Demiterile votate de Guvernul Gavrilița la ședința de astăzi. Totodată, au fost numiți în funcție 10 specialiști

09 Aug. 2021, 17:33
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
09 Aug. 2021, 17:33 // Actual //  MD Bani

Astăzi, 9 august curent, a avut loc prima ședință a Guvernului Gavrilița. Astfel, în cadrul ședinței, au avut loc mai multe demisii, dar și numiri în funcții.

Cabinetul de miniștri a votat, în ședința de astăzi mai mulți secretari de stat și șefi ai unor agenții de stat.

Astfel, membrii Guvernului au votat pentru demisia Gabrielei Cuneva din funcția de secretar de stat la Ministerul Finanțelor, dar și a Iulianei Drăgălin, Mihail Lupașcu, Marianei Botezatu, din funcția de secretari de stat la Ministerul Economiei și Infrastructurii.

La Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene au fost eliberați din funcție secretarii de stat Cujbă Daniela, Dumitru Socolan și Gheorghe Leucă, iar la Ministerul Justiției – Tatiana Tverdun și Alexandru Pleșca.

Demisii au avut loc și Ministerul Afacerilor Interne, unde au fost eliberați din funcție patru secretari de stat: Mariana Grama, Cornel Lebedinschi, Gheorghe Bălan și Sergiu Golovaci, iar la Ministerul Apărării – Aurel Fondos și Vladimir Iliev. Tot în ședința de astăzi au fost eliberați din funcția de secretari de stat la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului Tatiana Nistorică, Mihai Machidon și Ghenadie Iurco.

De asemenea, Guvernul a votat și demisia lui Ivan Gheorghiu și Natalia Grîu din funcția de secretari al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, dar și demisia Tatianei Zatîc și a lui Denis Cernelea, din funcția de secretari de stat la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

Cabinetul de miniștri a votat și pentru rechemarea lui Vladimir Golovatiuc din funcția de ambasador în Federația Rusă.

Anatol Ghilaș a fost eliberat din funcția de director general al Agenției Relații Funciare și Cadastru și Elena Beleaeva din funcția de director general al Agenției Relații Interetnice și a lui Ghenadie Țepordei, din funcția de director general al Agenției Proprietății Publice, Viorel Iustin, din funcția de director general al Agenției pentru proprietatea Intelectuală. Tot astăzi Valentina Buliga a fost eliberată din funcția de director general al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină.

În același timp, în cadrul ședinței de astăzi a Guvernului a fost aprobată numirea în funcția a următorilor specialiști:

  • Veaceslav Dobândă, secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene;
  • Veronica Mihailov-Moraru, secretar de stat la Ministerului Justiției;
  • Sergiu Diaconu, în funcția de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne;
  • Rosian Vasiloi, în funcia de șef al Inspectoratului al Poliției de Frontieră;
  • Valeriu Mija, în funcția de secretar de stat la Ministerul Apărării;
  • Sergiu Plop, secretar de stat la Ministerul Apărării;
  • Sergiu Gherciu, în funcția de secretar de stat la Ministerul Mediului;
  • Rodica Iordanov, în funcția de secretar de stat la Ministerul Mediului ;
  • Zinaida Bezverhnîi, în funcția de secretar de stat la Ministerul Sănătății;
  • Svetlana Nicolaescu, în funcția de secretar de Stat la Ministerul Sănătății.

Realitatea Live

02 Ian. 2026, 09:36
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
02 Ian. 2026, 09:36 // Actual //  Ursu Victor

Republica Moldova a importat lapte și produse lactate în valoare totală de 23,4 milioane de dolari în perioada ianuarie–noiembrie 2025, potrivit datelor Serviciul Vamal obținute de RUPOR.MD. Volumul total al importurilor de produse încadrate a fost de 26.717 tone.

Cea mai mare parte a importurilor de lapte ca materie primă a provenit din Ucraina, care a livrat 16.786 tone, în valoare de 12,14 milioane USD, echivalentul a 66,1% din totalul importurilor de lapte neconcentrat. Pe locul doi se situează România, cu 4.752 tone importate (3,59 milioane USD, 18,7%), urmată de Polonia – 2.273 tone (2,16 milioane USD, 8,9%) și Belarus – 1.499 tone (1,30 milioane USD, 5,9%).

În cazul smântânii cu conținut de grăsime de peste 10%, dependența de importuri este și mai accentuată. Ucraina domină acest segment cu 1.047 tone, în valoare de 2,96 milioane USD, ceea ce reprezintă 80,2% din total. Importuri semnificative au fost realizate și din Polonia (169,7 tone, 13%) și Germania (22 tone, 1,7%).

Datele vamale arată că Republica Moldova importă masiv și produse lactate procesate. Pentru categoria lapte și smântână neconcentrate cu adaos de zahăr sau alți îndulcitori, importurile au ajuns la 26.737 tone, în valoare de 15,1 milioane USD, principalele surse fiind Ucraina (67,7%), România (17,8%) și Polonia (9,1%).

Totodată, la poziția lapte și smântână concentrate sau cu adaos de zahăr, importurile au totalizat 25.257 tone, cu o valoare de 7,83 milioane USD. Belarus rămâne principalul furnizor pe acest segment, cu 14.535 tone importate, reprezentând 68,6% din total, urmat de Germania (14,2%) și Polonia (9,8%).

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII