Falimentul Transnistriei! Salariile bugetarilor, plătite din ultimele rezerve

25 Feb. 2025, 14:23
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
25 Feb. 2025, 14:23 // Actual //  Ursu Victor

Liderul regiunii separatiste transnistrene, Vadim Krasnoselski, a subliniat dificultățile economice majore prin care trece regiunea, acuzând blocajele impuse de Chișinău și criza energetică globală. Într-o postare pe Telegram, Krasnoselski a declarat că, în contextul stagnării economice, realizarea proiectelor care necesită resurse financiare este aproape imposibilă.

„Facem tot posibilul să finalizăm proiectele începute și sperăm să inițiem altele noi, dar doar în limitele posibilităților. Trăim după mijloacele pe care le avem”, a afirmat liderul separatist.

Acesta a subliniat că toate veniturile regiunii sunt direcționate către nevoile cetățenilor, prioritatea absolută fiind îndeplinirea obligațiilor sociale. Krasnoselski a recunoscut însă că veniturile din taxe, principala sursă de completare a bugetului public, sunt în prezent la un nivel minim.

În contextul menținerii stării de urgență economică, liderul de la Tiraspol a propus să poată fi utilizate soldurile rămase în fondurile speciale și în bugetele locale de anul trecut pentru a asigura plata salariilor angajaților din sectorul public.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

15 Sept. 2026, 13:55
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
15 Sept. 2026, 13:55 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Sindicatele cer Guvernului să stabilească de urgență noul salariu minim pe țară și insistă ca acesta să ajungă la aproximativ 8.000 de lei. Vicepreședintele Confederației Naționale a Sindicatelor, Sergiu Sainciuc, spune că discuțiile durează din luna ianuarie, fără ca până acum să existe un acord final.

„Noi despre salariul minim discutăm practic din luna ianuarie și, spre regret, nici până în prezent nu am ajuns la un numitor comun”, a declarat Sainciuc.

Potrivit acestuia, decizia nu mai poate fi amânată, în condițiile în care urmează să fie pregătite bugetele pentru anul viitor, iar noul cuantum al salariului minim trebuie inclus în calculele financiare.

Sindicatele cer ca nivelul salariului minim să fie stabilit ținând cont de Directiva europeană privind salariile minime adecvate. Unul dintre reperele utilizate în acest sens este pragul de 50% din salariul mediu.

Sainciuc susține că, dacă acest indicator ar fi aplicat integral, salariul minim ar trebui să ajungă la aproximativ 8.700 de lei. În discuțiile cu patronatele s-ar fi conturat însă o variantă de compromis, în jurul valorii de 8.000 de lei.

„În opinia noastră, acest salariu minim trebuie să acopere măcar minimul de trai”, a subliniat sindicalistul.

Potrivit calculelor prezentate de acesta, pentru a acoperi minimul de existență al unui salariat și al unui copil ar fi necesar un salariu de aproximativ 7.800 de lei brut.

Sindicatele susțin că majorarea salariului minim este necesară pentru a asigura o protecție reală angajaților cu cele mai mici venituri. În același timp, Sainciuc precizează că o astfel de decizie nu ar însemna automat creșterea tuturor salariilor din economie, ci i-ar afecta în primul rând pe cei remunerați sub noul prag.

Potrivit datelor prezentate de sindicalist, aproximativ 5% dintre salariații din Republica Moldova primesc un salariu la nivelul minim sau sub acesta. Din acest motiv, cel mai important impact bugetar ar urma să fie resimțit în sectorul public.

Sindicatele atrag atenția că și acest impact trebuie calculat atent. Sainciuc a menționat că o eventuală majorare a salariului minim la 6.300–6.500 de lei fusese estimată anterior la un cost suplimentar de circa 100 de milioane de lei pentru sectorul bugetar.

În prezent, sindicaliștii așteaptă poziția Ministerului Muncii și Protecției Sociale și a Ministerului Finanțelor privind nivelul final al salariului minim pentru anul viitor.

Presiunea asupra autorităților crește, iar Confederația Națională a Sindicatelor cere ca decizia să fie luată cât mai rapid. În opinia reprezentanților sindicatelor, noul salariu minim trebuie să asigure atât protecția angajaților cu venituri mici, cât și o diferențiere suficientă între munca necalificată și cea calificată.

În prezent, salariul minim pe țară este de 6.300 de lei pe lună, nivel valabil de la 1 ianuarie 2026.