Conducerea SFS a avut o întrevedere cu reprezentanții CNSM și ai federațiilor sindicale din diverse domenii

21 Nov. 2023, 12:41
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
21 Nov. 2023, 12:41 // Actual //  bani.md

Directorul adjunct al Serviciului Fiscal de Stat (SFS), Petru Griciuc, împreună cu alți colegi din cadrul autorității, au avut o întrevedere mai mul reprezentanți ai Agenției Servicii Publice (ASP) și Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova. Funcționarii de la SFS au discutat cu Eugen Covrig – șef al Departamentului juridic al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, Nicolae Boldeș – șef adjunct al Departamentului înregistrare și licențiere a unităților de drept din cadrul ASP, precum și cu Veronica Ignat – șefă a Secției înregistrări organizații necomerciale de la ASP.

Convorbirile s-au referit la procedura de înregistrare la ASP a organizațiilor sindicale și atribuire codurilor fiscale noi (IDNO). La ședință au mai participat Vasile Evstratii, vicepreședinte al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Agricultură si Alimentaţie „AGROINDSIND”, Veaceslav Rufala, președinte al Federației Sindicatelor din Energetică şi Industrie, Nadejda Lavric, vicepreședintă a Federaţiei Sindicale a Educaţiei şi Ştiinţei din Republica Moldova, Maria Călin, contabil-șef al Federaţiei Sindicatelor din Comunicaţii din Republica Moldova.

Petru Griciuc a reiterat importanța organelor sindicale, menționând că, Serviciul Fiscal de Stat este membru al Federației Sindicale a Angajaților din Serviciile Publice din Moldova.

„Avem o colaborare bună. Sper că avem o reprezentare destul de bună, inclusiv ca număr, contribuție, participare și activism. Acțiunile comitetului sindical sunt benefice pentru angajați”, a declarart Griciuc.

Aferent subiectului ședinței, directorul adjunct al SFS a vorbit despre deschiderea autorității fiscale de a oferi suportul necesar organizațiilor sindicale, pentru a asigura respectarea prevederilor art. 187 alin(21) din Codul fiscal privind depunerea dărilor de seamă utilizând, în mod obligatoriu, metode automatizate de raportare electronică, transmite Serviciul Fiscal.

Reprezentanții ASP au anunțat că, instituția constată o intenție crescută a organizațiilor sindicale primare de a se conforma noilor prevederi legale, fiind solicitată verificarea denumirii în peste 200 de cazuri. La fel, a fost menționat faptul că sindicatele sunt scutite de achitarea taxei pentru înregistrarea de stat, conform ultimelor modificări legislative, astfel fiind facilitată procedura de înregistrare/reînregistrare a organizațiilor sindicale.

La rândul lor, reprezentanții sindicatelor au mulțumit Serviciului Fiscal de Stat pentru deschidere spre dialog și identificare a soluțiilor pentru depășirea situației create.

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.