FMI o reconfirmă pe Kristalina Georgieva în funcţia de director general

13 Apr. 2024, 13:57
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
13 Apr. 2024, 13:57 // Actual //  bani.md

Consiliul de administraţie al Fondului Monetar Internaţional (FMI) a anunţat vineri că directorul general al instituţiei, Kristalina Georgieva, a fost numită „prin consens” pentru a rămâne în fruntea instituţiei pentru un al doilea mandat de cinci ani.

Noul mandat al lui Georgieva va începe la 1 octombrie 2024, la finalul mandatului actual, a precizat FMI într-un comunicat citat de boursorama.com.

„Luând această decizie, Consiliul de administraţie recunoaşte conducerea puternică a doamnei Georgieva în timpul mandatului său, menţinând cursul în pofida unei serii de şocuri globale majore. Doamna Georgieva a pus în aplicare răspunsul fără precedent al FMI la aceste şocuri”, au comentat Afonso Bevilaqua şi Abdullah BinZarah, membri ai Board-ului citaţi în comunicat.

„Sunt extrem de recunoscătoare pentru încrederea şi sprijinul Consiliului de Administraţie, care reprezintă cei 190 de membri ai noştri, şi sunt onorată să îmi pot continua misiunea în fruntea FMI în calitate de director general”, a reacţionat imediat Kristalina Georgieva, într-o declaraţie separată.

Economistă bulgară născută la Sofia în 1953, dna Georgieva conduce FMI din octombrie 2019, după ce a fost director general al Băncii Mondiale (BM) timp de aproape trei ani. Înainte de a se alătura instituţiilor financiare internaţionale, Kristalina Georgieva a fost comisar european timp de şase ani, iniţial responsabilă de cooperarea internaţională în cadrul Comisiei Europene, sub conducerea lui José Manuel Barroso, apoi de buget şi resurse umane sub conducerea lui Jean-Claude Juncker, înainte de a deveni vicepreşedinte al Comisiei de la sfârşitul anului 2014 până la sfârşitul anului 2016.

Reconfirmarea Kristalinei Georgieva încheie procesul de numire a noului director general al FMI, care a fost lansat la 13 martie şi care trebuia iniţial să dureze până la sfârşitul lunii aprilie.

Astfel, Georgieva este confirmată în funcţie înainte de începerea reuniunilor de primăvară ale FMI şi ale Băncii Mondiale, care încep marţi cu publicarea actualizării World Economic Outlook (WEO) şi se vor desfăşura până vineri.

În mod tradiţional, directorul general al FMI este candidatul propus de ţările europene, în timp ce preşedintele BM este candidatul propus de Statele Unite. Aceasta este o diviziune pe care marile ţări emergente, începând cu China şi India, o pun din ce în ce mai mult în discuţie în mod deschis.

Dar distribuţia capitalului în aceste două instituţii conferă în continuare Statelor Unite şi UE o putere predominantă.

Acest proces are loc la un an de la numirea noului preşedinte al Băncii Mondiale, Ajay Banga, în urma unei proceduri similare după demisia predecesorului său, David Malpass.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

14 Oct. 2026, 15:49
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
14 Oct. 2026, 15:49 // Actual //  Grîu Tatiana

Întreprinderile mici și mijlocii ar urma să primească sprijin financiar pentru instalarea bateriilor de stocare a energiei, printr-un program de granturi finanțat prin Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA). Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, la ONE TV.

„Consiliul Concurenței a emis o decizie privind programul de granturi care urmează să fie finanțat prin ODA pentru IMM-urile care doresc să-și instaleze sisteme de stocare”, a declarat Junghietu.

Sprijinul urmărește consolidarea autonomiei energetice a companiilor. Pentru întreprinderile care au panouri fotovoltaice, bateriile permit folosirea unei cantități mai mari din energia proprie și reducerea consumului din rețea.

„Când sunt zile însorite, energia respectivă poate fi stocată în sistemele de stocare și utilizată în orele de vârf, în orele de seară, când e nevoie de mai multă energie”, a explicat ministrul.

Ministrul nu a precizat valoarea granturilor, contribuția proprie pe care ar trebui să o asigure beneficiarii sau data de la care întreprinderile vor putea depune cereri.

Junghietu a menționat și alte facilități pentru investițiile în acest domeniu. El a amintit că taxa de import pentru bateriile destinate proiectelor de stocare a fost redusă de la 5% la zero pentru următorii doi ani. În paralel, autoritățile discută modificări privind mecanismul TVA, pentru a diminua capitalul blocat al investitorilor.

Republica Moldova dispune, potrivit estimărilor prezentate în interviu, de aproximativ 240–250 MWh de capacități de stocare, instalate de investitori privați. Până la sfârșitul anului, acestea ar putea ajunge la 300–350 MWh.