Din luna ianuarie, carburanții se vor scumpi. ANRE a majorat marja comercială specifică de comercializare

16 Dec. 2022, 11:45
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
16 Dec. 2022, 11:45 // Actual //  MD Bani

Începând cu 1 ianuarie 2023, carburanții voi fi mai scumpi. ANRE a aprobat astăzi, 16 decembrie, marja comercială specifică la comercializarea cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard pentru semestrul întâi al anului 2023, în mărime de 2,91 lei/litru.

„În cadrul exercițiului de estimare a marjei comerciale specifice, precum și a coeficientului de eficientizare care urmează a fi aplicat la aceasta începând cu 1 ianuarie 2023, Agenția a urmărit stabilirea unui echilibru adecvat între interesele consumatorilor și păstrarea fiabilității pieței produselor petroliere. În cadrul procedurii de consultare a proiectului deciziei, din partea companiilor petroliere a fost solicitată ajustarea marjei comerciale specifice la nivelul cuprins între 3,3 și 3,51 lei/litru”.

În acest context, promovând o politică prudentă în privința coșului de cheltuieli și profit inclus în calculul prețurilor de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard și ținând cont de nivelul actual și cel prognozat al principalilor indicatori macroeconomici, ANRE a hotărât excluderea de la 1 ianuarie 2023 a coeficientului de eficientizare de 10%, care a fost aplicat începând cu septembrie 2021 și stabilirea unei marje comerciale specifice de 2,91 lei/litru, valoare care corespunde nivelului mediu sumar al profitului și cheltuielilor proprii ale tuturor participanților la piața cu amănuntul a produselor petroliere principale, pentru 5 ani precedenți primului an de valabilitate a Metodologiei de calcul și aplicare a prețurilor la produsele petroliere.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

19 Feb. 2026, 16:19
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
19 Feb. 2026, 16:19 // Actual //  Grîu Tatiana

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a publicat un proiect de hotărâre privind ajustarea tarifelor fixe la energia electrică produsă din surse regenerabile de către producătorii mici. Documentul urmează să fie examinat și aprobat de Consiliul de administrație al instituției, iar noile tarife ar putea intra în vigoare la 1 martie 2026.

Ajustările vizează producătorii eligibili mici care au pus în funcțiune centrale în anii 2020, 2022, 2023, 2024, dar și în perioada 10 octombrie – 31 decembrie 2025. Tarifele diferă în funcție de tehnologia utilizată: solar, eolian, hidro, biogaz sau biomasă, dar și în funcție de capacitatea instalației și de perioada în care aceasta a fost pusă în funcțiune.

Pentru producătorii eligibili din 2020, care au pus în funcțiune centrale în perioada 1 ianuarie 2020 – 8 decembrie 2025, tarifele prevăzute în proiect sunt de 1,79 lei/kWh pentru instalații solare fotovoltaice, 1,48 lei/kWh pentru eolian, 0,93 lei/kWh pentru hidro, 1,76 lei/kWh pentru cogenerare pe biogaz și 1,87 lei/kWh pentru cogenerare pe biomasă solidă.

Pentru producătorii eligibili din 2022, în cazul instalațiilor solare fotovoltaice, tarifele sunt de 1,85 lei/kWh pentru capacități de 10–50 kW, 1,78 lei/kWh pentru 51–200 kW și 1,64 lei/kWh pentru 201–1000 kW. Pentru eolian este prevăzut un tarif de 1,69 lei/kWh, pentru hidro – 1,49 lei/kWh, iar pentru biogaz și biomasă valorile variază, în funcție de tipul combustibilului, până la 2,01 lei/kWh.

Pentru anul 2023, la instalațiile solare fotovoltaice tarifele sunt de 1,77 lei/kWh pentru 10–50 kW, 1,70 lei/kWh pentru 51–200 kW și 1,57 lei/kWh pentru 201–1000 kW. Tariful pentru eolian este de 1,67 lei/kWh, pentru hidro de 1,49 lei/kWh, iar pentru biogaz poate ajunge până la 2,11 lei/kWh, în funcție de categorie.

În cazul producătorilor eligibili din 2024, pentru centralele puse în funcțiune în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2025, tarifele la solar sunt de 1,67 lei/kWh pentru 10–50 kW, 1,62 lei/kWh pentru 51–200 kW și 1,52 lei/kWh pentru 201–1000 kW, pentru eolian – 1,56 lei/kWh, pentru hidro – 1,40 lei/kWh, iar pentru biogaz și biomasă valorile pot ajunge până la 2,24 lei/kWh. Pentru energia livrată după 1 ianuarie 2026, proiectul indică 1,79 lei/kWh pentru solar 10–50 kW, 1,74 lei/kWh pentru 51–200 kW, 1,63 lei/kWh pentru 201–1000 kW, 1,67 lei/kWh pentru eolian și până la 2,41 lei/kWh pentru biogaz, în funcție de tehnologie.

Pentru producătorii eligibili din perioada 10 octombrie – 31 decembrie 2025 sunt stabilite tarife de 2,29 lei/kWh pentru biogaz, 1,97 lei/kWh pentru biomasă prin ardere directă, 2,28 lei/kWh pentru biogaz din deșeuri agricole și zootehnice și 2,22 lei/kWh pentru biogaz din deșeuri municipale lichide. Pentru energia livrată după 1 ianuarie 2026, tarifele prevăzute sunt de 2,37 lei/kWh, 2,04 lei/kWh, 2,36 lei/kWh și 2,30 lei/kWh, în funcție de tehnologie.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!