Firma fratelui Irinei Vlah și a milionarului Vaja Jhashi, în topul celor mai mari exportatori de porumb

29 Feb. 2024, 09:38
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
29 Feb. 2024, 09:38 // Actual //  bani.md

Exporturile de porumb din Republica Moldova au înregistrat fluctuații semnificative în sezonul 2023/2024, cu un volum total de 280 024 de tone, marcând o creștere de 48% față de sezonul precedent și o scădere de 64% față de sezonul 2021/2022. Aceste cifre reflectă o tendință de export mai lentă în acest sezon, cu stocuri considerabile de porumb rămase în țară, având în vedere o recoltă globală estimată la 1 300 – 1 500 mii tone, arată datele publicate de economistul Iurie Rija de la Asociația Exportatorilor și Importatorilor de Produse Agricole și Cerealiere.

Prețul mediu de export pentru sezonul curent a fost de 3,29 lei/kg, cu 33% mai mic față de anul precedent, semnalând o tendință descendentă în prețurile de pe piața globală a porumbului. În 2023, exporturile de porumb au totalizat 627 065 de tone, o cantitate mai mică decât în 2022, dar cu o creștere de 11,1% față de 2021. Această discrepanță între ani este explicată de calendarul tradițional al exporturilor de porumb, care se concentrează în lunile ianuarie-aprilie pentru recoltele din anii precedenți.

Trendul global al scăderii prețurilor la porumb este evident și în alte regiuni, de exemplu, prețul la DAP Constanța a scăzut de la 270 euro/t în februarie 2023 la 157 euro/t în februarie 2024.

Exporturile din sezonul 2023/2024 reprezintă aproximativ 20% din recolta globală estimată pentru Republica Moldova. În ceea ce privește distribuția exporturilor pe companii, primele 20 de companii au acoperit 81% din totalul exporturilor de porumb în 2023, cu Orom Imexpo SRL în frunte cu o cotă de piață de 16%, urmată de Agrofloris-Nord SRL cu 14% (face parte din holdingul Trans Oil, controlat de milioanrul Vaja Jashi) și Grando Invest din Transnistria cu 41 mii tone exportate. Printre companii se mai regăsește și cea a fratelui fostului bașcan al Găgăuziei, Irina Vlah. Este vorba de DEMIR AGRO, controlată de Serghei Vlah, cu o cotă de 6%.

România a fost principalul destinatar al exporturilor de porumb din Republica Moldova în 2023, absorbând aproximativ 62% din totalul exportat, urmată de Cipru, Liban, Turcia și Italia. Aceste cifre ilustrează importanța piețelor externe pentru industria porumbului din Moldova și impactul fluctuațiilor de prețuri asupra exporturilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM

21 Oct. 2026, 14:50
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
21 Oct. 2026, 14:50 // Actual //  Grîu Tatiana

Comisia Europeană a deschis miercuri, 21 octombrie, o investigație oficială împotriva Booking.com, pentru a stabili dacă platforma face suficient pentru a proteja turiștii de anunțurile false și de escrocheriile online. Sunt verificate și ofertele care apar mai sus în rezultatele căutării deoarece proprietarii plătesc pentru promovare, fără ca acest lucru să fie indicat clar utilizatorilor. 

Ancheta vizează posibile încălcări ale Regulamentului european privind serviciile digitale, cunoscut drept DSA. Bruxelles-ul examinează măsurile prin care platforma identifică și limitează riscurile asociate ofertelor frauduloase, inclusiv anunțurile pentru proprietăți inexistente, folosirea identității altor persoane și cazările care nu respectă regulile aplicabile.

O altă parte a investigației privește tentativele de phishing care exploatează datele rezervărilor și ale turiștilor, transmise furnizorilor de cazare. Comisia verifică dacă Booking.com gestionează corespunzător riscul ca aceste informații să fie folosite pentru înșelarea clienților.

Potrivit publicației The Wall Street Journal, verificările vor include și serviciul de mesagerie al platformei, alături de modul în care sunt partajate informațiile despre oaspeți și rezervări cu unitățile de cazare.

În privința publicității, autoritățile europene vor să stabilească dacă utilizatorii pot recunoaște ușor ofertele promovate contra cost. Suspiciunea este că unele anunțuri beneficiază de o poziție mai bună în căutări datorită plăților făcute de furnizori, dar nu sunt marcate suficient de clar drept reclame.

Procedura a fost deschisă după o examinare preliminară a rapoartelor de evaluare a riscurilor prezentate de Booking.com în perioada 2023–2026. Dacă sunt constatate încălcări ale DSA, sancțiunile pot ajunge până la 6% din cifra de afaceri anuală globală a companiei.

Booking.com a transmis, într-o reacție pentru Reuters, că lucrează constructiv cu instituția europeană. Compania susține că siguranța utilizatorilor și protejarea informațiilor personale sunt priorități și că va continua colaborarea cu autoritățile pentru combaterea criminalității informatice și a fraudelor online.