(FOTO, VIDEO) Avionul de lux care l-a adus pe Macron în România și Republica Moldova. Cât costă și cum arată

17 Iun. 2022, 11:12
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
17 Iun. 2022, 11:12 // Au Bani //  MD Bani

Avionul care l-a adus pe Emmanuel Macron în România și Moldova a costat autoritățile franceze din domeniul Apărării 180 de milioane de euro, potrivit presei de la Paris. Acesta a intrat în dotarea forțelor aeriene a țării când Nicolas Sarkozy exercita funcția de șef de stat, iar Forbes scrie că, de fapt, a costat 240 de milioane, scrie Realitatea.md.

Airbus A330-200 presidentiel este împărțit în câteva compartimente. Unul dintre ele reprezintă camera de lux a șefului de stat francez, conform jurnaliștilor de la Paris. De asemenea, acesta este dotat cu o sală izolată fonic, unde pot avea loc discuții și tratative.

Totodată, în aeronavă se mai regăsește și un centru medical unde pot fi efectuate chiar și intervenții, notează ohlaair.com. Urmează cabină destinată însoțitorilor, care are capacitate de 60 de persoane, iar mai aproape de coadă este amplasat spațiul destinat pazei și membrilor echipajului.

Potrivit Rupor.md, o oră de zbor cu avionul costă circa 20.000 de euro. Deși interiorul avionului de regulă este ținut departe de ochii lumii, François Hollande le-a permis anterior jurnaliștilor să intre în aeronavă.

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.