Cultivarea celebrei plante în Moldova s-a împotmolit în birocrație! Rija: Oferă oportunități economice fermierilor

09 Apr. 2024, 17:14
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
09 Apr. 2024, 17:14 // Actual //  bani.md

Absența unei delimitări clare între cânepa industrială și cea psihotropă generează dificultăți în dezvoltarea unei industrii promițătoare în Republica Moldova, arată o analiză realizată de Iurie Rija de la Asociația Exportatorilor și Importatorilor de Produse Agricole și Cerealiere.

Deși cânepa industrială nu are efecte psihotrope și este cultivată pe scară largă în țările vecine și în Uniunea Europeană, legislația locală o tratează ca pe o cultură interzisă. Conform HG 1382/2006, cultivatorii de cânepă industrială sunt plasați sub incidența Codului Penal, ceea ce descurajează investițiile în acest domeniu.

Interesul pentru cultivarea cânepii industriale este în creștere în Republica Moldova, mai ales în contextul integrării europene. Cu toate acestea, lipsa unei reglementări clare și amenințarea sancțiunilor penale nu permit efectuarea investițiilor în acest domeniu.

Potențialul pozitiv al cultivării cânepii industriale asupra sectorului agricol este considerabil. Această cultură poate diversifica gama de plante cultivate în Republica Moldova, oferind oportunități economice și ecologice semnificative. De asemenea, poate reduce dependența de importurile de semințe de cânepă și poate stimula producția internă, contribuind la sustenabilitatea agriculturii.

Pentru a promova dezvoltarea acestei industrii emergente, este necesară o reglementare clară și favorabilă. Modificările legislației naționale relevante ar trebui să permită cultivarea cânepii industriale în conformitate cu cerințele agrotehnice și să ofere un cadru normativ bine pus la punct.

În acest sens, este esențială elaborarea unui cadru legislativ adecvat care să faciliteze dezvoltarea cânepii industriale în Republica Moldova. O reglementare clară și echitabilă poate asigura un mediu de afaceri transparent și promova durabilitatea în producția plantelor etero-oleaginoase și tehnice.

În prezent, Asociația Cultivatorilor, Amelioratorilor și Procesatorilor de Cânepă promovează cultivarea cânepii printre fermierii autohtoni, demonstrând interesul și potențialul acestei culturi în Republica Moldova. Prin implementarea unui cadru normativ adecvat, țara poate beneficia de avantajele aduse de această cultură versatilă și promova dezvoltarea durabilă a sectorului agricol.

Economistul Iurie Rija spune că în prezent, cânepa industrială este cultivată în peste 40 de țări. Conform datelor FAO, în ultimii ani suprafața cultivată cu cânepă în întreaga lume s-a situat în jur la 300-400 de mii de hectare.

„SUA, China și Canada sunt primele trei piețe globale producătoare de cânepă. Alte țări care o cultivă în volume mari sunt Franța, Pakistan, Chile, Japonia, Iran, Coreea de Sud și de Nord, Siria, Turcia, Egipt, Africa de Sud, Malawi, India, Thailanda, Rusia, Uruguay, Elveția, Noua Zeelandă. Țările vecine cu Republica Moldova- România și Ucraina, la fel dispun de suprafețe și unități de procesare destinate acestei plante care a stârnit întotdeauna opinii contradictorii”, a conchis Rija.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

27 Apr. 2026, 16:25
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
27 Apr. 2026, 16:25 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova se numără printre statele cu un nivel ridicat de libertate a internetului cu un scor de 84 din 100 în clasamentul global pentru 2026 realizat de compania Cloudwards. Datele arată diferențe între regiuni, de la sisteme deschise în Europa și America Latină până la rețele strict controlate în Asia și Orientul Mijlociu.

Indicele analizează 171 de țări și ia în calcul patru criterii principale: accesul la torrenting, disponibilitatea VPN-urilor, restricțiile privind conținutul pentru adulți și libertatea de exprimare politică și civică online.

În vârful clasamentului se află 11 state care împart primul loc, toate cu un scor de 92. Printre acestea se numără Norvegia, Danemarca, Finlanda, Belgia, Costa Rica și Noua Zeelandă. Nicio țară nu a obținut punctajul maxim de 100.

Cu un scor de 84, Moldova este plasată în categoria țărilor cu internet „liber”, alături de Canada, Austria, Polonia sau Lituania. Rezultatul indică un nivel ridicat de acces și relativ puține restricții asupra utilizatorilor.

În schimb, Statele Unite au obținut doar 64 de puncte, iar Marea Britanie 52, situându-se în zona de mijloc a clasamentului. Autorii raportului explică aceste scoruri prin reglementări mai stricte privind conținutul online și controlul platformelor.

La polul opus, Coreea de Nord ocupă ultimul loc, cu un scor de 0, fiind urmată de China, Rusia, Iran și Pakistan, fiecare cu doar 4 puncte. Aceste țări sunt caracterizate de restricții severe asupra accesului la informație și control extins al activității online.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!