Fața nevăzută a șefilor. Corina Muntean, FRIENDLY SCHOOL. „Aș mai fi vrut să am curajul să deschid școala mai devreme”

19 Mai 2021, 15:40
 // Categoria: Interviu // Autor:  MD Bani
19 Mai 2021, 15:40 // Interviu //  MD Bani

Seria de interviuri „Fața nevăzută a șefilor” continuă cu istoria Corinei Muntean, fondatorul și proprietarul FRIENDLY SCHOOL, școală online de limba engleză. A ajusn în funcția de director după 12 ani de activitate în domeniul predării, deși, când era mică, visa să devină detectiv.

Istoria Mea

Mă numesc Corina MUNTEAN, născută în satul Corjeuți, raionul Briceni. Am absolvit Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea Limbi și literaturi străine. Nu mi-am dorit niciodată să devin profesor, urmând ulterior acest drum, fiind motivată de pasiunea față de engleză.

Țin să cred că în cei 16 ani de activitate, am reușit să predau engleza studenților mei, într-un mod diferit decât cel cu care suntem obișnuiți în școli, licee și universități.

Am ajuns în funcția de director a școlii de engleză Friendly School după 12 ani de activitate în domeniul predării  limbii engleze.

Cum reușesc să fiu un coechipier

Greu, provocator, dar în același timp  cu mult interes și plăcere.

Presiunilor apărute le fac față

…cu multă răbdare, pauze dese, analiză profundă și găsirea celor mai obiective soluții.

Deciziile privind majorările de salariu

le iau în funcție de rezultatele angajaților și vechimea în muncă.

Aleg oamenii

… după principiul devotament, implicare, pasiune și experiență.

Echipa o motivez prin

… atitudine corectă, salarii la timp, ascultarea problemelor personale, găsirea soluțiilor la oricare problemă intervenită și crearea unei atmosfere sănătoase de lucru.

Organizarea nu mă prea caracterizează, eu sunt omul ideilor și al creației, iar ele cumva se nasc din haos. Oricât de mult nu m-ar caracteriza acest cuvânt el este la ordinea zilei în instituția noastră, pentru că fără o bună organizare a tuturor proceselor și task-urilor nu putem avea o activitate eficientă.

Planificarea o realizăm, de obicei, la început de an, iar în ceea ce privește planurile mai mici, o facem la fiecare 5 săptămâni.

Controlul nu îl iubesc, dar îl aplic. Încerc să ajung la conștiința fiecărui angajat să își prețuiască propiul timp și energia. Încerc să cresc o echipă de oameni conștienți și motivați, cu o abordare friendly, dar în același timp serioasă. Sunt împotriva stresului și motivarea echipei prin severitate. Îmi doresc să cresc oamnei într-un mediu sănătos, mereu orientați spre dezvoltare.

Sunt Director și asta înseamnă

… multă schimbare, acceptare, găsirea noilor soluții, adaptare zilnică și ieșire din zona de comfort. Rolul de director mă caracterizează cel mai puțin din toate rolurile pe care le am în instituție.

Aș mai fi vrut să

… am curajul să deschid școala mai devreme.

Vrei să afli detalii despre șeful tău sau ești șef și ai multe de zis:

Scrie-ne în adresa redacției Bani.md : contact@bani.md

02 Mai 2026, 10:46
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
02 Mai 2026, 10:46 // Actual //  bani.md

Republica Moldova trebuie să creeze reguli „clare și lejere” pentru mediul de afaceri, dar și să sancționeze prompt orice încălcare, a declarat ministrul Economiei, Eugen Osmochescu, în cadrul evenimentului Reinvent Moldova 2.0 organizat de grupul media Realitatea.

Oficialul a subliniat că rolul statului este să faciliteze accesul companiilor pe piață, funcționarea și chiar ieșirea din piață, însă în același timp autoritățile trebuie să intervină rapid acolo unde apar nereguli, inclusiv pe baza evaluării riscurilor. Cu toate acestea, ministrul a recunoscut deschis că Republica Moldova nu se află încă la nivelul de dezvoltare dorit.

„Nu suntem acolo unde ne-am dorit. Nu suntem la nivelul de prosperitate despre care vorbim”, a spus Osmochescu, explicând că efectele reformelor implementate în ultimii ani nu se văd imediat, ci abia după doi-trei ani.

Ministrul a punctat că, deși progresele există și „ce s-a făcut, s-a făcut foarte frumos”, acestea nu sunt suficiente pentru a genera un impact economic rapid într-o țară mică, expusă presiunilor geopolitice dintre Est și Vest.

În același timp, oficialul a reafirmat direcția strategică a țării, subliniind că Republica Moldova a ales ferm calea europeană, considerată singura capabilă să aducă prosperitate reală populației.

Potrivit lui, autoritățile se află acum într-o etapă critică. Or, după implementarea rapidă a reformelor, accentul trebuie mutat pe cheltuirea eficientă a fondurilor și valorificarea oportunităților oferite de planurile de creștere economică.

Osmochescu a evidențiat și obiectivele ambițioase ale Chișinăului. Este vorba de semnarea tratatului de aderare la Uniunea Europeană până în 2028 și obținerea statutului de stat membru până în 2030, mizând pe ritmul accelerat al reformelor și pe sprijinul extern fără precedent.