Compania occidentală care anunță o investiție de 43 de milioane de dolari în Ucraina, în plin război

13 Dec. 2022, 05:15
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
13 Dec. 2022, 05:15 // Actual //  bani.md

Grupul elveţian Nestle a anunţat luni, 12 decembrie, că va investi 40 de milioane de franci elveţieni (42,88 milioane de dolari) într-o nouă facilitate de producţie în vestul Ucrainei, transmite Reuters.

Nestle este una dintre puţinele companii internaţionale care anunţă noi investiţii în Ucraina, de când Rusia a invadat ţara, în februarie 2022.

”Aceasta este o decizie importantă pentru Nestlé, luată într-un moment foarte dificil pentru ţară. Obiectivul îl reprezintă crearea unui hub alimentar şi culinar, asigurarea de locuri de muncă şi aprovizionarea clienţilor din Ucraina şi din întreaga Europă cu produse de înaltă calitate”, a afirmat Alessandro Zanelli, director general Nestlé pentru sud-estul Europei.

Invazia Rusiei a afectat semnificativ economia Ucrainei, care ar urma să înregistreze anul acesta un declin de 35%, conform previziunilor FMI.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește-ne pe TELEGRAM!

Nestle, care are deja aproximativ 5.800 de angajaţi în Ucraina, intenţionează să angajeze încă 1.500 de persoane la noua facilitate din oraşul Smolyhiv, în regiunea Volyn.

Nestle, care are deja aproximativ 5.800 de angajaţi în Ucraina, intenţionează să angajeze încă 1.500 de persoane la noua facilitate din oraşul Smolyhiv, în regiunea Volyn.

Nou unitate, care va aproviziona atât Ucraina, cât şi Europa, va produce sosuri reci, condimente, supe şi mâncare instant.

29 Sept. 2026, 16:31
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
29 Sept. 2026, 16:31 // Actual //  Ursu Victor

Consumul mondial de vin a scăzut în 2025 cu aproximativ 570 de milioane de litri, echivalentul unei reduceri de 2,7% față de anul precedent, potrivit datelor OIV prezentate de AAWE Wine Economics.

La nivel global, consumul a coborât de la 21,37 miliarde de litri în 2024 la aproximativ 20,8 miliarde de litri în 2025.

Cea mai mare contribuție la declin a venit din Italia, unde consumul s-a redus cu 210,5 milioane de litri, sau 9,4%, până la puțin peste 2 miliarde de litri.

Statele Unite, cea mai mare piață de vin din lume, au înregistrat o scădere de 141,6 milioane de litri, respectiv 4,2%, până la 3,19 miliarde de litri.

Reduceri au fost raportate și în Germania, unde consumul a scăzut cu 80 de milioane de litri, în China cu 72 de milioane, iar în Franța cu 71,6 milioane de litri. China se remarcă printr-un declin procentual de 13%, consumul a coborât de la 552,8 milioane de litri la 480,8 milioane. O scădere și mai accentuată a fost înregistrată în Chile, de 17,5%.

Există însă și piețe care au mers în direcția opusă. Brazilia a înregistrat cea mai mare creștere în volum, cu 130,1 milioane de litri, ceea ce reprezintă un salt de 41,9% față de 2024. Consumul a ajuns astfel la 440,5 milioane de litri.

România se află, la rândul său, printre piețele cu cea mai puternică dinamică pozitivă. Consumul a crescut cu 34,7 milioane de litri, sau 11%, de la 315,3 milioane de litri în 2024 la 350 de milioane în 2025. România ocupă locul 14 în clasamentul mondial.

Creșteri au fost înregistrate și în Georgia, unde consumul a urcat cu 28,1%, până la 158,7 milioane de litri, în Mexic, cu 24,8%, și în Portugalia, cu 5,6%.