China desfăşoară exerciţii militare în jurul Taiwanului. A trimis fregate, bombardiere şi avioane de luptă

15 Apr. 2022, 14:33
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
15 Apr. 2022, 14:33 // Actual //  MD Bani

Beijingul a trimis fregate, bombardiere şi avioane de luptă în Marea Chinei de Est şi în zona din jurul Taiwanului, a anunțat purtătorul de cuvânt al Comandamentului pentru teatrul de operaţiuni estic al Armatei de Eliberare a Poporului, conform televiziunii publice chineze. Astfel, sunt desfășurate exerciții militare ca o reacţie la „semnalele greşite” transmise de SUA.

„Operaţiunea este un răspuns la semnalele greşite recente transmise de SUA în privinţa chestiunii Taiwanului”, a spus purtătorul de cuvânt, fără a menţiona vizita aleşilor americani. „Acţiunile şi trucurile greşite ale SUA sunt complet ineficiente şi foarte periculoase. Cei care se joacă cu focul se vor arde”, a afirmat el.

Joi, Ambasada Chinei din SUA şi-a exprimat opoziţia fermă faţă de vizita în Taiwan a şase membri ai ambelor camere ale Congresului american, potrivit agenţiei chineze de presă Xinhua.

Membrii Congresului american aflaţi în vizită în Taiwan i-au spus preşedintei Tsai Ing-wen că sprijinul SUA pentru insulă rămâne „extrem de puternic” şi au promis că China va plăti pentru provocările sale şi pentru sprijinul acordat Rusiei în contextul războiului din Ucraina, potrivit DPA.

Preşedintele Comisiei de Relaţii Externe din Senatul SUA, Robert Menendez, a declarat că securitatea Taiwanului are un impact global, invocând faptul că Taiwanul asigură 90% din producţia globală de semiconductori.

Realitatea Live

19 Feb. 2026, 16:19
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
19 Feb. 2026, 16:19 // Actual //  Grîu Tatiana

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a publicat un proiect de hotărâre privind ajustarea tarifelor fixe la energia electrică produsă din surse regenerabile de către producătorii mici. Documentul urmează să fie examinat și aprobat de Consiliul de administrație al instituției, iar noile tarife ar putea intra în vigoare la 1 martie 2026.

Ajustările vizează producătorii eligibili mici care au pus în funcțiune centrale în anii 2020, 2022, 2023, 2024, dar și în perioada 10 octombrie – 31 decembrie 2025. Tarifele diferă în funcție de tehnologia utilizată: solar, eolian, hidro, biogaz sau biomasă, dar și în funcție de capacitatea instalației și de perioada în care aceasta a fost pusă în funcțiune.

Pentru producătorii eligibili din 2020, care au pus în funcțiune centrale în perioada 1 ianuarie 2020 – 8 decembrie 2025, tarifele prevăzute în proiect sunt de 1,79 lei/kWh pentru instalații solare fotovoltaice, 1,48 lei/kWh pentru eolian, 0,93 lei/kWh pentru hidro, 1,76 lei/kWh pentru cogenerare pe biogaz și 1,87 lei/kWh pentru cogenerare pe biomasă solidă.

Pentru producătorii eligibili din 2022, în cazul instalațiilor solare fotovoltaice, tarifele sunt de 1,85 lei/kWh pentru capacități de 10–50 kW, 1,78 lei/kWh pentru 51–200 kW și 1,64 lei/kWh pentru 201–1000 kW. Pentru eolian este prevăzut un tarif de 1,69 lei/kWh, pentru hidro – 1,49 lei/kWh, iar pentru biogaz și biomasă valorile variază, în funcție de tipul combustibilului, până la 2,01 lei/kWh.

Pentru anul 2023, la instalațiile solare fotovoltaice tarifele sunt de 1,77 lei/kWh pentru 10–50 kW, 1,70 lei/kWh pentru 51–200 kW și 1,57 lei/kWh pentru 201–1000 kW. Tariful pentru eolian este de 1,67 lei/kWh, pentru hidro de 1,49 lei/kWh, iar pentru biogaz poate ajunge până la 2,11 lei/kWh, în funcție de categorie.

În cazul producătorilor eligibili din 2024, pentru centralele puse în funcțiune în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2025, tarifele la solar sunt de 1,67 lei/kWh pentru 10–50 kW, 1,62 lei/kWh pentru 51–200 kW și 1,52 lei/kWh pentru 201–1000 kW, pentru eolian – 1,56 lei/kWh, pentru hidro – 1,40 lei/kWh, iar pentru biogaz și biomasă valorile pot ajunge până la 2,24 lei/kWh. Pentru energia livrată după 1 ianuarie 2026, proiectul indică 1,79 lei/kWh pentru solar 10–50 kW, 1,74 lei/kWh pentru 51–200 kW, 1,63 lei/kWh pentru 201–1000 kW, 1,67 lei/kWh pentru eolian și până la 2,41 lei/kWh pentru biogaz, în funcție de tehnologie.

Pentru producătorii eligibili din perioada 10 octombrie – 31 decembrie 2025 sunt stabilite tarife de 2,29 lei/kWh pentru biogaz, 1,97 lei/kWh pentru biomasă prin ardere directă, 2,28 lei/kWh pentru biogaz din deșeuri agricole și zootehnice și 2,22 lei/kWh pentru biogaz din deșeuri municipale lichide. Pentru energia livrată după 1 ianuarie 2026, tarifele prevăzute sunt de 2,37 lei/kWh, 2,04 lei/kWh, 2,36 lei/kWh și 2,30 lei/kWh, în funcție de tehnologie.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!