poți petrece o vacanță de vară de vis

1. Plaja Navagio – Insula Zakynthos, Grecia

Navagio, de pe coasta de nord-vest a Insulei Zakynthos, este una dintre cele mai celebre și frumoase plaje din Grecia. Turiștii vin pentru a admira peșterile de sulf din jurul plajei, dar și apa turcoaz.

Micul golf este așezat între stânci albe înalte și are o epavă senzațională în mijlocul plajei. În anul 1980, nava comercială Panagiotis naviga în apropiere de țărmul stâncos și a fost surpinsă de o furtună, iar din cauza vizibilității scăzute și a curenților puternici, a încercat să se adăpostească în micul golf, dar a eșuat pe nisipurile albe ale plajei. Se fac și excursii spre golf, iar plecarea este din Porto Vromi.

Prețul excursiilor este între 150 și 300 de lei pentru o persoană în funcție de durată.

2. Plaja Bolonia – Provincia Cadiz, Spania

Pe locul 2 este Plaja Bolonia, situată în provincia Cadiz, din Spania. Orașul este printre cele mai populare pentru surf. Dunele de nisip coboară în cascadă spre apa turcoaz, în timp ce ruine romane se aliniază pe plajă. O activitate este turul ghidat la Complexul Arheologic Baelo Claudia, declarat Monument Istoric Național. Turiștii pot să lenevească la soare sau pot face sporturi acvatice.

5. Plaja Santa Giulia, Franţa

În Franța se află plaja Santa Giulia. Ea a devenit faimoasă pentru apa limpede turcoaz, dar și pentru nisipul alb și fin. Este locul perfect pentru sporturi nautice, dar şi pentru o vacanţă pentru copii. În lunile iulie şi august este cel mai cald, iar temperatura apei mării poate ajunge la 28 de grade. Sunt și alte atracții în apropiere, potrivit A3.

Ministerul Finanțelor avertizează, în analiza riscurilor bugetar-fiscale, că Termoelectrica rămâne una dintre cele mai sensibile vulnerabilități ale statului, în pofida faptului că a raportat profit în 2024. Compania este cel mai mare producător de stat de energie termică și electrică din Republica Moldova și furnizează aproximativ 15% din energia electrică a țării și asigură încălzirea centralizată pentru circa 80% din populația municipiului Chișinău.

Termoelectrica a fost creată în 2015, prin fuziunea a trei întreprinderi municipale, moștenind datorii financiare semnificative și o infrastructură îmbătrânită. Compania operează trei centrale de cogenerare, vinde energia electrică către Energocom și livrează direct agent termic consumatorilor din capitală.

Potrivit documentului Ministerului Finanțelor, pentru perioada 2024–2028 a fost aplicat un test de stres care arată că, deși unele modernizări au îmbunătățit eficiența, provocările structurale rămân majore, în special necesarul ridicat de investiții și riscurile asociate ciclului de viață al activelor. Un element cheie semnalat este faptul că ratele de lichiditate „par sănătoase”, însă această imagine este în mare parte artificială.

Ministerul explică faptul că indicatorii de lichiditate sunt îmbunătățiți prin reclasificarea arieratelor vechi, în special a celor 1,3 miliarde de lei datorate către Moldovagaz”, ca datorii pe termen lung. Această mutare reduce datoriile curente și „cosmetizează” indicatorii financiari, fără a rezolva problema de fond.

Testele de stres mai arată o expunere ridicată la riscul valutar. Majoritatea împrumuturilor actuale și viitoare sunt denominate în valută, iar o simplă depreciere a leului ar putea majora pierderile companiei cu circa 90 de milioane de lei. Într-un scenariu combinat – șoc de PIB, curs de schimb și rată a dobânzii – pierderile ar putea crește cu încă 120 de milioane de lei, ceea ce ar genera o presiune fiscală semnificativă.

În paralel, Termoelectrica se confruntă cu scăderea cererii de încălzire urbană, determinată de tendințele demografice din Chișinău și de eficientizarea energetică a clădirilor noi. În același timp, infrastructura învechită reduce fiabilitatea operațională, limitând capacitatea companiei de a-și crește veniturile într-un mod sustenabil.

Ministerul Finanțelor identifică patru riscuri majore pentru buget: dependență bugetară implicită: rolul critic al companiei în sezonul rece o transformă într-un risc fiscal „de facto”, orice avarie majoră putând genera necesitatea unui sprijin bugetar imediat, criza infrastructurii amânată: deși este planificată construcția unei noi centrale de 55 MW cu finanțare de la Banca Mondială, proiectul nu este așteptat înainte de 2027, lăsând o perioadă de expunere critică, politica tarifară cvasi-fiscală: tarifele reglementate de ANRE pot fi întârziate sau limitate din motive sociale și politice, generând costuri nerecuperate care se transformă în pasive ascunse și structură de capital împovărată: datoriile moștenite limitează capacitatea de finanțare și pot amâna modernizarea infrastructurii critice.