În context, vreau să remarc activitatea economică a celor aproape 2000 de întreprinderi românești și germane în Republica Moldova, dar și piețele de desfacere ale acestor două țări, care sunt absolut cruciale pentru prosperitatea țării noastre. Comerțul exterior al Republicii Moldova cu România și Germania a însumat peste 3 miliarde USD în primele 11 luni ale anului 2022.

„Știu, decizia de a investi într-o țară nouă este una pragmatică. Investitorii au nevoie de siguranță, dar au și mai mare nevoie de reguli clare de joc, transparență și previzibilitate în țara gazdă. Dar noi, zi după zi facem pași rapizi pentru a recupera timpul pierdut timp de decenii, pentru a accelera acele reforme de care au nevoie atât investitorii străini, cât și companiile locale. Oamenii de afaceri nu au timp de pierdut. Nici noi nu avem timp de pierdut”, spune Grosu.

Potrivit lui, Republica Moldova este în plin avânt de digitalizare a serviciilor pentru antreprenori. Facem asta nu pentru că ar fi cumva în vogă, ci pentru că anume asta oferă claritate și rapiditate, reduce birocrația și riscul corupției.

„Deja am digitalizat principalele servicii pe care le solicită antreprenorii. În sfârșit, în Republica Moldova poți să îți deschizi online o afacere sau să o reorganizezi. Știu, asta e demult o normalitate în alte țări. Însă noi vrem să recuperăm timpul pierdut și oferim condiții europene de lucru investitorilor”, a mai spus președintele Parlamentului.

Grosu a spus că Republica Moldova a înregistrat progrese și în ceea ce privește accesul la finanțare. Am votat în Parlament o nouă politică fiscală prin care nu vom impozita venitul ÎMM-urilor decât atunci când acesta va fi distribuit ca și dividende. Pentru companiile mari am introdus conceptul de amortizare accelerată. Aceste două măsuri au un obiectiv comun – să atragă noi investiții și să accelereze investițiile companiilor prezente.

În ceea ce privește capitalul uman, mai spune președintele Parlamentului, am lansat vara trecută reforma universităților, prin care vom consolida mai multe universități și instituții de cercetare din țară. Vom investi zeci de milioane de euro doar în următorii doi ani în îmbunătățirea condițiilor de studii și creșterea salariilor personalului din universități.

Tot la nivel de capital uman, a intrat în vigoare reforma ajutorului social, prin care stimulăm persoanele apte de muncă, care profită de ajutoarele sociale, să se angajeze în câmpul muncii. Cunoaștem foarte bine necesitatea enormă de forță de muncă pentru fabricile și uzinele din țara noastră.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

20 Mart. 2026, 17:30
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
20 Mart. 2026, 17:30 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Gradul de acoperire a cererii nete de valută din partea agenților economici prin oferta de valută de la persoanele fizice a crescut la 95,0% în luna februarie 2026, față de 90,3% în ianuarie, arată datele publicate de Banca Națională a Moldovei.

Evoluția a fost determinată de creșterea ofertei de valută din partea populației, care a ajuns la 242,8 milioane euro, în urcare cu 11,5 milioane euro sau 5,0% față de luna precedentă. În același timp, cererea netă de valută din partea agenților economici s-a menținut practic stabilă, înregistrând o ușoară scădere de 0,2%, până la 255,7 milioane euro.

bănci şi finanţe
Alarmă în sistemul bancar! Tot mai mulți moldoveni nu-și pot plăti ipotecile
Alarmă în sistemul bancar! Tot mai mulți moldoveni nu-și pot plăti ipotecile
bănci şi finanţe
Banca Rusiei a tăiat dobânda, dar riscurile cresc! Semnal de alarmă pentru economie
Banca Rusiei a tăiat dobânda, dar riscurile cresc! Semnal de alarmă pentru economie