Experți: De ce blocul condus de Renato Usatîi nu a reușit să ajungă în Parlament? Greșelile lui din campania electorală

13 Iul. 2021, 10:25
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
13 Iul. 2021, 10:25 // Actual //  MD Bani

Experții în domeniul politic au încercat să explice de ce blocul electoral condus de Renato Usatîi nu a reușit să intre în Parlament, fapt care l-a decepționat pe lider. Specialiștii spun că la mijloc ar fi mai multe greșeli comise de Usatîi în timpul campaniei electorale, scrie Realitatea.md.

Expertul în drept constituțional, Teodor Cîrnaț spune că „primul lucru, care l-a dat de gol pe Usatîi, este faptul că multe organizații primare ale partidului sunt fake, iar situația reală nu corespunde cu ceea ce e pe hârtie”.

„El, dacă ar fi avut organzații primare veritabile, ar fi ajuns demult în Parlament. Și dl Usatîi știe prea bine asta.”

Al doilea moment este legat de campania electorală împotriva lui Renato Usatîi, care a fost lansată de unii concurenți electorali și reacția lui Usatîi la aceste denigrări. Răspundea urât în cadrul campaniei electorale. Alegerile pentru funcția de primar e altceva, dar la alegerile pentru funcția de deputat vorbim despre un alt electorat, care are alte așteptări din partea lui.

Al treilea lucru, eu văd că a ales să plece în străinătate să voteze și nu în municipiul Bălți. S-ar putea ca pe unii din mun Bălți sau din localitățile apropiate să-i enerveze că el nu a fost alături. Și acei lideri din partid, care au rămas pe loc, cred că nu au monitorizat îndeajuns acest proces electoral.

Un ultim lucru ține de faptul că dl Usatîi nu s-a determinat care e poziția lui. Pe care parte a eșichierului pedalează: centru, stânga sau dreapta? Electoratul a fost derutat”, a menționat Teodor Cîrnaț, în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la postul TV8.

Expertul din cadrul Institutului pentru Inițiative Strategice, Vladislav Kulminski, spune că pentru el a fost o surpriză faptul că blocul lui Renato Usatîi nu a trecut în Parlament. „Aici putem vorbi că cetățenilor din Republica Moldova le plac oameni serioși, gravi, cu program serios. Și doar prin divertisment – e greu să joci”, susține Kulminski.

Experții totuși au salutat faptul că Renato Usatîi a decis să părăsească șefia partidului, menționând că acest lucru ar putea servi ca și exemplu pentru alți lideri de partide, care nu reușesc să obțină scoruri electorale bune pentru echipa lor.

27 Apr. 2026, 17:33
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
27 Apr. 2026, 17:33 // Actual //  Grîu Tatiana

Stocurile de securitate de gaze naturale ale Moldovei urmează să fie majorate, pentru a acoperi mai bine consumul în situații de criză. Guvernul propune creșterea acestora de la 50 milioane de metri cubi la 56,3 milioane de metri cubi, adică cu 6,5 milioane metri cubi mai mult decât în prezent, o majorare de circa 13%.

Este vorba despre rezervele strategice de gaze pe care statul trebuie să le aibă disponibile pentru situații excepționale, cum ar fi întreruperi de livrări sau crize energetice. Noul volum este calculat în baza consumului real din iarna trecută și reprezintă echivalentul a 10 zile de consum mediu zilnic, nivel minim prevăzut de lege.

Autoritățile explică faptul că aceste stocuri au fost crescute treptat în ultimii ani: de la un nivel de acoperire de 4 zile în 2022, la 8 zile în 2023, iar ulterior la 10 zile, conform cerințelor legale. Ajustarea actuală vine pentru a ține cont de consumul mai mare înregistrat în sezonul rece 2025–2026.

Proiectul mai prevede că aceste rezerve vor putea fi utilizate doar în condiții stricte: în cazul instituirii stării de alertă de către Guvern sau a stării de urgență de către Parlament, la decizia Comisiei Naționale de Management al Crizelor.

În ceea ce privește costurile, documentul precizează că nu vor fi alocate fonduri suplimentare din bugetul de stat. Cheltuielile pentru constituirea și menținerea stocurilor sunt acoperite de furnizorii de gaze, prin contribuții incluse în sistemul pieței.

Autoritățile susțin că majorarea este necesară pentru a asigura continuitatea livrărilor în perioade critice și pentru a reduce riscurile în sezonul rece, când consumul este cel mai ridicat. Proiectul urmează să fie consultat și avizat, iar ulterior aprobat de Guvern.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!