Criza feroviară: Blocul Împreună denunță soluțiile hazardate ale lui Vladimir Bolea

27 Feb. 2025, 12:00
 // Categoria: Economie // Autor:  Ursu Victor
27 Feb. 2025, 12:00 // Economie //  Ursu Victor

Blocul Împreună, o coaliție formată din Platforma DA, Liga Orașelor și Comunelor, și Partidul Schimbării, a reacționat vehement la propunerea ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, de a vinde Palatul de Cultură a Feroviarilor. Potrivit reprezentanților acestei alianțe, soluția avansată de ministru nu doar că este „irelevantă” pentru rezolvarea rapidă a crizei financiare de la Calea Ferată, dar ar putea deschide calea unor scheme imobiliare dubioase, cu riscuri majore de manipulare a terenurilor de către dezvoltatori imobiliari care, de ani de zile, așteaptă să preia acest teren și să demoleze clădirea.

„Propunerea de vânzare a Palatului de Cultură a Feroviarilor este o soluție hazardantă, care nu rezolvă problemele de lichiditate ale Întreprinderii de Stat Calea Ferată din Moldova (CFM) și nici nu adresează cauzele fundamentale ale crizei. În schimb, aceasta riscă să ducă la interese financiare obscure din partea dezvoltatorilor imobiliari”, au declarat reprezentanții Blocului Împreună.

Coaliția consideră că demisia Directorului general interimar al CFM evidențiază o criză gravă de management în sectorul feroviar, iar problemele economice ale întreprinderii sunt mult mai complexe decât simpla scădere a volumelor de mărfuri și pasageri. Ei subliniază că lipsa unei viziuni clare și a unor politici eficiente din partea Guvernului, și în special a Ministerului Infrastructurii, agravează situația.

„Ministrul Vladimir Bolea preferă să discute despre problemele sectorului feroviar în studiouri TV, în loc să creeze o celulă de criză pentru a aborda aceste probleme într-un regim de urgență. La 100 de zile de la preluarea mandatului, majoritatea angajaților CFM nu au primit salariile pe august și doar unii mai norocoși au primit pentru luna iulie. Restanțele la salarii au depășit deja 190 de milioane de lei, iar săptămâna viitoare vor ajunge la 220 de milioane. Este un semnal clar că nu există un plan concret pentru rezolvarea crizei”, spun aceștia.

Blocul Împreună acuză Guvernul că nu a reușit să implementeze politicile necesare pentru dezvoltarea durabilă a sectorului feroviar, în ciuda adoptării Codului Feroviar în februarie 2022. Reprezentanții coaliției subliniază că soluțiile propuse de ministrul Bolea, precum vânzarea locomotivelor vechi sau separarea CFM în trei entități distincte, sunt „nefezabile” și lipsesc de o abordare sistematică.

În schimb, Blocul Împreună propune un plan de reformă care include preluarea renovării infrastructurii feroviare de către Guvern, în scopul asigurării securității economice a Republicii Moldova. Printre măsurile avansate de coaliție se numără majorarea volumelor de transport feroviar prin parteneriate strategice cu autoritățile din Ucraina și România, reforma sectorului feroviar prin adaptarea acestuia la nevoile pieței și integrarea rețelei feroviare în lanțurile logistice regionale.

„Pentru a asigura dezvoltarea durabilă a sectorului feroviar, Guvernul trebuie să preia integral sarcina de renovare a infrastructurii și să asigure investiții capital, atât din bugetul public, cât și din fonduri externe. Doar așa putem depăși criza și transforma Calea Ferată într-un sector eficient și strategic pentru economia națională”, au conchis reprezentanții Blocului Împreună.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

26 Dec. 2025, 16:58
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
26 Dec. 2025, 16:58 // Actual //  Grîu Tatiana

Rusia va apela în 2026 la economiile contribuabililor pentru a-și finanța în continuare războiul din Ucraina, în contextul unei economii tot mai afectate de sancțiuni, inflație și stagnare, relevă o analiză publicată de agenția EFE. Autoritățile de la Moscova au anunțat majorarea cotei TVA de la 20% la 22%, măsura fiind justificată de necesitatea finanțării cheltuielilor pentru securitate și apărare, precum și a sprijinului social acordat familiilor implicate în conflict.

În paralel, sectoare-cheie ale economiei ruse – petrolul, gazele, cărbunele și metalurgia – se confruntă cu dificultăți majore, iar marile companii de stat, inclusiv Rosatom, RusHydro și compania feroviară RZhD, înregistrează presiuni financiare tot mai mari. După noile sancțiuni americane impuse Rosneft și Lukoil, veniturile din exporturile de petrol și gaze au scăzut cu aproximativ 35% în noiembrie, iar pentru decembrie este estimată o diminuare de până la 50%.

În pofida acestor probleme, președintele Vladimir Putin a decis să continue campania militară și să amâne negocierile de pace. Liderul de la Kremlin a declarat că populația va înțelege majorarea taxelor, atât timp cât statul își respectă obligațiile sociale și garantează securitatea țării.

Guvernul rus nu își permite injecții masive de capital pentru salvarea economiei, din cauza inflației ridicate și a eforturilor de a o ține sub control. Astfel, Rusia se pregătește să intre în 2026 cu sectoare stagnante, în timp ce obiectivul principal rămâne reducerea inflației. Vicepremierul Aleksandr Novak a recunoscut că economia rusă nu va ieși din stagnare înainte de 2027, în condițiile în care creșterea PIB este estimată la doar 1% în acest an, după 4,1% în 2024.

Pentru a compensa scăderea veniturilor bugetare, Kremlinul va majora și alte impozite, inclusiv pe veniturile persoanelor fizice și ale companiilor, va elimina facilitățile fiscale pentru lucrătorii independenți și pentru majoritatea IMM-urilor și va crește taxele pentru autoturisme. Companiile din domeniul tehnologiei vor fi printre cele mai afectate, cota de impozitare urmând să se dubleze, de la 7,6% la 15%.

În același timp, statul continuă confiscarea activelor private, valoarea bunurilor naționalizate ajungând la aproximativ 50 de miliarde de dolari, echivalentul a aproape 2% din PIB. Economiștii avertizează că noile măsuri fiscale vor duce la scumpiri, la scăderea cererii și la extinderea economiei subterane, iar aprecierea puternică a rublei riscă să împingă economia rusă spre un scenariu de stagflație în 2026.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII