Crește datoria. Cine a primit cei mai mulți bani de la donatorii externi

02 Oct. 2021, 13:17
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  bani.md
02 Oct. 2021, 13:17 // Bănci şi Finanţe //  bani.md

Datoria externă brută a Republicii Moldova a constituit 8,5 miliarde de lei, în creștere cu 0,8 la sută față de finele anului 2020 și cu 2 la sută comparativ cu trimestrul precedent, potrivit Balanței de Plăți publicată de BNM.

Majorarea datoriei externe, comparativ cu finele anului 2020, a fost determinată de sporirea soldului datoriei externe a administrației publice cu 54,54 mil. USD, altor sectoare – cu 50,84 mil. USD, societăților care acceptă depozite – cu 11,25 mil. USD. În același timp, a scăzut datoria externă a BNM cu 26,13 mil. USD, precum și soldul datoriilor în cadrul creditării intragrup – cu 23,30 mil. USD. În raport cu situația de la sfârșitul trimestrului unu, s-au majorat datoriile administrațiiei publice cu 107,80 mil. USD, altor sectoare – cu 78,56 mil. USD, creditarea intragrup – cu 0,75 mil. USD; s-a diminuat datoria externă a BNM cu 11,16 mil. USD și a societăților care acceptă depozite cu 6,31mil. USD.

În structura datoriei externe pe sectoare instituționale, cea mai mare pondere lea revenit societăților nefinanciare – 41,2 la sută, în creștere cu 0,1 p.p. față de finele anului 2020.

Acestea au fost urmate de administrația publică cu o pondere de 27,2 la sută, care s-a majorat cu 0,5 p.p. față de situția din 31.12.2020. Creditarea intragrup în cadrul investițiilor directe (care nu are distribuire sectorială), inclusiv datoriile pentru importul de gaze naturale, a constituit 22,5 la sută din total, în scădere cu 0,4 p.p. Societățile care acceptă depozite au avut o pondere de 3,9 la sută, în creștere cu 0,1 p.p. Datoria altor societăți financiare a constituit 3,2 la sută din total, având același nivel ca la finele anului 2020, BNM – 1,4 la sută, în scădere cu 0,3 p.p.

Ponderea sectorului gospodăriile populației de 0,6 la sută a rămas neschimbată față de finele anului 2020.

22 Sept. 2026, 13:26
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
22 Sept. 2026, 13:26 // Actual //  Grîu Tatiana

Guvernul a aprobat Programul național de infrastructură feroviară pentru anii 2026–2030, care prevede reparația liniilor de cale ferată, modernizarea sistemelor de semnalizare și creșterea vitezei trenurilor. Totodată, au fost aprobate contractele pentru administrarea infrastructurii feroviare în perioada 2026–2030 și pentru serviciile publice de transport feroviar de călători în anii 2026–2027.

Pentru implementarea programului, Planul de acțiuni prevede cheltuieli de 229,8 milioane de lei în 2026, 542,6 milioane de lei în 2027, 511,6 milioane de lei în 2028, 509,8 milioane de lei în 2029 și 475 de milioane de lei în 2030. Finanțarea urmează să fie asigurată în limita alocațiilor aprobate anual în bugetul de stat.

Programul pornește de la o rețea de 1 127 de kilometri, dintre care 359,9 kilometri necesită reparații capitale, iar 256,1 kilometri – reparații medii. Astfel, aproximativ 54% din liniile curente au nevoie de intervenții. Pe 584,48 kilometri sunt instituite 216 restricții de viteză, trenurile circulând în unele sectoare cu maximum 25 km/h. Ponderea traverselor defecte ajunge la 90%, iar 80–90% dintre unele sisteme și instalații de semnalizare și alimentare cu energie electrică au depășit durata normativă de exploatare.

Ținta programului este ca viteza minimă admisă pe rețea să ajungă la cel puțin 80 km/h. Autoritățile estimează o creștere medie de cel puțin 40% a vitezelor maxime admise pe magistrale, iar modernizarea gestionării traficului ar putea aduce încă peste 20% la vitezele comerciale. Pentru trenurile de călători, viteza tehnică asigurată este prevăzută să crească de la 34 km/h în 2026 la 62 km/h în 2030, iar predictibilitatea trenurilor de la 75% la 99%.

Lucrările vor include înlocuirea șinelor și traverselor, refacerea terasamentelor și a prismei de balast, reparația podurilor și podețelor, modernizarea trecerilor la nivel, a sistemelor de semnalizare și comunicații și introducerea unor tehnologii moderne de diagnosticare. Este prevăzută și reconstrucția singurului tunel feroviar din Republica Moldova, de pe sectorul Mateuți.

Programul include și proiecte pentru conectarea mai bună a Moldovei cu România, Ucraina și rețelele europene. Sunt vizate coridoarele Cantemir–Basarabeasca, Ungheni–Chișinău–Căinari și Vălcineț–Ocnița–Bălți–Ungheni, electrificarea sectorului Ungheni (România)–Ungheni (Moldova) și legătura feroviară dintre stația Revaca și Aeroportul Internațional „Eugen Doga” Chișinău. Este prevăzută și modernizarea accesului feroviar către Portul de Stat Giurgiulești.

În paralel, autoritățile prevăd digitalizarea administrării infrastructurii, inclusiv o platformă unică pentru monitorizarea stării căii ferate, planificarea lucrărilor și gestionarea circulației trenurilor.