(FOTO) ULTIMĂ ORĂ! Dodon și Voronin au semnat documentul de formare a unui bloc electoral

12 Mai 2021, 16:12
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
12 Mai 2021, 16:12 // Actual //  MD Bani

Președintele PCRM, Vladimir Voronin și liderul PSRM, Igor Dodon, au semnat astăzi documentul oficial de creare a Blocului Electoral între cele două formațiuni politice, deși comuniștii mereu l-au criticat pe Dodon pentru faptul că „a trădat partidul”, scrie Realitatea.md.

Potrivit lui Dodon, astăzi a avut loc ședința Consiliului Republican al PSRM în cadrul căreia a fost analizată strategia socialiștilor în alegerile parlamentare anticipate și au fost luate câteva decizii importante.

„În cadrul ședinței, a fost accentuat faptul că suveranitatea Republicii Moldova este în pericol, iar interesele poporului moldovenesc sunt subordonate intereselor altor țări, inclusiv planurilor de transformare a teritoriului țării noastre în câmp de manevre militare. Factorii străini, cu ajutorul instrumentelor lor politice de la Chișinău, vor să impună cetățenilor un set de pseudo-valori, anti-familie, anti-creștine, improprii națiunii noastre. De asemenea, se urmărește lichidarea identității moldovenești, inclusiv prin interzicerea limbii moldovenești. Se urmărește transformarea țării noastre într-o colonie, care să devină o sursă de forță de muncă ieftină, pământ ieftin vândut străinilor etc”, a scris Dodon pe rețelele de socizlizare.

În acest context, membrii Consiliului Republican au fost unanimi în opinia privind necesitatea „unificării forțelor politice patriotice capabile să învingă în alegeri și să asigure o guvernare profesionistă, responsabilă, cu experiență, în interesul cetățenilor țării și nu în folosul altor forțe străine”.

„Au fost salutate acțiunile conducerii PSRM în vederea creării unui bloc electoral cu alte partide stataliste, în special cu PCRM. În final, Consiliul Republican al PSRM a decis asupra necesității semnării Acordului de creare a Blocului Electoral al Socialiștilor și Comuniștilor, ca împreună să învingem la alegeri și să asigurăm conducerea responsabilă a țări, să le oferim cetățenilor ordine și bunăstare. Ca urmare, în această după amiază, împreună cu președintele PCRM, Vladimir Voronin, am semnat documentul oficial de creare a Blocului Electoral al PSRM și PCRM”, a conchis Dodon.

Amintim că, socialiștii au lansat comuniștilor inițiativa de a crea un bloc comun la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. Inițial PCRM a declara că va examina propunerea PSRM, deși liderul comuniștilor mereu l-a criticat pe Dodon și nu l-a recunoscut ca președinte de țară atunci când a exercitat mandatul.

Liderul PCRM îl considera pe Dodon „trădător” pentru că a părăsit PCRM în 2011 și a aderat la PSRM, reformând partidul.

 

 

04 Nov. 2026, 16:24
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
04 Nov. 2026, 16:24 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova întâmpină dificultăți în privatizarea întreprinderilor de stat, în condițiile în care investitorii manifestă un interes redus pentru activele scoase la vânzare. Patru proceduri de privatizare au avut termenele de depunere a ofertelor prelungite până în octombrie 2026, din cauza interesului insuficient din partea potențialilor cumpărători, spune Raportul Comisiei Europene privind Republica Moldova pentru anul 2026.

Potrivit documentului, autoritățile de la Chișinău au lansat în iunie 2026 procesul de privatizare a cinci întreprinderi de stat, identificate anterior ca eligibile pentru vânzare imediată. Acestea au fost selectate în urma evaluării portofoliului întreprinderilor de stat, realizată în 2023.

Cu toate acestea, procesul nu a decurs conform așteptărilor. În cazul a patru profiluri investiționale, termenul de prezentare a ofertelor a fost prelungit până în octombrie, din cauza lipsei unui interes suficient din partea investitorilor.

„Termenul de depunere a ofertelor pentru patru profiluri investiționale a fost prelungit până în octombrie, din cauza interesului insuficient”, se menționează în raportul Comisiei Europene.

Bruxelles-ul constată că reforma întreprinderilor de stat avansează treptat, însă problemele de administrare și guvernanță corporativă continuă să reprezinte un obstacol important.

Potrivit experților europeni, statul păstrează o influență asupra economiei, inclusiv în sectoare în care întreprinderile publice concurează cu operatorii privați. În același timp, mecanismele de administrare a proprietății publice și regulile de concurență necesită consolidare.

Raportul atrage atenția că Republica Moldova rămâne  în urma statelor membre mai noi ale Uniunii Europene în ceea ce privește aplicarea regulilor de concurență, administrarea întreprinderilor de stat și transparența proprietății publice.

O problemă identificată de Comisia Europeană ține de rolul Agenției Proprietății Publice (APP), care continuă să influențeze prioritățile de reglementare și politicile în sectoarele unde activează întreprinderile de stat. Această situație poate crea conflicte între funcția statului de proprietar și cea de autoritate responsabilă de stabilirea regulilor pieței.

De asemenea, unele întreprinderi publice desfășoară atât activități comerciale, cât și servicii publice, fără o separare juridică suficientă între acestea sau mecanisme adecvate de compensare, ceea ce poate afecta concurența cu firmele private.

În paralel cu privatizările, Guvernul desfășoară procese de restructurare a unor întreprinderi strategice, inclusiv Întreprinderea de Stat „Moldelectrica” și Calea Ferată din Moldova.

Totodată, autoritățile au pregătit un proiect de hotărâre privind lichidarea a nouă întreprinderi de stat care nu mai desfășoară activitate. Sunt în derulare și proceduri de insolvabilitate pentru reducerea eventualelor obligații financiare care ar putea ajunge în sarcina bugetului public.

Comisia Europeană avertizează însă că anumite probleme juridice riscă să întârzie aceste procese.

În ceea ce privește administrarea întreprinderilor de stat, raportul menționează că alte patru companii au adoptat Codul de guvernanță corporativă, numărul total ajungând la 48. Cu toate acestea, selectarea membrilor independenți în consiliile de administrație continuă să avanseze lent.

Documentul face referire și la neregulile dezvăluite în cadrul întreprinderii MoldATSA, cu privire la numirile în funcțiile de conducere, remunerarea și recrutarea personalului. Potrivit Comisiei Europene, aceste probleme au generat îngrijorări mai ample privind modul în care sunt administrate întreprinderile de stat.

În acest context, autoritățile au anunțat pregătirea unei reforme a Agenției Proprietății Publice, care ar urma să fie supusă unei supravegheri mai puternice din partea Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării.

De asemenea, potrivit informațiilor incluse în raport, în septembrie 2026 existau planuri pentru accelerarea privatizărilor și evaluarea posibilității de a lista anumite pachete de acțiuni ale întreprinderilor de stat pe piețele bursiere.

Comisia Europeană consideră că Republica Moldova trebuie să accelereze reforma întreprinderilor publice, să consolideze independența consiliilor de administrație și să finalizeze digitalizarea registrului proprietății publice, astfel încât administrarea activelor statului să devină mai transparentă și mai eficientă.