Condițiile licitației pentru spațiile comerciale, modificate?! Aeroportul: Eroare tehnică la traducere

18 Iun. 2024, 08:00
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
18 Iun. 2024, 08:00 // Actual //  bani.md

Aeroportul Internațional Chișinău se află în mijlocul unei controverse legate de licitația pentru spațiile comerciale, după ce Vlad Bilețchi a solicitat Procuraturii Anticorupție și Centrului Național Anticorupție să investigheze modul în care se desfășoară licitația. Bilețchi susține că autoritățile au modificat pe ascuns caietul de sarcini pentru a favoriza anumite companii.

Anterior, caietul de sarcini era realizat cu reguli dezavantajoase pentru alți investitori, favorizând doar compania Lagardere. Conform declarațiilor lui Bilețchi, pe 12 iunie, condițiile de participare au fost din nou schimbate în mod secret, astfel încât să permită și altor companii să participe. În special, cerințele pentru companiile de travel retail și catering au fost modificate, eliminându-se obligativitatea de a avea experiență în catering pentru a putea vinde cu amănuntul.

„Avem a treia licitație la aeroport și al patrulea caiet de sarcini modificat. Licitația trebuie să aibă loc între 1 iunie și 24 iunie. Companiile interesate au primit un formular în limba engleză cu condiții incorecte, menite să descurajeze participarea lor. Pe 12 iunie, cerințele au fost modificate și acea cerință specifică a fost exclusă,” a declarat Bilețchi.

Într-un răspuns pentru BANI.MD, serviciul de presă al Aeroportului Internațional Chișinău a susținut că nu au fost modificate condițiile de participare la licitație și că e o eroare tehnică la traducerea în limba engleză.

Aceasta este a treia licitație publică inițiată de Aeroportul Internațional Chișinău pentru locațiunea activelor neutilizate destinate activității de Travel Retail & Food and Beverages. Licitațiile anterioare au eșuat, ultima dată în luna aprilie, când doar compania Lagardere a participat.

După anularea primei licitații, ministrul Infrastructurii Andrei Spânu a declarat că dacă va participa doar o singură companie, aceasta ar putea fi declarată câștigătoare. Prima licitație a fost anulată din cauza numărului insuficient de participanți, iar a doua licitație a fost prelungită de Agenția Proprietății Publice după ce doar o companie s-a înscris.

20 Sept. 2026, 12:07
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
20 Sept. 2026, 12:07 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Moldovagaz ar putea să-și extindă activitatea dincolo de sectorul gazelor naturale și să investească inclusiv în producerea energiei electrice. Directorul companiei, Vadim Ceban, susține că Moldovagaz trebuie să rămână o companie infrastructurală, dar să se transforme treptat într-un jucător energetic cu activități mai diversificate.

Declarațiile au fost făcute în cadrul unui interviu cu Veaceslav Kunev.

„Moldovagaz va rămâne și trebuie să fie o companie infrastructurală. Trebuie să obținem rețele. Moldovagaz poate să fie o companie energetică, să investească în generația de electroenergie”, a declarat Ceban.

Potrivit acestuia, Moldovagaz are deja proiecte în domeniul energiei regenerabile și examinează posibilitatea dezvoltării unor capacități de producere a energiei electrice pe bază de gaze naturale. Astfel de centrale ar putea fi utilizate inclusiv pentru echilibrarea sistemului electroenergetic, într-un context în care ponderea surselor regenerabile este în creștere.

O altă direcție vizată de companie este modernizarea infrastructurii de distribuție a gazelor. Moldovagaz intenționează să extindă utilizarea sistemelor de telemetrie și telemecanică, precum și a tehnologiilor de tip „Smart Energy”.

Unul dintre proiecte presupune instalarea unor module radio la contoarele de gaze. Acestea ar permite transmiterea automată a datelor privind consumul către sistemul de evidență, eliminând necesitatea citirii manuale și a accesului controlorilor în locuințele consumatorilor.

Ceban afirmă că dezvoltarea acestui sistem a impulsionat inclusiv producția locală. Dacă anterior modulele electronice erau importate, în prezent o parte dintre componente sunt produse și asamblate în Republica Moldova. Directorul Moldovagaz consideră că există potențial inclusiv pentru exportul acestor echipamente.

Compania intenționează să extindă utilizarea modulelor radio în municipiul Chișinău pe parcursul următorilor aproximativ trei ani. Realizarea proiectului va depinde însă de obținerea aprobărilor necesare din partea acționarilor și a autorității de reglementare.

Digitalizarea contoarelor ar putea deveni importantă și în contextul discuțiilor privind aplicarea unor cote diferențiate de TVA la gazele naturale, în funcție de volumul consumat. Potrivit lui Ceban, transmiterea automată a indicilor ar permite stabilirea exactă a consumului pentru fiecare lună și, implicit, aplicarea corectă a eventualelor facilități fiscale.