Cine ține Moldova în picioare? Femeile muncesc gratis cu mult mai mult decât bărbații

16 Iun. 2026, 10:34
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
16 Iun. 2026, 10:34 // Actual //  Ursu Victor

Femeile din Republica Moldova continuă să suporte cea mai mare parte a muncii casnice și de îngrijire neplătite. Ele dedică acestor activități de peste 1,6 ori mai mult timp decât bărbații, arată rezultatele cercetării „Utilizarea timpului 2025”, publicate de Biroul Național de Statistică.

Potrivit datelor, populația cu vârsta de 15 ani și peste alocă în medie 15,7% din timpul zilnic activităților casnice și de îngrijire neplătite. În cazul femeilor, ponderea ajunge la 19,1% dintr-o zi, comparativ cu doar 11,7% în cazul bărbaților. Diferența este și mai pronunțată în mediul rural.

Datele arată că femeile petrec în medie 5,7 ore pe zi în activități de muncă neplătită, în timp ce bărbații alocă aproximativ 4,4 ore. În schimb, bărbații dedică mai mult timp muncii plătite și activităților de recreere.

Cea mai mare povară a muncii casnice și de îngrijire revine femeilor cu vârsta cuprinsă între 25 și 44 de ani. În această categorie de vârstă, diferența dintre femei și bărbați în ceea ce privește timpul alocat activităților neplătite ajunge la aproape nouă puncte procentuale.

Studiul relevă că femeile din cuplurile cu copii sub 18 ani petrec în medie 5,9 ore pe zi în activități casnice și de îngrijire, cel mai ridicat nivel dintre toate categoriile analizate. În același timp, cuplurile cu copii și părinții singuri dispun de cel mai puțin timp liber – aproximativ 3,8 ore pe zi.

Potrivit BNS, munca casnică neplătită reprezintă aproape 90% din totalul timpului dedicat activităților neplătite, ceea ce confirmă că responsabilitățile gospodărești continuă să fie asumate în mare parte în interiorul familiei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

02 Aug. 2026, 08:45
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
02 Aug. 2026, 08:45 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Valurile de căldură extreme care au lovit Europa în vara anului 2026 schimbă nu doar comportamentul consumatorilor, ci și echilibrul comercial dintre Uniunea Europeană și China. În contextul temperaturilor care au depășit 38 de grade Celsius în mai multe state europene, aparatele de aer condiționat fabricate în China au devenit unele dintre cele mai căutate produse, în pofida tensiunilor comerciale dintre Bruxelles și Beijing.

Potrivit unei analize CNN, marile companii chineze Midea, Gree și Haier controlează aproximativ 65% din piața mondială a aparatelor de aer condiționat, iar vânzările acestora în Europa cresc accelerat pe fondul cererii fără precedent.

În mai multe țări europene, consumatorii au format cozi în fața magazinelor și au parcurs sute de kilometri pentru a găsi aparate disponibile, după ce valurile de căldură au suprasolicitat stocurile comercianților.

Fenomenul apare într-un moment delicat pentru relațiile comerciale dintre Uniunea Europeană și China. Bruxellesul și Beijingul urmează să negocieze în perioada următoare reducerea deficitului comercial record al UE față de China, care a ajuns anul trecut la aproape 360 de miliarde de euro.

În același timp, autoritățile europene analizează noi taxe vamale pentru unele produse chinezești, însă experții avertizează că o astfel de decizie ar putea afecta direct consumatorii europeni.

„Dacă ești guvern, nu le poți spune oamenilor: «Îmi pare rău, nu puteți avea aer condiționat pentru că nu vrem supracapacitate chinezească»”, a declarat Cameron Johnson, expert în lanțuri de aprovizionare la Tidalwave Solutions.

Producătorii chinezi profită de cererea în creștere și adaptează produsele special pentru piața europeană. Midea, unul dintre cei mai mari producători mondiali, a lansat modelul portabil PortaSplit AC, proiectat special pentru locuințele europene. Compania anunță că a vândut peste 200.000 de unități în acest an, dublu față de 2025.

Experții spun că succesul Chinei este alimentat și de încetinirea economiei interne. Pe fondul crizei imobiliare și al scăderii consumului, companiile chineze își orientează tot mai mult producția către piețele externe. Anul trecut, China a înregistrat un excedent comercial record de 1,2 trilioane de dolari, iar Europa a devenit una dintre principalele ținte pentru exportatori.

Potrivit firmei de consultanță Roland Berger, doar aproximativ 20% dintre locuințele europene sunt dotate cu aer condiționat, comparativ cu aproape 90% în Statele Unite, ceea ce transformă continentul într-o piață cu un potențial uriaș de creștere.