Europenii au spus „Goodbye, Rossia”. Sturza: Prețul la gaz în Moldova va depinde de inteligență și patriotism

20 Sept. 2022, 11:47
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
20 Sept. 2022, 11:47 // Actual //  bani.md

Într-o postare pe Facebook fostul premier și actualul om de afaceri, Ion Sturza susține că prețul petrolului se duce în jos și a ajuns la 88,98 USD per baril. Sau cu 35% față de la maximele din martie și 15% față de perioada dinainte de război.

„Cotația petrolului rusesc marca Urals au scăzut la 68,11 USD/baril (-40%). Dar este achiziționat în „veselie” de chinezi și indieni cu un discount de 15-20%. Consensul pe petrolul rusesc în trimestrul întâi al anului 2023 este 40 USD/baril. La limita rentabilității.Prețurile la gaz (TTF Europa) au scăzut la 164 euro MWh. Sau 48% față de maximele din august. Dar încă sunt foarte sus în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut”, explică fostul premier.

Potrivit lui, consensul specialiștilor este că vor continua să cadă și vor fi sub 100 euro MWh în primul trimestru al anului viitor. Între timp, cea mai mare economie a Europei, Germania, a anunțat că a acoperit integral din alte surse necesitățile de gaz, reducând importurile din Rusia la cantități infime. Și asta de la 40 de miliarde metri cubi! Un fel de „Goodbye, Rossia”… Rămân doar „vulturii răpitori” – chinezii, indienii, turcii…

„Ce înseamnă asta pentru Moldova? La carburanți un trend descrescător. La gaz totul va depinde de inteligența și patriotismul (nu mă rușinez să spun) celor care se ocupă de temă. Este un efort (rareori întâlnit) al politicienilor și businessului european”, a punctat Sturza.

 

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.