Compania aliaților lui Plahotniuc, care a vrut să inunde Moldova cu gaz, a rămas fără licență

11 Sept. 2024, 14:25
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
11 Sept. 2024, 14:25 // Actual //  bani.md

East Gas Energy Trading (EGET), asociată cu aliații fostului lider al Partidului Democrat din Moldova, Vladimir Plahotniuc a rămas fără licență, potrivit informațiilor ANRE.

Într-un comunicat de presă agenția susține că East Gas Energy Trading” a admis mai multe încălcări ale Contractului de echilibrare, care se referă la: neacoperirea garanției financiare urmare a creării dezechilibrelor în rețeaua de transport al gazelor naturale, obligația de a prognoza consumul de gaze naturale a consumatorilor finali deserviți de acesta, întreprinderea măsurilor necesare în mod continuu pentru a păstra echilibrul dintre cantitățile de gaze naturale intrate și ieșite din portofoliul de echilibrare al acestuia, pentru fiecare zi gazieră.

Potrivit datelor furnizate de către S.R.L. „Vestmoldtransgaz”, la situația din 9 august, dezechilibrul negativ generat de către S.R.L „East Gas Energy Trading” constituia 2,4 milioane m3, iar suma neacoperită de Garanția financiară depusă de către acesta la operatorul sistemului de transport – constituia circa 12,6 milioane lei.

În datat de 29 august,  East Gas Energy Trading” așa și nu și-a lichidat restanțele în raport cu S.R.L „Vestmoldtransgaz”, iar operatorul sistemului de transport nu a prezentat Agenției o notificare în acest sens, ANRE  a organizat o ședință extraordinară a Consiliului de Administrație în cadrul căreia a fost aprobată Hotărârea nr. 522 cu privire la suspendarea pentru următoarele 2 luni a licenței eliberate S.R.L „East Gas Energy Trading” pentru desfășurarea activității de furnizare a gazelor naturale.

East Gas Energy Trading este condusă de Vitalie Saptefrați, fost membru al consiliului de administrație al Moldovagaz. Cu patru fondatori la bord, structura de proprietate a companiei se prezintă astfel: Mircea Maleca detine 30%, Vitalie Șeptefrați – 20%, Compania Ecer Invest, administrată de Adriana Popescu – 20%, și Compania H Kapitalz, fondată de Maria Maria Cebotari – 30%.

Este de remarcat că Maria Cebotari este soția lui Vladimir Chebotari, fost deputat al lui Vladimir Plahotniuc în perioada în care acesta conducea Partidul Democrat din Moldova (PDM). Fondatorii Mircea Maleca și Maria Cebotari sunt, de asemenea, parteneri în compania aeriană Fly One și în alte afaceri.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

01 Oct. 2026, 17:31
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
01 Oct. 2026, 17:31 // Actual //  Grîu Tatiana

Statele Unite au prelungit până la 30 octombrie 2026 autorizația care permite companiei petroliere sârbe Naftna Industrija Srbije (NIS) să continue operațiunile în pofida sancțiunilor americane impuse din cauza participației ruse. Decizia Oficiului pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) vine în timp ce Ungaria și Rusia încearcă să finalizeze transferul participației majoritare din NIS către grupul energetic MOL.

NIS este controlată în prezent majoritar de entități rusești. Gazprom Neft deține aproximativ 44,85%, iar încă 11,3% este deținut de o companie administrată de Gazprom Capital. Statul sârb are aproape 29,9% din acțiuni, iar restul aparține acționarilor minoritari și angajaților.

Derogarea este importantă pentru piața petrolieră a Serbiei, deoarece NIS operează singura rafinărie a țării, la Pančevo, și furnizează o mare parte din necesarul de produse petroliere al pieței interne. Potrivit Reuters, compania poate acoperi până la 80% din necesarul de petrol al Serbiei.

În paralel, continuă procesul de vânzare a participației ruse către compania ungară MOL. Cele două părți au ajuns la un acord privind achiziția pachetului de 56,15% din NIS, însă tranzacția mai are nevoie de aprobări, inclusiv din partea autorităților americane. Serbia și MOL au semnat deja un acord privind viitoarea guvernanță a companiei.

Potrivit autorităților sârbe, statul intenționează să-și majoreze ulterior participația cu încă 5 puncte procentuale, iar compania petrolieră din Emiratele Arabe Unite ADNOC ar putea deveni, de asemenea, partener în tranzacție.

NIS are aproximativ 13 500 de angajați și operează o rețea de peste 400 de benzinării în Serbia și în alte state din regiune. Rafinăria de la Pančevo este una dintre infrastructurile-cheie pentru aprovizionarea cu carburanți a Serbiei.