CFM intră în operație: taie din oameni, din servicii și din cheltuieli

18 Iul. 2025, 10:50
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
18 Iul. 2025, 10:50 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM) a demarat procesul de reorganizare instituțională, menit să optimizeze activitatea, să reducă pierderile operaționale și să transforme sectorul feroviar într-o alternativă viabilă și competitivă pentru transportul de mărfuri și pasageri.

Consiliul de Administrație al CFM a aprobat o nouă concepție structurală care prevede comasarea și eficientizarea unor entități interne esențiale. Printre principalele măsuri se numără crearea depourilor combinate în Bălți, Chișinău și Basarabeasca, prin unirea remizelor de vagoane cu depourile de locomotive. Această restructurare va elimina suprapunerile de procese, va reduce cheltuielile cu mentenanța și va permite o mai bună utilizare a echipamentelor și instalațiilor tehnice.

De asemenea, activitățile de semnalizare, telecomunicații, întreținere a liniilor și energie electrică vor fi concentrate într-un singur serviciu de infrastructură. Alte modificări includ fuzionarea serviciului transport călători cu cel de transport marfă și înființarea unui serviciu unic pentru material rulant. Potrivit estimărilor, aceste reforme vor aduce economii anuale de circa 155 milioane de lei, inclusiv la capitolul salarizare.

Schimbările vin într-un context financiar critic: în anul 2024, CFM a înregistrat pierderi de 228 milioane lei și restanțe salariale de peste 100 milioane lei. În primul trimestru al anului 2025, volumul de mărfuri transportate pe cale ferată a scăzut cu 15,7%, iar parcursul acestora (tone-kilometri) s-a redus cu aproape 30% față de perioada similară din 2024. Cota feroviarului în transportul total de marfă din țară este de doar 13,4%.

Conducerea întreprinderii mizează pe această reformă pentru a inversa trendul negativ, a atrage noi segmente de piață și a spori atractivitatea transportului feroviar pe plan național și regional. Totodată, modernizarea infrastructurii, vagoanelor și stațiilor, precum și implementarea tehnologiilor de monitorizare vor contribui la creșterea fiabilității și a confortului pentru pasageri.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

06 Mart. 2026, 17:04
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
06 Mart. 2026, 17:04 // Actual //  Grîu Tatiana

Controlorii de trafic aerian din Roma au anunțat că vor intra în grevă sâmbătă, 7 martie, timp de opt ore, o acțiune de protest care ar putea provoca perturbări majore în traficul aerian. Potrivit estimărilor din industria aviației, până la 1 500 de zboruri ar putea fi întârziate sau chiar anulate, notează wall-street.ro.

Protestul va avea loc între orele 10:00 și 18:00 și îi vizează pe controlorii de trafic aerian care activează la Centrul de Control al Zonei Roma, operat de compania ENAV. Acțiunea este organizată de trei sindicate din sector – FILT-CGIL, FAST-Confsal și ASTRA – și ar putea afecta mai multe aeroporturi din Italia.

Specialiștii din domeniul aviației avertizează că impactul ar putea fi semnificativ, mai ales că perioada coincide și cu desfășurarea Jocurilor Paralimpice de Iarnă Milano–Cortina 2026, când numărul călătorilor internaționali este mai mare.

Compania AirAdvisor atrage atenția că această grevă este clasificată drept „circumstanță extraordinară”, ceea ce înseamnă că pasagerii nu vor putea solicita compensații financiare standard prevăzute de regulamentul european EU261 pentru zborurile anulate sau întârziate.

Totuși, rămâne valabilă așa-numita „datorie de îngrijire” (Duty of Care). Astfel, companiile aeriene sunt obligate să ofere pasagerilor asistență în cazul unor întârzieri mari sau anulări, inclusiv mese, băuturi, posibilitatea de a comunica și, dacă este necesar, cazare.

În ceea ce privește Aeroportul Internațional Chișinău, potrivit panoului de sosiri și decolări, pentru data de 7 martie nu sunt planificate zboruri directe spre sau dinspre Roma.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!