Energocom a plătit mai puțin pe curent în august. Importurile au acoperit 78% din necesar

02 Sept. 2025, 13:00
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
02 Sept. 2025, 13:00 // Actual //  Ursu Victor

În luna august 2025, S.A. „Energocom” a achiziționat aproximativ 331,3 mii MWh de energie electrică, provenită atât din producția internă, cât și din importuri. Prețul mediu ponderat al energiei a fost de 121,17 EUR/MWh, cu 2,9% mai mic decât în iulie, când acesta s-a situat la 124,72 EUR/MWh.

Potrivit companiei, importurile au avut o pondere majoritară, reprezentând 78,33% din totalul achizițiilor, în timp ce producătorii autohtoni au asigurat doar 21,67%.

Din volumul total cumpărat, 61,25% a fost contractat prin acorduri bilaterale cu furnizori și producători din România și Ucraina. Restul de 17,08% a fost procurat prin intermediul platformelor de tranzacționare BRM și OPCOM.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Mart. 2026, 16:32
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
03 Mart. 2026, 16:32 // Actual //  Ursu Victor

Stocurile de gaze naturale din Europa au ajuns la cel mai scăzut nivel din 2022, potrivit unei analize publicate de Financial Times. Nivelul actual al rezervelor din depozite este de aproximativ 30% din capacitatea necesară, situație care poate explica parțial creșterea bruscă a prețurilor la gaz.

Scumpirile au fost amplificate de oprirea producției de gaze naturale lichefiate (GNL) în Qatar, chiar dacă statele Uniunii Europene importă volume relativ reduse din această țară din Orientul Mijlociu. Cu toate acestea, piața a reacționat puternic la riscul suplimentar asupra aprovizionării.

Pe fondul volatilității generale a piețelor, acțiunile companiilor energetice europene au evoluat diferit. Titlurile companiei norvegiene Equinor au crescut cu 2,9%, iar cele ale Aker BP au avansat cu 2,2%. Acțiunile BP au urcat cu 0,7%.

În schimb, titlurile Shell și TotalEnergies au înregistrat scăderi de 0,7% și, respectiv, 0,1%.

Sectorul bancar a fost afectat mai sever. Acțiunile Société Générale au scăzut cu 5%, iar cele ale Deutsche Bank au pierdut 3,9%.

Companiile din turism au continuat declinul. Acțiunile grupului hotelier Accor și ale companiei aeriene Air France-KLM au scăzut cu peste 5%.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!