Enigma ieftinirii tarifului la lumină! Cu cât se va duce în jos

01 Apr. 2023, 07:05
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
01 Apr. 2023, 07:05 // Actual //  bani.md

În urma semnării de către Energocom SA a unui nou contract privind achiziția de energie electrică de la Centrala termoelectrică Moldovenească (MGRES) s-au creat noi condiții pe piață, se arată în mesajul ANRE.

Astfel, după prezentarea contractelor de către furnizori, Agenția va lua în calcul prețul de achiziție de 66 USD/MWh și se va expune asupra întrunirii condițiilor de ajustare a tarifelor.

Experții estimează că reducerea tarifului la lumină va fi între 20 și 50 și 50 de bani pe kwh.

În următoarea jumătate de an, SA Energocom va procura energie electrică de la Centrala termoelectrică Moldovenească din regiunea transnistreană (MGRES). Conform graficelor agreate, urmează să fie achiziționate de la MGRES aproximativ 282 mii MWh lunar, ceea ce constituie peste 90% din necesarul de energie al malului drept al Nistrului, a anunțat traiderul de stat.

Prețul constituie 66 USD/MWh, cu 7 dolari mai puțin decât în ultimele patru luni.

În prezent tariful la lumină pentru consumatorii casnici deserviți de Premier Energy este de 3,42 de lei, iar cei de FEE Nord – 3,84 de lei KW/h.

Autoritățile au declarat în repetate rânduri că în cazul în care prețul de achiziție va fi mai mic, ANRE ar urma să aprobe ieftinirea curentului pentru populație.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

28 Oct. 2026, 15:24
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
28 Oct. 2026, 15:24 // Actual //  Ursu Victor

Fondul Monetar Internațional (FMI) a recomandat Republicii Moldova să reducă deficitul bugetar, să îmbunătățească administrarea fiscală și să acorde o atenție sporită sustenabilității datoriei interne. Recomandările au fost prezentate miercuri, 28 octombrie, la încheierea misiunii FMI de la Chișinău, într-un moment în care Guvernul pregătește bugetul pentru anul 2027 și trebuie să împartă resursele financiare disponibile între cheltuielile sociale, investiții și celelalte priorități ale statului.

Potrivit Ministerului Finanțelor, experții FMI, conduși de Alina Iancu, au discutat cu ministra Victoria Belous despre perspectivele economice, proiecțiile fiscale, managementul finanțelor publice și eficiența cheltuielilor bugetare. Un accent deosebit a fost pus pe gestionarea datoriei interne și pe necesitatea reducerii deficitului bugetar.

Recomandările Fondului vin în contextul în care autoritățile pregătesc proiectul bugetului pentru 2027. În cadrul discuțiilor purtate anterior cu experții FMI au fost abordate politica salarială, planificarea cheltuielilor publice în raport cu resursele disponibile, măsurile fiscale și administrarea datoriei publice.

Reducerea deficitului ar presupune diminuarea diferenței dintre cheltuielile și veniturile statului, fie prin îmbunătățirea colectării veniturilor, fie printr-un control mai riguros al cheltuielilor sau printr-o combinație a celor două măsuri. Totuși, comunicatul Ministerului Finanțelor nu precizează dacă FMI a solicitat reduceri pentru anumite categorii de cheltuieli și nici nu indică un nivel-țintă al deficitului pentru anul viitor.

Un alt subiect îl reprezintă datoria publică internă. Experții FMI au recomandat consolidarea sustenabilității acesteia, în condițiile în care împrumuturile contractate de stat pe piața internă implică obligații viitoare de rambursare și costuri cu dobânzile.

În același timp, Fondul a pus accent pe sustenabilitatea investițiilor publice, ceea ce presupune evaluarea atentă a proiectelor finanțate din buget și a capacității statului de a suporta costurile acestora pe termen lung.

Ministrul Finanțelor, Victoria Belous, a apreciat cooperarea cu FMI și a reiterat angajamentul autorităților de a promova politici economice responsabile, orientate spre menținerea echilibrului macroeconomic, gestionarea sustenabilă a finanțelor publice și stimularea creșterii economice.

În prezent, deficitul bugetar este de 23 miliarde de lei sau 6% din PIB, iar datoria publică internă, la sfârșitul lunii septembrie se cifra la 60,1 miliarde de lei și s-a majorat cu 8,1 miliarde de față de începutul anului.