Dorul, vinul și vorba mamei sunt „Moldova care ne unește”. Grupul Media Realitatea lansează campania care schimbă țara

16 Iul. 2025, 10:35
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
16 Iul. 2025, 10:35 // Actual //  bani.md

Viitorul țării este fiecare dintre noi. Orice pas mic înseamnă o schimbare mare, iar alegerile pe care le facem azi vor influența viața urmașilor urmașilor noștri. În aspirația că fiecare cetățean va ajunge cât mai sus și ne va duce faima în lume, Grupul Media Realitatea lansează campania „Moldova care ne unește”.

Din iulie până în octombrie, urmăriți pe platformele Grupului Media Realitatea povești ale oamenilor care au reușit să scrie istorie și să ne facă mândri, opinii ale cetățenilor pe care îi întâlnim în stradă, informații despre actualitatea socio-politică și materiale despre simbolurile pe care moldovenii le poartă cu ei, în suflet sau în bagaje, de la Lisabona până la New York.

„Prin intermediul campaniei „Moldova care ne unește” vrem să promovăm ideea că țara noastră trebuie să își urmeze calea spre libertate, iar oamenii – să devină prosperi și să își îndrăgească și mai mult plaiul. Știm că unele realități dor, dar înțelegem că e în viitorul și în puterile noastre. Vom munci pentru ca viitorul nostru să devină mai bun și îi îndemnăm pe toți cetățenii Republicii Moldova să facă la fel, în orice colț al lumii s-ar afla. Indiferent de domeniul lor de activitate, de vârstă, sex, religie, etnie sau limba vorbită”, transmite echipa Grupului Media Realitatea.

Pornim din poarta casei în lumea mare și ducem tricolorul peste tot. Sportivii noștri îl poartă pe spate la competiții internaționale și plâng când aud cum răsună peste ring „Limba Noastră”.

Tinerii noștri ajung până la capătul lumii și devin cei mai buni acolo. Când pleacă, își pun în valize ia, mărțișorul, însoțite de aromele Moldovei – câteva plăcintele de-ale mamei și o sticlă de vin. Ca să își potolească dorul de casă.

Hora moldovenească se joacă la nunți din Franța, Italia, Spania, Portugalia, SUA sau Rusia. Reveniți acasă, moldovenii își dau întâlnire la monumentul lui Ștefan cel Mare, comemorează strămoșii de Paștele Blajinilor și se îmbrățișează la Aeroport.

Piața Marii Adunări Naționale adună ani la rândul sute de mii de cetățeni la evenimente care schimbă istoria. Tot ce îi unește pe acești oameni de la 1989 încoace este dorința de a trăi mai bine, mai fericit și liberi sub cerul senin.

Moldovenii rămân uniți. Chiar dacă sărbătoresc de două ori Crăciunul, spun aceleași rugăciuni oriunde s-ar afla în lume. Moldova este mândria noastră. Este casa sufletelor noastre. Este locul unde dorul are rădăcini, iar aerul poartă amintiri. Oricât de departe am fi, Moldova ne iubește ca o mamă.

 

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

24 Sept. 2026, 17:01
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
24 Sept. 2026, 17:01 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

La nivel conceptual, proiectul de lege cu privire la consolidarea independenței Băncii Naționale a Moldovei este bun, a declarat deputatul Ion Chicu. Însă potrivit deputatului nemulțumirile societății față de instituție sunt alimentate de cheltuielile și salariile foarte mari din interiorul BNM.

Chicu a declarat că independența regulatorului bancar este necesară pentru a preveni eventuale ingerințe politice și utilizarea rezervelor Băncii Naționale în scopuri guvernamentale.

„Dacă o instituție care este regulator pe piața bancară poate fi influențată politic de instituțiile statului, tot timpul va fi ispita: hai să mai iau niște bani de acolo. Iar luatul de bani din Banca Națională, din rezervă, este calea directă spre falimentul statului, spre devalorizarea valutei naționale”, a declarat deputatul.

Proiectul examinat de Parlament prevede că BNM și membrii organelor sale de conducere își vor exercita atribuțiile independent și nu vor putea solicita sau accepta instrucțiuni din partea Parlamentului, Guvernului sau altor autorități publice. Documentul transpune norme europene privind independența băncilor centrale.

Chicu spune însă că discuția despre independența BNM nu poate fi separată de modul în care instituția își gestionează cheltuielile.

„Este foarte greu de înțeles și explicat cetățenilor pentru ce un șef de cabinet care îi face cafea guvernatoarei primește peste două milioane de lei salariu pe an”, a declarat deputatul. El a criticat și remunerările de ordinul milioanelor de lei acordate unor angajați sau foști funcționari ai instituției.

Potrivit lui Chicu, nivelul cheltuielilor BNM are relevanță și pentru bugetul de stat, deoarece banca centrală transferă anual o parte din profit către buget.

„Dacă cheltuielile sunt atât de mari, de milioane pe salarii, profitul respectiv este mai mic. Deci întrebarea cetățenilor este logică”, a spus deputatul.

Chicu consideră că BNM trebuie să beneficieze de independență în luarea deciziilor de politică monetară și de reglementare, dar această independență nu ar trebui interpretată drept lipsă de transparență sau ignorarea interesului public.

El s-a pronunțat și pentru menținerea posibilității Curții de Conturi de a verifica activitatea instituției, fără însă a interveni în politica monetară sau în instrumentele specifice ale băncii centrale.

Proiectul cu privire la consolidarea independenței BNM a fost votat de Parlament în prima lectură la 24 septembrie. Inițiativa urmărește alinierea legislației Republicii Moldova la standardele Uniunii Europene privind independența băncilor centrale și interzicerea finanțării directe a sectorului public de către banca centrală.