Fermierii explodează! Statul le-a promis TVA înapoi, dar nu dă nimic

22 Apr. 2026, 16:27
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
22 Apr. 2026, 16:27 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Asociația Forța Fermierilor acuză autoritățile de aplicarea defectuoasă a noului mecanism de rambursare a TVA pentru producătorii agricoli și susține că măsura, menită să sprijine sectorul, produce efecte contrare.

Potrivit organizației, deși Parlamentul a modificat recent legislația pentru a accelera returnarea TVA către fermieri – în special în contextul scumpirii inputurilor agricole – în practică, oficiile fiscale teritoriale refuză să accepte cererile depuse de agricultorii care nu au înregistrat vânzări în perioada curentă.

„Modificările au fost gândite pentru a atenua șocul scumpirilor, în condițiile în care mulți fermieri nu au vânzări, dar suportă costuri mari pentru inputuri. În realitate, interpretarea actuală a normelor lovește exact în acești agricultori”, se arată în comunicat.

Conform noilor prevederi, fermierii pot solicita rambursarea a 40% din suma TVA acumulată, însă nu mai mult de 12% din valoarea vânzărilor realizate la cota de 8%. Reprezentanții asociației susțin că această limitare a fost introdusă pentru a plafona cheltuielile bugetare în cazul unor vânzări masive, însă autoritățile fiscale ar fi aplicat regula într-un mod restrictiv, excluzând fermierii fără vânzări recente.

Asociația califică situația drept „o interpretare absurdă” și afirmă că impactul este negativ, în special pentru agricultorii deja decapitalizați, care au vândut anterior producția și se confruntă acum cu cheltuieli ridicate.

Organizația cere intervenția urgentă a Ministerul Finanțelor pentru modificarea regulamentului de aplicare a programului, astfel încât acesta să reflecte scopul inițial al legii. Totodată, fermierii solicită și implicarea Parlamentul Republicii Moldova, în cazul în care problema nu va fi soluționată la nivel guvernamental.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.