Cum pot reveni moldovenii din Rusia acasă? Prețuri cosmice pentru bilete

03 Mart. 2022, 14:32
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
03 Mart. 2022, 14:32 // Actual //  MD Bani

Ministerul de externe al Republicii Moldova îndeamnă cetățenii să evite în această perioadă, călătorii neesențiale în Rusia. În urma sancțiunilor impuse de Occident, Rusia a rămas, practic, izolată, iar tot mai mulți moldoveni vor să revină acasă. Întrucât posibilitățile de „a evada” din Rusia sunt limitate, prețurile au explodat. Astfel, pentru a ajunge în Republica Moldova, unele persoane vor fi nevoite să sacrifice sume enorme de bani.

 

Însă, în cazuri de urgență, moldovenii care doresc să revină în Republica Moldova pot să o facă prin intermediul rutelor comerciale încă disponibile cu escale în Istanbul, Turcia sau Dubai, Emiratele Arabe Unite – cu destinația Iași sau București.

Am verificat care sunt prețurile pentru un zbor către aceste destinații. De exemplu, pentru mâine, 4 martie, prețul pentru un bilet cursa Moscova-Chișinău începe de la 11.094 lei și poate ajunge la 56.527 lei.

 

Scumpe sunt și zborurile dinspre Moscova spre Dubai. Prețul pentru un zbor Moscova-Dubai începe de la 11.653 lei și ajunge chiar și la 118.817 lei.

 

Un bilet de la Istanbul la Iași costă între 4.318 lei și 65.325 lei.

 

 

Reamintim că spațiul aerian al Republicii Moldova este temporar închis, până pe data de 4 martie curent.

La etapa actuală instituțiile abilitate evaluează posibilitățile de utilizare a unor rute alternative pentru transportul de pasageri, fiind identificate mai multe opțiuni care vor fi comunicate suplimentar.

De asemenea, MAEIE îndeamnă cetățenii țării noastre să nu întreprindă călătorii neesențiale în Federația Rusă și să verifice cu regularitate informațiile difuzate pe pagina ministerului și a ambasadei Republicii Moldova la Moscova.

09 Sept. 2026, 17:35
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
09 Sept. 2026, 17:35 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Parlamentul pregătește o serie de schimbări în componența comisiilor permanente, iar una dintre cele mai importante mutări îl vizează pe deputatul PAS Marcel Spatari, care urmează să preia conducerea Comisiei economie, buget și finanțe.

Potrivit unui proiect de hotărâre aprobat de Biroul permanent al Parlamentului la 9 septembrie, Marcel Spatari urmează să fie desemnat președinte al Comisiei economie, buget și finanțe.

În paralel, locul lui Spatari la conducerea unei alte comisii va fi preluat de Adrian Băluțel. Documentul mai prevede că Ion Groza îl va înlocui pe Băluțel într-o funcție de vicepreședinte, iar Roman Roșca îl va înlocui pe Groza în funcția de secretar.

Alte modificări îl vizează pe Alexandr Trubca, care urmează să fie înlocuit de Iurie Levinschi în funcția de vicepreședinte al unei comisii. Valeriu Robu va deveni secretar, iar Victor Mătrăgună va intra în componență ca membru.

Totodată, Dorian Istratii este exclus dintr-o poziție de membru supleant, în locul său fiind introdus Marcel Spatari. Într-o altă poziție de membru supleant, Victoria Belous urmează să fie înlocuită de Dorian Istratii.

Proiectul de hotărâre a fost aprobat de Biroul permanent al Parlamentului și urmează să fie supus votului în plen. Documentul prevede că modificările vor intra în vigoare la data adoptării.