(FOTO) Angelina Jolie a vândut o pictură de Winston Churchill cu un preț record de 7 milioane de lire sterline

02 Mart. 2021, 14:03
 // Categoria: Au Bani // Autor:  Realitatea.md
02 Mart. 2021, 14:03 // Au Bani //  Realitatea.md

Un tablou al fostului prim-ministru britanic, Winston Churchill, deținut de Angelina Jolie, a fost vândut după șapte luni de licitație la Londra. Prețul de vânzare a fost de aproape de patru ori mai mare decât estimarea inițială și a depășit recordul anterior pentru o pictură realizată de Churchill, care era puțin sub 1,8 milioane de lire sterline.
Este vorba de tabloul „Turnul Moscheii Koutoubia”, pictat în Marrakech în timpul celui de-al doilea Război Mondial, a fost vândut unui cumpărător anonim. Purtătorul de cuvânt al casei de licitație britanice „Christie`s”, a numit-o drept „cea mai importantă operă a lui Churchill”. „Acesta este singurul peisaj pe care l-a realizat în timpul războiului”, a adăugat.

Winston Churchill, a rămas fascinat de priveliștile din oraș și a decis să le întindă pe pânză, chiar în timpul Conferinței de la Casablanca din 1943. Pictura finită, relizată în ulei, i-a oferit-o colegului său din timpul războiului, președintele american Franklin Delano Roosevelt.

Mai târziu, lucrarea a ajuns în posesia actriței Angelina Jolie când a fost scoasă la vânzare în New Orleans în 2011. Alte două picturi ale lui Churchill au intrat și ele la licitație. Acestea împreună cu cea adusă de Jollie, ajung la suma de 9,43 milioane de lire sterline.

20 Iun. 2026, 11:22
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
20 Iun. 2026, 11:22 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Anastasia Taburceanu, fosta purtătoare de cuvânt a premierului Natalia Gavrilița și verișoara președintei Maia Sandu, a confirmat pentru Mlive că activează în cadrul Î.S. „MoldATSA”, unde prestează servicii de comunicare.

Potrivit acesteia, colaborarea nu este realizată prin intermediul unei companii, ci în baza unui contract individual.

„Lucrez pentru MoldATSA, e adevărat. Prestez servicii de comunicare pentru instituție”, a declarat Taburceanu pentru sursa citată.

Întrebată despre modalitatea angajării, aceasta a precizat că pentru funcția ocupată nu a fost organizat un concurs.

„Pentru această poziție nu a fost organizat concurs, deoarece procedurile instituite permit angajarea pe anumite funcții în baza CV-ului și a experienței profesionale relevante”, a explicat Taburceanu.

Ea a respins, totodată, informațiile potrivit cărora serviciile ar fi prestate prin intermediul unei companii și a oferit detalii despre remunerația pe care o primește.

„Nu este adevărat, nu se fac plăți către nicio companie. Sunt achitată eu în baza contractului. Salariul meu de funcție este de 25.700 de lei, la care se adaugă suplimente pentru stagiu și volum de lucru”, a declarat aceasta.

Subiectul a apărut după ce redacția Mlive a anunțat că a primit informații de la persoane care susțin că sunt angajați ai întreprinderii și care au solicitat verificarea unor posibile plăți efectuate din bani publici către Anastasia Taburceanu.

Declarațiile vin în contextul scandalului din jurul conducerii MoldATSA, după suspendarea directorului întreprinderii, Dumitru Vangheli, și apariția unor investigații privind angajările și cheltuielile din cadrul instituției.