Cinci zile de iubire pentru deținătorii de carduri VISA de la Moldindconbank

11 Feb. 2023, 10:30
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  MD Bani
11 Feb. 2023, 10:30 // Bănci şi Finanţe //  MD Bani

Moldindconbank și Visa anunță 5 zile de iubire! Vă invităm în perioada 10.02-14.02 în incinta centrului comercial Shopping MallDova la standul amenajat în atmosfera insulelor Maldive, ca să vă încercați norocul și să câștigați unul dintre sutele de premii, în fiecare din aceste zile.

Ca să câștigați, trebuie să efectuați 1 tranzacție, în sumă de minim 300 lei/tranzacție (într-un singur cec) în orice magazin situat în sediul Shopping MallDova.

Prezentați cecul în sumă minimă de 300 lei la ghișeul de înregistrare, de la intrarea centrală din Shopping MallDova și participați la tombola de premii. De fiecare dată, când veți prezenta un cec, veți extrage câte un premiu – mai multe cecuri, mai multe premii.

Aveți ocazia să câștigați 100 bilete la cinema/zi și surprize dulci: 500 de prăjiturele/zi și 500 de turte dulci/zi.

De asemenea, menționăm că am lansat un adevărat Sezon al dragostei, iar până pe 31.03.2023, achitând de la 500 lei cu cardul Visa de la Moldindconbank puteți câștiga Stylere Dyson, drone, valize sau chiar premiul mare – o călătorie în Maldive!

Mai multe detalii vedeți în regulamentul oficial al promoției „Maratonul Premiilor cu VISA și Moldindconbank”.

Moldindconbank – mereu alături!

P.

Realitatea Live

27 Feb. 2026, 14:32
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
27 Feb. 2026, 14:32 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța (APM) intenționează să acopere costurile preluării operatorului Portului Internațional Liber Giurgiulești — ICS Danube Logistics — prin atragerea de la acționari a 281,6 milioane de lei, potrivit unor surse din Ministerul Transporturilor citate de Profit.ro.

Operațiunea, care ar urma să fie discutată la sfârșitul lunii martie, prevede emiterea de noi acțiuni și majorarea capitalului social al companiei de la 323,3 milioane lei la 604,94 milioane lei.

APM este controlată de Ministerul Transporturilor din România (80%) și de Fondul Proprietatea (20%).

Potrivit datelor prezentate anterior, APM a depus o ofertă angajantă de aproximativ 62 milioane de dolari pentru achiziția ICS Danube Logistics, companie al cărei acționar unic este Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

Pe lângă prețul de preluare, compania românească și-a asumat prin ofertă investiții suplimentare de minimum 28 milioane de dolari în dezvoltarea Portului Giurgiulești.

La un curs de 4,32 lei/dolar, infuzia totală de capital planificată la APM ar ajunge la circa 65,2 milioane de dolari, dacă acționarii vor subscrie integral noile acțiuni.

Procesul de achiziție nu este însă lipsit de controverse. La mijlocul anului trecut, Fondul Proprietatea a cerut în instanță anularea deciziei acționarilor APM din 19 iunie 2025, prin care era aprobată achiziția integrală a portului Giurgiulești.

Dosarul se află pe rolul instanței, iar următorul termen de judecată este programat pentru mijlocul lunii aprilie.

Administrația Porturilor Maritime Constanța este instituție aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și administrează portul Constanța (zonele Constanța, Midia și Mangalia), precum și portul turistic Tomis.

În 2024, compania a raportat o cifră de afaceri de 479,38 milioane lei (minus 13% față de 2023) și un profit net de 256,31 milioane lei, în creștere cu 31%.

Preluarea Portului Giurgiulești este considerată o mișcare strategică cu implicații majore pentru logistica regională de la Dunăre și Marea Neagră.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!