Corupție la nivel înalt! 5 milioane de lei ridicați și 7 reținuți în dosarul achizițiilor publice

05 Dec. 2025, 15:44
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
05 Dec. 2025, 15:44 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Centrul Național Anticorupție anunță că, în urma perchezițiilor desfășurate joi, 4 decembrie, în cadrul unui dosar de corupție în achiziții publice, au fost ridicate sume totale ce depășesc 5 milioane de lei, găsite în diferită valută la domiciliile și birourile unor agenți economici și funcționari publici. Proveniența banilor urmează a fi stabilită în cadrul urmăririi penale.

Potrivit CNA, astăzi procurorii Procuraturii Bălți urmează să înainteze învinuirile celor șapte persoane reținute și, după caz, să solicite instanței aplicarea măsurilor de arest preventiv. În total, patru funcționari publici cu funcții de conducere, inclusiv șeful Direcției Generale Locativ-Comunale și Amenajare a Primăriei Chișinău, precum și trei agenți economici, sunt vizați în dosar.

Conform probelor administrate până acum, funcționarii sunt bănuiți că, începând cu anul 2024, ar fi implementat o schemă infracțională de pretindere, acceptare și primire sistemică de comisioane ilegale din valoarea licitațiilor publice. În schimbul acestor plăți ilicite, ei ar fi favorizat anumiți operatori economici în procedurile de atribuire a contractelor din bani publici.

Anchetatorii examinează în continuare toate circumstanțele, traseul banilor, persoanele implicate și prejudiciul adus bugetului municipal. Autoritățile reamintesc că orice persoană este considerată nevinovată până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

07 Iul. 2026, 16:14
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
07 Iul. 2026, 16:14 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Directorul general al SA „Metalferos”, Petru Bondari, care și-a anunțat demisia în data de 4 iulie, a declarat pentru anul 2025 o avere, care include 80 de terenuri, un depozit bancar de 1,5 milioane de lei, mai multe imobile și participații în patru companii private, potrivit declarației de avere și interese personale.

Conform documentului, Bondari a obținut anul trecut venituri totale de aproximativ 754 mii de lei. Cea mai mare parte provine din salariul de 443,3 mii de lei încasat de la SA „Metalferos”, unde a ocupat funcția de director general din noiembrie 2024. La acestea se adaugă 73,3 mii de lei din dobânzi bancare și 237,7 mii de lei din chirii și arendă.

Unul dintre cele mai valoroase active declarate este un depozit bancar de 1,5 milioane de lei, deschis la MAIB, care i-a adus în 2025 venituri din dobânzi de peste 72 mii de lei.

La capitolul bunuri imobile, șeful Metalferos declară 80 de terenuri, majoritatea cu destinație agricolă, dar și terenuri intravilane și extravilane, dobândite în perioada 2010–2023. Printre acestea se regăsesc terenuri cu suprafețe de aproape 5 hectare, peste 1,3 hectare, precum și alte loturi agricole și extravilane de dimensiuni mai mici.

Pe lângă terenuri, Petru Bondari mai deține un apartament de 99,8 metri pătrați, cumpărat în 2019, o casă de locuit, două garaje și alte bunuri imobile.

Declarația de avere arată că fostul director al întreprinderii de stat este și asociat în patru companii private: ACTIVIS TRAINING SRL, ACTIVIS TEAM BUILDING SRL, Recycle Art Group SRL și AGROBOND-GRUP SRL, valoarea participațiilor declarate ridicându-se la câteva milioane de lei.