Exporturile transnistrene spre Rusia s-au prăbușit, iar Europa devine noul centru de greutate

05 Aug. 2025, 09:46
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
05 Aug. 2025, 09:46 // Actual //  Ursu Victor

În perioada 2006–2024, regiunea transnistreană a trecut printr-o schimbare a orientării comerciale. A redus dependența de Federația Rusă și aa ccelerat integrarea în piața Uniunii Europene. Procesul a fost determinat de contextul geopolitic, dar și de avantajele oferite de UE în materie de acces pe piață, chiar și în lipsa unui statut politic clar pentru regiune, anunță Biroul de reintegrare.

Dacă în 2006 exporturile transnistrene către Rusia se ridicau la 128,3 milioane euro, iar cele către UE la doar 56,8 milioane euro, începând cu 2007 – odată cu aderarea României și Bulgariei la UE – balanța s-a înclinat în favoarea Europei. În acel an, exporturile către UE au atins 197 milioane euro, depășind pentru prima dată volumul celor livrate în Federația Rusă.

Un moment decisiv l-a constituit includerea regiunii, în 2008, în regimul de Preferințe Comerciale Autonome oferit de UE, iar în 2016 în Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA), parte a Acordului de Asociere dintre UE și Republica Moldova. Aceste instrumente au permis companiilor din regiune – care activează legal în cadrul juridic al Republicii Moldova – să exporte fără taxe și fără cote pe piața europeană. Chiar și în condițiile statutului politic nerezolvat, tot mai mulți agenți economici transnistreni s-au adaptat la cerințele de calitate și conformitate ale UE pentru a menține acest acces vital.

În paralel, exporturile către Federația Rusă au înregistrat un declin constant: de la un vârf de 252,9 milioane euro în 2008, acestea s-au prăbușit până la 21,1 milioane euro în 2024. Printre cauze se numără instabilitatea geopolitică, scăderea cererii și destrămarea rețelelor logistice, cu un punct de cotitură evident după declanșarea invaziei ruse în Ucraina în februarie 2022.

Exporturile către UE au urmat un traseu ascendent clar, depășind 320 milioane euro în anii 2021 și 2022. Această tendință de reorientare spre Vest este dublată de o creștere semnificativă a volumului importurilor. Astfel, importurile regiunii au crescut de la 153 milioane euro în 2016 la 740 milioane euro în 2021, ceea ce reflectă atât expansiunea reală a comerțului, cât și o mai bună raportare a fluxurilor comerciale.

Importurile din UE au crescut substanțial, de la 32,7 milioane euro în 2006 la aproape 380 milioane euro în 2023, consolidând statutul Uniunii Europene drept principal partener comercial. Ucraina a cunoscut un salt remarcabil după 2017, cu un vârf de 144 milioane euro în 2018, în timp ce Rusia și-a pierdut treptat rolul de furnizor-cheie, înregistrând un declin accentuat după 2019. În același timp, și alte state și-au crescut ponderea în totalul importurilor, ceea ce indică o diversificare tot mai mare a surselor de aprovizionare.

În ansamblu, regiunea transnistreană s-a reorientat durabil spre piața UE, nu doar din considerente economice, ci și ca reacție pragmatică la noile realități geopolitice. Această evoluție consolidează o tendință clară de integrare economică europeană, chiar și în lipsa unei recunoașteri politice sau soluții instituționale pentru statutul regiunii.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

26 Oct. 2026, 18:40
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
26 Oct. 2026, 18:40 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova vrea să-și consolideze legăturile energetice cu Ucraina prin construcția unui al doilea circuit al liniei electrice Bălți–Dnestrovsk, proiect care ar putea majora cu aproximativ 500 MW capacitatea de schimb de energie electrică dintre cele două țări. Subiectul a fost discutat la Kiev de premierul Vasile Tofan și omologul său ucrainean, Sergii Koretskyi.

Potrivit informațiilor prezentate după întrevedere, cei doi oficiali au abordat consolidarea interconexiunilor electrice, dar și extinderea cooperării în sectorul gazelor naturale. O prioritate o reprezintă accelerarea semnării unui memorandum de înțelegere între operatorii sistemelor de transport al energiei electrice, Moldelectrica și Ukrenergo.

Unul dintre proiectele discutate vizează pregătirea celui de-al doilea circuit al liniei Bălți–Dnestrovsk, care ar urma să suplimenteze infrastructura existentă și să ofere o capacitate mai mare pentru schimburile transfrontaliere de electricitate.

Conform estimărilor prezentate, noua conexiune ar putea adăuga aproximativ 500 MW la capacitatea de schimb dintre Republica Moldova și Ucraina. Aceasta nu înseamnă automat un import suplimentar permanent de 500 MW, ci posibilitatea tehnică de a transporta volume mai mari de energie, în funcție de disponibilitatea producției, condițiile de exploatare și capacitățile efectiv alocate.

În prezent, după cum arată harta rețelelor electrice publicată de Moldelectrica, nordul Republicii Moldova este conectat la sistemul ucrainean prin linia de înaltă tensiune de 330 kV Bălți–Dnestrovsk. Aceasta reprezintă una dintre legăturile energetice transfrontaliere ale țării.

Totodată, infrastructura energetică a Republicii Moldova include linia de 400 kV Vulcănești–Isaccea, care asigură conexiunea cu România, precum și mai multe linii de 330 kV care traversează teritoriul țării și conectează principalele noduri energetice.

Datele operative afișate de Moldelectrica indică un consum al sistemului de aproximativ 894 MW, în timp ce producția internă era de circa 237 MW. Diferența era acoperită prin schimburile transfrontaliere de energie electrică. La momentul respectiv, fluxul net indicat pe interconexiunea cu România era de aproximativ 695 MW, iar cel cu Ucraina, de circa 38 MW în sens opus.