FOTO Moldovenii au succes în România. Mobila TANDEM a reușit să treacă Prutul. Un showroom deosebit la București

15 Iul. 2022, 09:48
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
15 Iul. 2022, 09:48 // Actual //  bani.md

Moldoveanul Corneliu Său a reușit să pună pe roate o afacere de succes în producerea de mobilă. Este vorba de compania TANDEM, care recent a deschis un concept nou de showroom în cartierul Băneasa de la București. Cei cărora le place confortul combinat cu un design special se pot delecta în cele 9 magazine din Republica Moldova și România (București, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Oradea).

TANDEM este o fabrică de mobilă din Republica Moldova care de peste 19 ani oferă o gamă largă de mobilier ce se poate personaliza după bunul plac pentru casă, precum: paturi tapițate, dulapuri, mobilier pentru living, mese și scaune pentru dining, mobilier pentru toate vârstele și mobilier pentru hol, astfel este caracterizată afacerea lui Corneliu Său, pasionat de mobilă.

„E implicat în multe și îi pasă de toți și de toate. Dar e și puțin aventurier în sensul bun al cuvântului. A acceptat să treacă strâmtoarea Drake într-o „cutie de conserve”. Bine că s-a terminat cu… întoarcerea în siguranță înapoi pe „pământ”, așa îl caracterizează fostul premieri și actualul om de afaceri Ion Sturza pe Corneliu Său care a devenit clientului producătorului de mobilă TANDEM.

Sturza susține că l-a cunoscut acum câțiva ani la un eveniment de business unde îmi dădeam și eu cu părerea. A fost „rapid” în abordare. „Uită-te, am o afacere prosperă cu mobilă, „Tandem”, și vreau să mă extind. Mă uit la trei opțiuni – Moscova, Kiev și București. Ce părere ai?”.

„Am avut răbdare (nu și el) să-i explic. România este o oportunitate „naturală” pentru expansiune. Spațiul cultural și lingvistic comun, piață matură, concurențială, dar și destul de mare – 20 de milioane de consumatori. Acces facil la fonduri locale și europene. Dacă reușești acolo, poți să consideri că reușești în întreaga UE și ai acces la 500 de milioane de consumatori. Încearcă!”, a punctat Sturza.

Fostul premier spune: și a încercat! Astăzi are o prezență constantă în piața românească, magazine și spații expoziționale în mai multe orașe. Ultimul showroom deschis în cartierul Băneasa din București este un fel de state of art. Ambițios și cu mult gust.

În Republica Moldova, compania dispune de echipamente moderne și performante, menite să transforme materialele de calitate pe care le folosește în produse de mobilier, cu un design deosebit, în funcție de nevoile clienților.

Mai mult, clienții TANDEM se bucură un șir de beneficii: 1 lună termen de livrare pentru produsele personalizate, până la 10 ani garanție, 90 de zile termen de testare pentru saltele precum și multe altele.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

Realitatea Live

05 Mart. 2026, 18:03
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
05 Mart. 2026, 18:03 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Compania aeriană FlyOne a venit cu explicații după apariția în spațiul public a informațiilor privind prețurile foarte ridicate ale biletelor pe ruta Dubai – Chișinău, care în unele cazuri au ajuns la aproximativ 4.557 de euro pentru un singur zbor.

Reprezentanții companiei susțin că informațiile despre aceste tarife ar fi fost interpretate eronat și precizează că pasagerii care au cumpărat din timp bilete FlyOne și au rămas blocați în Emiratele Arabe Unite sunt aduși acasă fără costuri suplimentare. Potrivit operatorului, doar un număr limitat de locuri rămase libere în aeronave a fost scos la vânzare la aceste prețuri.

Compania explică faptul că zborurile sunt operate pe rute alternative care ocolesc zona operațiunilor militare, ceea ce prelungește considerabil durata cursei și generează costuri suplimentare.

Printre factorii care au dus la creșterea tarifelor, FlyOne enumeră operarea cursei Chișinău – Dubai fără pasageri, ceea ce înseamnă că operatorul suportă integral costul zborului, o escală suplimentară pentru realimentare în Egypt, consumul mai mare de combustibil, precum și majorarea prețului la combustibil cu peste 50% pe fondul crizei energetice.

La acestea se adaugă taxe aeroportuare și costuri de handling suplimentare, precum și revizuirea constantă a condițiilor de asigurare de către companiile de profil.

Potrivit companiei, în aceste condiții costul total al unei curse depășește de peste două ori costul unui zbor operat pe ruta obișnuită, iar impactul asupra prețului biletelor într-o singură direcție este de cel puțin patru ori mai mare decât în condiții normale.

FlyOne mai afirmă că tarifele pentru puținele bilete disponibile sunt comparabile cu cele practicate de alți operatori și sunt determinate strict de costurile ridicate generate de situația din regiune.

Pentru zborurile operate după 12 martie, compania estimează revenirea la condiții normale de operare, iar prețurile ar urma să pornească de la aproximativ 159 de euro.

Escaladarea conflictului militar din Orientul Mijlociu a început deja să afecteze piața aviației. De exemplu, un bilet operat de compania Flydubai pentru data de 11 martie pe ruta Dubai – Chișinău costă aproximativ 1.043 de euro pentru un zbor direct de circa 5 ore și 30 de minute.

În mod normal, tarifele pentru această rută variază între 250 și 400 de euro, în funcție de perioadă și momentul rezervării.

În dimineața zilei de astăzi, 5 februarie, potrivit ofertelor publicate pe site-urile companiilor aeriene, un bilet one-way operat de compania emirateză Flydubai pentru 11 martie 2026 ajunge la circa 1.043 de euro pentru un pasager în clasa economică. La compania moldovenească FlyOne, controlată de fostul ministru al Justiției, Vladimir Cebotari. Pentru unele zile apropiate, prețurile afișate au ajuns la niveluri rar întâlnite: 10 februarie – aproximativ 4.557 euro, 12 februarie – aproximativ 4.557 euro.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!