Deputații au întors clepsidra: Înlătură pericolele creditelor „de consum”. Cămătarii își calculează „pierderile”

17 Mart. 2022, 14:59
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
17 Mart. 2022, 14:59 // Actual //  bani.md

Inițiativa de modificare a Legii privind activitatea băncilor și Legii cu privire la organizațiile de creditare nebancară, care are scopul de a crește gradul de protecție a consumatorilor de împrumuturi, a fost susținută în prima lectură de 82 de deputați.

Autorul proiectului, președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Dumitru Alaiba, și-a argumentat inițiativa legislativă printr-o împovărare foarte mare a populației Republicii Moldova din partea instituțiilor de creditare. Aproximativ 450 de mii de cetățeni au împrumuturi contractate la  Organizațiile de creditare nebancară (OCN), dintre care aproape 200 de mii au întârzieri la plata creditelor, inclusiv 40 de mii – au întârzieri de peste un an.

”Când omul are o necesitate extraordinară, ușor poate cădea pradă înșelăciunilor, iar o datorie de 10 mii de lei  poate să se transforme în una de 100 de mii și asta pentru că uneori ratele dobânzii ajung la 1700 de procente anual”, a explicat deputatul.

Astfel, proiectul urmărește plafonarea costului împrumutului și reglementarea principiilor de evaluare a bonității beneficiarului de credit.

Se propune plafonarea ratei dobânzii de credit specificată în contractul de credit  – la maxim 50%. Totodată, celelalte cheltuieli (comisioane, taxe, penalități, dobânzi de întârziere și orice alt tip de plată) care sunt incluse în costul total al creditului, cu excepția dobânzii, pe o zi de credit, nu vor fi mai mare de 0,04 procente din suma totală a creditului.

Prin urmare, costul total al creditului nu va fi mai mare decât valoarea totală a acestuia.

Documentul mai prevede obligația creditorilor de a evalua în mod corespunzător bonitatea consumatorilor, folosind toate informațiile disponibile. În caz contrar, debitorii ar putea fi scutiți de plata dobânzii, comisioanelor sau altor plăți către creditor, rambursând doar suma inițială a creditului.

”Scopul nostru nu este să distrugem  Organizațiile de creditare nebancară, dar să eliminăm abuzurile și să promovăm o responsabilitate reciprocă a clientului și creditorului”, a mai specificat Dumitru Alaiba.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

Realitatea Live

16 Feb. 2026, 19:36
 // Categoria: Slider // Autor:  Semionov Arina
16 Feb. 2026, 19:36 // Slider //  Semionov Arina

Agenția Invest Moldova, împreună cu Asociația Investitorilor Străini, a prezentat Studiul 4.0: Impactul Investițiilor Străine Directe asupra Economiei Republicii Moldova, care arată cum capitalul străin contribuie la competitivitatea și integrarea europeană a țării. Potrivit raportului, în 2024, Republica Moldova a atras un flux net de investiții străine de 458,4 milioane USD, menținând un stoc total de 5,471 miliarde USD, semn al încrederii investitorilor în piața locală.

Studiul evidențiază că firmele cu capital străin, deși reprezintă doar 5,7% din totalul întreprinderilor, generează 13,7% din locurile de muncă și 23,2% din cifra de afaceri națională, iar productivitatea acestora este cu aproximativ 74% mai mare decât în firmele locale. În același timp, salariul mediu lunar oferit de aceste companii este cu aproape 93% mai mare decât media în sectorul privat autohton.

Uniunea Europeană continuă să fie principalul partener al Moldovei, 86% din capitalul străin fiind de proveniență europeană, ceea ce confirmă direcția strategică a țării către integrarea în lanțurile valorice ale UE. Autorii studiului subliniază că este nevoie de un cadru coerent de politici publice, care să sporească predictibilitatea mediului de afaceri, să dezvolte infrastructura și să sprijine proiectele cu valoare adăugată ridicată.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

„Investițiile străine directe rămân un pilon esențial pentru creșterea competitivității și consolidarea poziției Republicii Moldova pe piața europeană”, arată raportul.