Cine sunt laureații concursului Pedagogul anului, ediția 2021? Au fost premiați de Ministerul Educației

05 Oct. 2021, 17:41
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
05 Oct. 2021, 17:41 // Actual //  MD Bani

Astăzi, 5 octombrie 2021, cu ocazia Zilei profesionale a lucrătorilor din învățământ au fost premiați laureații concursului Pedagogul anului, ediția 2021. De asemenea, ministrului educației, Anatolie Topală a venit cu un mesaj de felicitare pentru toate cadrele didactice.

„Pe lângă cunoștințele și abilitățile formate, profesorii ne-au încurajat să înfruntăm dificultățile și să ne asumăm responsabilități, ne-au influențat în mod semnificativ formarea noastră ca personalități, ne-au determinat cele mai importante decizii privind viitorul nostru. Acest fapt argumentează impactul major pe care îl are profesorul asupra fiecărui om, în parte, dar și asupra societății în ansamblu. Trebuie să recunoaștem că ceea ce am devenit azi noi, maturii, se datorează, în mare parte, muncii și perseverenței profesorilor noștri, înțelepciunii cu care ne-au ghidat pașii, mărinimiei și atenției cu care ne-au înconjurat. Toți am avut, în diferite etape ale vieții, anumite modele pe care le admiram: fie primul învățător, fie dirigintele sau profesorul de la disciplina preferată, fie antrenorul sportiv, fie conducătorul muzical, fie conducătorul științific de la facultate sau cel care ne-a călăuzit primele realizări în profesie – și aceste modele s-au perindat în timp, s-au cumulat în unul, căruia îi purtăm recunoștința peste ani”, a menționat ministrul.

De asemenea, la Gala Laureaților Concursului Republican „Pedagogul anului”, ediția 2021, organizată de Ministerul Educației și Cercetării cu ocazia Zilei profesionale a lucrătorilor din învățământ, câștigătorii s-au ales cu premii generoase.

La categoria Educatorul Anului, premiul III a fost acordat Marianei Grițcu, educatoare în cadrul instituției de educație timpurie nr. 1 „Ursuleț”, din satul Corlăteni, raionul Râșcani. Premiul II a fost acordat Irinei Gânga, educatoate în cadrul instituției de educație timpurie nr. 18, de limbă rusă, din municipiul Bălți. Premiul I și titlul Educatorul Anului 2021 a fost conferit Angelei Jovmir, educatoare în cadrul instituției de educație timpurie nr. 52 „Alunelul”, din municipiul Chișinău.

La categoria Învățătorul Anului, premiul III a fost acordat Svetlanei Grinciuc, învățătoare în cadrul liceului teoretic „Ștefan Holban” din satul Cărpineni, raionul Hâncești. Premiul II, a fost acordat Aureliei Mihailiuc, învățătoare la Școala primară nr. 21 „Spiridon Vangheli”, din municipiul Bălți. Premiul I și titlul Învățătorul Anului 2021 a fost conferit Eugeniei Codrean, învățătoare în cadrul Școlii primare nr. 12 „Anton Popovici”, din municipiul Chișinău.

La categoria Profesorul Anului, premiul III a fost Galinei Berbeu, profesoară de limba franceză la liceul teoretic „Vasile Alecsandri” din municipiul Ungheni. Premiul II a fost acordat Anei Saranciuc, profesoară de Chimie la liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din municipiul Bălți. Premiul I, și titlul Profesorul anului 2021 a fost conferit Tatianei Țurcan, profesoară de limba franceză în cadrul liceului teoretic „Principesa Natalia Dadiani” din municipiul Chișinău.

Premiul III la toate cele trei categorii a constituit 15 000 lei, Premiul II – 25 000 lei, iar premiul I – 50 000 lei.

 

04 Nov. 2026, 16:24
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
04 Nov. 2026, 16:24 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova întâmpină dificultăți în privatizarea întreprinderilor de stat, în condițiile în care investitorii manifestă un interes redus pentru activele scoase la vânzare. Patru proceduri de privatizare au avut termenele de depunere a ofertelor prelungite până în octombrie 2026, din cauza interesului insuficient din partea potențialilor cumpărători, spune Raportul Comisiei Europene privind Republica Moldova pentru anul 2026.

Potrivit documentului, autoritățile de la Chișinău au lansat în iunie 2026 procesul de privatizare a cinci întreprinderi de stat, identificate anterior ca eligibile pentru vânzare imediată. Acestea au fost selectate în urma evaluării portofoliului întreprinderilor de stat, realizată în 2023.

Cu toate acestea, procesul nu a decurs conform așteptărilor. În cazul a patru profiluri investiționale, termenul de prezentare a ofertelor a fost prelungit până în octombrie, din cauza lipsei unui interes suficient din partea investitorilor.

„Termenul de depunere a ofertelor pentru patru profiluri investiționale a fost prelungit până în octombrie, din cauza interesului insuficient”, se menționează în raportul Comisiei Europene.

Bruxelles-ul constată că reforma întreprinderilor de stat avansează treptat, însă problemele de administrare și guvernanță corporativă continuă să reprezinte un obstacol important.

Potrivit experților europeni, statul păstrează o influență asupra economiei, inclusiv în sectoare în care întreprinderile publice concurează cu operatorii privați. În același timp, mecanismele de administrare a proprietății publice și regulile de concurență necesită consolidare.

Raportul atrage atenția că Republica Moldova rămâne  în urma statelor membre mai noi ale Uniunii Europene în ceea ce privește aplicarea regulilor de concurență, administrarea întreprinderilor de stat și transparența proprietății publice.

O problemă identificată de Comisia Europeană ține de rolul Agenției Proprietății Publice (APP), care continuă să influențeze prioritățile de reglementare și politicile în sectoarele unde activează întreprinderile de stat. Această situație poate crea conflicte între funcția statului de proprietar și cea de autoritate responsabilă de stabilirea regulilor pieței.

De asemenea, unele întreprinderi publice desfășoară atât activități comerciale, cât și servicii publice, fără o separare juridică suficientă între acestea sau mecanisme adecvate de compensare, ceea ce poate afecta concurența cu firmele private.

În paralel cu privatizările, Guvernul desfășoară procese de restructurare a unor întreprinderi strategice, inclusiv Întreprinderea de Stat „Moldelectrica” și Calea Ferată din Moldova.

Totodată, autoritățile au pregătit un proiect de hotărâre privind lichidarea a nouă întreprinderi de stat care nu mai desfășoară activitate. Sunt în derulare și proceduri de insolvabilitate pentru reducerea eventualelor obligații financiare care ar putea ajunge în sarcina bugetului public.

Comisia Europeană avertizează însă că anumite probleme juridice riscă să întârzie aceste procese.

În ceea ce privește administrarea întreprinderilor de stat, raportul menționează că alte patru companii au adoptat Codul de guvernanță corporativă, numărul total ajungând la 48. Cu toate acestea, selectarea membrilor independenți în consiliile de administrație continuă să avanseze lent.

Documentul face referire și la neregulile dezvăluite în cadrul întreprinderii MoldATSA, cu privire la numirile în funcțiile de conducere, remunerarea și recrutarea personalului. Potrivit Comisiei Europene, aceste probleme au generat îngrijorări mai ample privind modul în care sunt administrate întreprinderile de stat.

În acest context, autoritățile au anunțat pregătirea unei reforme a Agenției Proprietății Publice, care ar urma să fie supusă unei supravegheri mai puternice din partea Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării.

De asemenea, potrivit informațiilor incluse în raport, în septembrie 2026 existau planuri pentru accelerarea privatizărilor și evaluarea posibilității de a lista anumite pachete de acțiuni ale întreprinderilor de stat pe piețele bursiere.

Comisia Europeană consideră că Republica Moldova trebuie să accelereze reforma întreprinderilor publice, să consolideze independența consiliilor de administrație și să finalizeze digitalizarea registrului proprietății publice, astfel încât administrarea activelor statului să devină mai transparentă și mai eficientă.