Falimentarea fermierilor mici! Guvernul, în mijlocul unui scandal de proporții

23 Dec. 2024, 10:24
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
23 Dec. 2024, 10:24 // Actual //  Ursu Victor

Reprezentantul Forței Fermierilor, Alexandr Slusari, a criticat dur avizul emis de Ministerul Agriculturii la proiectul de lege privind măsurile de sprijin pentru fermieri, aflat în discuție în Guvern. Proiectul de lege, înaintat de deputatul Viorel Barda și vizând susținerea agricultorilor afectați de seceta din 2024, ar urma să fie aprobat astăzi.

Potrivit lui Slusari, avizul Ministerului Agriculturii propune modificări care ar înrăutăți semnificativ situația pentru fermierii afectați, comparativ cu formulările originale ale deputatului Barda. „Ministerul Agriculturii, care ar trebui să protejeze interesele fermierilor, face acest lucru cu multă demagogie și reduce semnificativ eforturile comune ale deputaților și agricultorilor care au elaborat aceste modificări la solicitarea președintelui Parlamentului”, a declarat Slusari.

În continuare, reprezentantul Forței Fermierilor a lansat acuzații grave la adresa guvernului, susținând că există o capturare a acestuia de către „gașca de barosani transnaționali”. „Se pare că scopul acestora este falimentarea cât mai rapidă a fermierilor micro, mici și mijlocii din zonele rurale”, a afirmat Slusari.

„Acum totul depinde de deputații verticali, cei care au legături cu poporul și înțeleg nevoile reale ale agricultorilor. Parlamentul are puterea juridică de a ignora acest aviz aberant și de a lua deciziile corecte pentru fermieri”, a mai spus acesta.

Aceste declarații vin în contextul în care proiectul de lege se află în dezbatere și urmează să fie aprobat de Guvern, iar agricultorii continuă să se confrunte cu dificultăți majore cauzate de secetă.

La sfârșitul săptămânii trecute, deputații au votat astăzi instituirea unui moratoriu asupra plății datoriilor restante ale fermierilor, inclusiv a majorărilor și penalităților, până la 31 octombrie 2025. Legea secetei propusă de Alexandru Trubca, președintele Comisiei Agricultură a fost pusă pe pauză.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

17 Apr. 2026, 16:34
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
17 Apr. 2026, 16:34 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Prețurile la petrol au intrat pe o pantă descendentă după ce Iranul a anunțat redeschiderea completă a Strâmtorii Ormuz pentru navigația comercială, semnal puternic de detensionare în regiune după acordul de încetare a focului.

Ministrul de externe Abbas Araghchi a declarat că toate navele comerciale pot tranzita liber strâmtoarea „pe toată durata armistițiului”, în baza înțelegerii privind încetarea focului în Liban.

Decizia vine la scurt timp după ce președintele SUA, Donald Trump, a anunțat un armistițiu de 10 zile între Liban și Israel, reducând riscurile pentru una dintre cele mai importante rute energetice din lume.

Pe fondul acestor evoluții, piața a reacționat imediat: petrolul Brent s-a prăbușit cu aproximativ 10%, coborând spre nivelul de 89 de dolari pe baril, după ce anterior depășise pragul de 100 de dolari. Scăderea reflectă diminuarea temerilor legate de întreruperea livrărilor prin Ormuz, rută prin care trece circa o cincime din petrolul global.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!