Neutralitatea de lungă durată a Suediei și Finlandei a fost abandonată atunci când ambele state au depus cereri oficiale pentru integrare în NATO. Dar se confruntă cu un obstacol neașteptat pe calea aderării: Turcia.
În timp ce Turcia susține politica „ușilor deschise” a alianței, veto-ul Ankarei reflectă obiectivele sale de a schimba status quo-ul și de a obține câștiguri în trei domenii: estul Mediteranei, Siria – și în propria sa politică internă.

Turcia a avut întotdeauna relații accidentate cu NATO. În 2009, Ankara a blocat numirea fostului prim-ministru danez, Anders Fogh Rasmussen, în funcția de secretar general al NATO, din cauza apărării sale a libertății de exprimare în timpul crizei daneze a desenelor animate din 2006. De asemenea, el a permis unui post de televiziune kurd rebel să transmită de la Danemarca în Turcia. Un alt punct critic a fost în 2019, când Turcia a început o campanie militară împotriva forțelor kurde din Siria. Acest lucru l-a determinat pe secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, să critice Ankara pentru că „pune în pericol” lupta împotriva grupării Stat Islamic.

Criza actuală este, în anumite privințe, o reminiscență din episoadele anterioare, în special în ceea ce privește regiunea kurdă din Siria. Dar se desfășoară pe fundalul diferitelor realități geopolitice, inclusiv al deteriorării relațiilor dintre Occident și Rusia, precum și al unui nou context politic intern în Turcia.

Turcia versus Grecia

Există o poveste de fundal interesantă a confruntării recente dintre Grecia și Turcia, care implică tensiuni între SUA și Turcia, ce s-au acumulat de ceva timp. Când, în 2017, președintele turc Recep Tayyip Erdogan și liderul rus Vladimir Putin au convenit asupra unui acord pentru achiziționarea sistemului rusesc de rachete S-400, SUA au ripostat prin excluderea Turciei din programul de dezvoltare a avioanelor de luptă F35, interzicând Turciei să achiziționeze aeronavele. Administrația Biden s-a gândit să renunțe la această interdicție în ultimele luni, ceea ce l-a determinat pe premierul grec, Kyriakos Mitsotakis, să îndemne Congresul SUA să-și reconsidere poziția.

Există un fundal complex în toate acestea. Atena este un jucător-cheie în politica energetică din estul Mediteranei, iar explorarea surselor de energie în apele contestate din estul Mediteranei, precum și nevoia Egiptului de a-și transporta exporturile de gaze naturale către Europa, au creat o alianță între Grecia, Israel, Egipt și Cipru – un bloc care exclude Turcia. Între timp, UE a sancționat doi directori ai Turkish Petroleum Incorporated Company pentru „activități ilegale de foraj”, pentru că nu erau autorizați de Republica Cipru, care pretinde suveranitatea în zonă.

Dar, pe măsură ce căutarea de surse alternative de energie pentru Europa continuă pe fundalul ruperii relațiilor cu Rusia din cauza războiului din Ucraina, Ankara vede o oportunitate de a-și sparge izolarea, devenind un centru energetic pentru Vest. Cu toate acestea, Ankara consideră că posibila aderare a Suediei și Finlandei la NATO ar putea crește opoziția față de interesele energetice ale Turciei în cadrul alianței, în favoarea Greciei și a Ciprului.

Turcia versus YPG

Între timp, Suedia și Finlanda au aplicat un embargo asupra armelor împotriva Turciei din 2019, determinat de operațiunile militare turcești împotriva Forțelor de Apărare a Poporului kurd (YPG) din nordul Siriei. Turcia consideră YPG-ul ca ramură a Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), care este recunoscut ca organizație teroristă de Turcia, SUA și UE.

Suedia găzduiește un număr imens de refugiați kurzi, estimat la peste 100.000, iar Ankara a fost mult timp neliniștită cu privire la relația dintre conducerea suedeză și Partidul Uniunii Democrate Kurde (PYD – aripa politică a YPG). Aceste preocupări s-au adâncit după ce Magdalena Andersson a fost aleasă ca prim-ministru în 2021, parțial ca urmare a sprijinului unui membru al parlamentului kurd. S-a raportat că sprijinul a fost asigurat în schimbul unei cooperări sporite între social-democrații lui Andersson și PYD, inclusiv un tratament mai bun al susținătorilor YPG din Suedia și rezistența în fața cererilor Turciei.

Turcia susține, de asemenea, că Suedia furnizează echipament militar kurzilor, lucru pe care l-a criticat ca fiind împotriva „spiritului alianței”.

La fel ca în estul Mediteranei, noul context geopolitic oferă Ankarei o oportunitate de a schimba status quo-ul în favoarea Turciei. Dacă Ankara ar asigura concesii suedeze și finlandeze privind reducerea sprijinului acordat kurzilor din Siria, ar fi văzută ca o victorie importantă pentru Turcia.

Asigurările că Suedia și Finlanda nu vor bloca transferul de echipamente militare către Turcia sau nu-și vor exprima dreptul de veto pentru declanșarea articolului 5 din tratatul NATO în cazul în care Turcia este atacată de un agresor ar fi, de asemenea, câștiguri semnificative.

Politica internă

Politica internă joacă, de asemenea, un rol important în manevrele diplomatice ale Turciei. Potrivit ultimelor sondaje, Erdogan se confruntă cu o opoziție puternică la alegerile prezidențiale din 2023, iar Partidul său, Justiție și Dezvoltare, și-ar putea pierde majoritatea parlamentară în favoarea unei alianțe de opoziție unită, ca urmare a unei crize economice profunde, inflației mari și lirei turcești devalorizate.

Erdogan, ca orice politician populist, știe să manipuleze alegătorii prezentându-se ca o mână puternică împotriva dușmanilor percepuți din țară sau din străinătate.

Prezentarea unei poziții dure împotriva sprijinului Suediei și Finlandei pentru forțele kurde din Siria este benefic pentru câștigurile liderului autoritar în publicul intern din Turcia. La fel și reacția împotriva Greciei. Totul se adaugă la o strategie de „mentalitate de asediu”, care probabil va fi coloana vertebrală a campaniei electorale a guvernului în lunile următoare. Este posibil ca guvernul să facă asocieri puternice între partidele de opoziție și amenințările interne și externe pentru a ajuta la distragerea atenției de la criza economică profundă care afectează țara.

Turcia nu poate amâna pentru totdeauna aderarea suedeză și finlandeză, dar este posibil ca Ankara să primească unele dintre asigurările pe care le solicită. La urma urmei, Erdogan a profitat și înainte folosind crizele internaționale pentru propriile scopuri de politică internă și externă.
Ne puteți urmări și pe  pagina noastră de