Curtea de Conturi recomandă Guvernului să intensifice lupta cu site-urile ilegale de jocuri de noroc

20 Dec. 2023, 13:19
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
20 Dec. 2023, 13:19 // Actual //  MD Bani

Aproximativ 60 la sută din potențialul pieței jocurilor de noroc din Republica Moldova sunt concentrate în segmentul ilegal. Constatarea a fost făcută de către auditorii Curții de Conturi, care au analizat conformitatea realizării parteneriatelor public-private (PPP) aferente dezvoltării activităților Societății pe Acțiuni „Loteria Națională a Moldovei”, scrie ziarulnational.md.

Mai exact, potențialul pieței interne de jocuri de noroc a Republicii Moldova reprezintă un rulaj anual de cca 12,6 – 16,6 miliarde lei. În același timp, cifra de afaceri a Loteriei Naționale a Moldovei a însumat 7,1 miliarde de lei în 2022.

Auditorii Curții de Conturi au constatat că problema principală constă în lipsa unui mecanism clar și viabil de blocare a site-urilor neautorizate de jocuri de noroc. Acest fapt afectează situația financiară a partenerului public, duce la ratarea unor venituri importante din impozite și taxe, nu asigură transparența și protecția drepturilor consumatorului.

Membrul Curții de Conturi Alexandru Munteanu, a menționat că auditorii au testat, selectiv, accesul la unele site-uri incluse în lista Agenției Servicii Publice (ASP) pentru blocare.

„Conform evaluărilor realizate de echipa de audit, din cele 20 de pagini web testate, dintre cele 1 650 plasate pe pagina web a ASP, ca pagini care urmează a fi blocate, toate aceste 20 de pagini web testate sunt accesibile și pot fi utilizate”, a menționat reprezentantul Curții de Conturi.

La rândul său, potrivit ziarulnational.md, directorul general al Loteriei Naționale a Moldovei (LNM), Vadim Dermenji, a precizat că societatea deține resursele necesare pentru a bloca site-urile ilegale de jocuri de noroc, dar este necesar suportul statului.

„Luând în considerare că este un volum de venituri care din păcate nu vine în bugetul statului, prin intermediul Loteriei, vom depune toate eforturile necesare. Suntem gata să ne implicăm și financiar, și tehnic pentru a asigura aceste acțiuni, care urmează să fie propuse de una din structurile de stat menționate, care să le promoveze.”

Reprezentanții ASP și a Ministerului Finanțelor, care gestionează politicile statului din domeniul jocurilor de noroc, au anunțat că este nevoie de modificări legislative pentru ca procesul de blocare să fie eficient.

„Urmare a constatărilor făcute de auditorii Curții de Conturi, vom crea un grup de lucru, care să studieze mai detaliat acest subiect și să propună modificări legislative necesare”, a precizat Andrei Balan, șeful Direcției juridice a Ministerului Finanțelor.

Alexandru Munteanu a mai spus că problema blocării site-urilor ilegale de jocuri de noroc, pe lângă venituri ratate, prezintă și riscuri financiare considerabile pentru stat.

„Ca temei de reziliere anticipată a contractelor de parteneriat public privat în acest domeniu poate servi, inclusiv, neîndeplinirea clauzei contractuale de a combate desfășurarea jocurilor de noroc neautorizate. Astfel, partenerul public este supus unor riscuri, în situația în care noi nu depunem toate eforturile pentru a combate acest fenomen. Riscul este de a achita mărimea întreită a investiției acceptate a partenerului privat”, a explicat membrul Curții de Conturi, mai scrie ziarulnational.md.

La finalul dezbaterii raportului, președintele Curții de Conturi, Marian Lupu, a spus că instituția a transmis un set de recomandări pentru soluționarea problemei jocurilor de noroc neautorizate din mediul online.

„Aici trebuie foarte rapid de completat cadrul normativ ca toate instituțiile să știe foarte bine cine și ce trebuie să facă. Cu atât mai mult că, prin definiție, există numai un site legal. Toate celelalte sunt ilegale. Fiecare instituție trebuie să știe automat – a apărut, a fost închis, blocat. E nevoie de un cadru normativ adecvat și o monitorizare a acțiunilor care să fie întreprinse. Și atunci și bugetul n-o să fie afectat”, a menționat președintele Curții de Conturi.

Conform rezultatelor pentru 2022, Loteria Națională a Moldovei a devenit cea mai profitabilă societate de stat, cu un profit net de peste 170 de milioane de lei. Contribuțiile entității la Bugetul Public Național (BPN) au depășit anul trecut 213 milioane de lei, iar în 9 luni din 2023, acestea s-au ridicat la aproape 230 de milioane de lei.

Realitatea Live

20 Feb. 2026, 17:49
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
20 Feb. 2026, 17:49 // Actual //  Grîu Tatiana

Compania de asigurări Transelit riscă o amendă de 20 000 de lei dacă nu va executa, în termen de 60 de zile, o hotărâre a Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF) privind protecția consumatorilor, emisă ca urmare a unui control tematic desfășurat la aceasta.

Potrivit deciziei adoptate de CNPF, este vorba despre utilizarea unor practici comerciale agresive, includerea în contracte a unor clauze contrare legislației, refuzuri nejustificate sau tergiversări în achitarea despăgubirilor de asigurare, precum și nerespectarea termenelor legale de plată.

Autoritatea de supraveghere precizează că aceste acțiuni contravin prevederilor legale. În consecință, asigurătorul a fost somat să înlăture neregulile constatate și să se conformeze cerințelor impuse prin hotărâre.

CNPF a avertizat că, în cazul neexecutării obligațiilor stabilite, va aplica o amendă de constrângere în mărime de 400 de unități convenționale, echivalentul a 20 000 de lei.

În prima jumătate a anului 2025, activele totale ale Transelit au scăzut la 173,27 milioane de lei, față de 176,07 milioane în perioada similară din 2024. Numerarul s-a redus la 6,03 milioane de lei, iar activele de reasigurare au coborât la 55,92 milioane de lei. În același timp, datoriile au crescut ușor, până la 101,22 milioane de lei. Compania a înregistrat o pierdere netă de 4,76 milioane de lei în primele șase luni din 2025, comparativ cu un profit de 11,65 milioane de lei anul trecut. Deși veniturile din prime nete au crescut la 28,98 milioane de lei, majorarea cheltuielilor cu despăgubirile, care au ajuns la 26,4 milioane de lei, precum și a costurilor administrative, a dus la un rezultat operațional negativ de 4,71 milioane de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!