Cifre care șochează. Un sfert din tineri rămân în afara sistemului de educație și muncă

17 Dec. 2024, 14:49
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
17 Dec. 2024, 14:49 // Actual //  Ursu Victor

Ponderea tinerilor din Republica Moldova care nu fac parte din populația ocupată și nu urmează un nivel de educație sau formare profesională (categoria NEET) a scăzut în trimestrul III al anului 2024, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la 25,5% în rândul persoanelor cu vârsta între 15-34 de ani. Cu toate acestea, cifrele rămân alarmante, iar majoritatea celor din această categorie sunt femei, care reprezintă 65,6%, arată datele Biroului Național de Statistică.

Numărul total al tinerilor NEET cu vârsta între 15-34 de ani este de 137,2 mii, dintre care femeile predomină în toate grupele de vârstă. În categoria de 15-24 ani, acestea reprezintă 59,2%, iar în rândul celor de 15-29 de ani ponderea ajunge la 66,9%. Distribuția pe grupe de vârstă arată că cei mai mulți tineri NEET sunt în categoriile 25-29 ani și 30-34 ani, fiecare cu o pondere de 38%, în timp ce tinerii de 15-19 ani reprezintă doar 6,1%.

Diferențele de gen sunt semnificative în rândul tinerilor NEET. Femeile domină categoria celor care îngrijesc de familie, cu o pondere de până la 64,8%, în timp ce bărbații predomină printre cei care muncesc sau intenționează să plece la muncă în străinătate, unde ponderea acestora atinge 64,4%.

Principalele motive pentru care tinerii nu lucrează sau nu studiază sunt îngrijirea familiei, care reprezintă 42,8% din grupa 15-34 ani, și munca sau intenția de a pleca peste hotare, cu o pondere de 29,3% în aceeași categorie.

Deși reducerea ponderii NEET este un semnal pozitiv (-3,1 puncte procentuale față de 2023), situația scoate în evidență dificultățile de integrare socio-profesională a tinerilor și inegalitățile de gen. Autoritățile trebuie să acorde o atenție sporită creării de oportunități educaționale și locuri de muncă adaptate nevoilor acestei generații, pentru a încuraja participarea activă a tinerilor în economie și educație.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

17 Ian. 2026, 11:46
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
17 Ian. 2026, 11:46 // Actual //  Ursu Victor

Republica Moldova ar putea ajunge, pentru prima dată în istoria sa, la un acord cu Fondul Monetar Internațional care să nu prevadă finanțare directă, ci să fie axat pe evaluarea reformelor și consolidarea credibilității statului. Declarațiile au fost făcute de ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, în cadrul emisiunii Exclusiv TV.

Potrivit ministrului, tradițional, relația Moldovei cu FMI a fost asociată cu reforme în schimbul finanțării, însă situația s-a schimbat. În prezent, țara se află într-o etapă în care finanțarea oferită de Uniunea Europeană este suficientă pentru investiții, iar împrumuturile pentru cheltuieli curente nu mai sunt necesare. „Pentru investiții avem bani suficienți. Pe cheltuieli curente nici nu trebuie să ne împrumutăm”, a subliniat Gavriliță.

Ministrul a explicat că există trei tipuri de acorduri cu FMI: acorduri cu finanțare, acorduri cu posibilitatea de finanțare în caz de criză și acorduri fără finanțare, axate pe reforme și recomandări. Un astfel de acord, chiar fără bani, funcționează ca o garanție pentru alți parteneri externi, oferind o evaluare pozitivă a responsabilității și angajamentului statului.

„Există probabilitatea să ajungem la un acord cu FMI fără finanțare, dar care să conțină un ‘diagnostic’ clar: ce trebuie să funcționeze, ce trebuie îmbunătățit și cum. Acest lucru ne ajută în relația cu Uniunea Europeană, cu băncile internaționale și cu alți parteneri”, a menționat ministrul Finanțelor.

Totodată, Andrian Gavriliță a anunțat că, în următorii ani, Republica Moldova ar putea ieși pe piața internațională a eurobondurilor, ceea ce ar reprezenta un nou pas de maturizare economică. „Cel mai probabil, suntem ultima țară din Europa sau dintre statele candidate care nu este prezentă pe piața eurobondurilor. Trebuie să mergem în această direcție și să ne pregătim”, a afirmat oficialul.

Ministrul a subliniat că reacția pieței la comportamentul Guvernului va spori responsabilitatea autorităților, iar existența unui datorii tranzacționate pe piață va oferi o imagine reală a Moldovei pentru investitori și mediul de afaceri european. În plus, acest lucru ar putea deschide accesul companiilor moldovenești la finanțare externă.

În context social, Gavriliță a accentuat necesitatea creșterii gradului de ocupare a forței de muncă. Potrivit acestuia, mai puțin de jumătate din populația aptă de muncă este încadrată în câmpul muncii, iar statul trebuie să stimuleze dorința și capacitatea oamenilor de a lucra. „Statul trebuie să ajute copiii, persoanele cu dizabilități și vârstnicii. Cei care pot munci trebuie să fie parte a pieței muncii, să plătească taxe și să participe activ la economie”, a declarat ministrul.

În concluzie, șeful de la Finanțe a subliniat că principala provocare a Republicii Moldova nu mai este lipsa banilor pentru investiții, ci capacitatea de a le implementa rapid și eficient. „Cheltuielile curente și salariile trebuie acoperite din venituri proprii. Nu avem dreptul să le finanțăm din datorii”, a punctat Andrian Gavriliță.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!