Franţa nu le mai permite retailerilor să jongleze din pix şi să taie cantitatea lăsând preţurile la fel de mari

20 Apr. 2024, 11:48
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
20 Apr. 2024, 11:48 // Actual //  bani.md

Retailerii francezi vor trebui să informeze consumatorii atunci când gramajul produselor afişate a fost diminuat fără o reducere corespondentă a preţurilor, scrie RTE.

Acest fenomen poartă numele de shrinkflation şi a devenit recent o problemă atât pentru consumatori cât şi guverne, pe măsură ce puterea de cumpărare s-a diminuat în faţa inflaţiei. Ce arată analiza ZF. Ambalajele au intrat la apă: ciocolata de 92 de grame, untul de 180 de grame, laptele de 800 ml sau balsamul de rufe de 1,625 litri sunt modul în care producătorii de bunuri de consum jonglează „din pix“ cu cantităţile. Cum s-a ajuns aici?

Începând din iulie comercianţii trebuie să afişeze timp de două luni la raft o atenţionare în cazul în care cantitatea unor produse uzuale precum alimentele dar şi detergentul a fost redusă.

„Shrinkflaţia este o fraudă şi vrem să îî punem capăt. Trebuie să reconstruim încrederea consumatorilor, iar pentru aceasta ne trebuie transparenţă”, a declarat ministrul francez de finanţe Bruno Le Maire.

Lanţul de supermarketuri Carrefour a adăugat în mod voluntar o astfel de avertizare anul trecut în septembrie cu scopul de pune presiune pe marii producători de alimente.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

09 Oct. 2026, 16:15
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Grîu Tatiana
09 Oct. 2026, 16:15 // Bani și Afaceri //  Grîu Tatiana

Freelancerii au de achitat aproape 8 milioane de lei sub formă de impozit unic, cu 17,33% mai mult decât în luna precedentă. Serviciul Fiscal de Stat a trimis 4 235 de avize de plată pentru septembrie, iar termenul de achitare este 26 octombrie.

Avizele au fost expediate la adresele de e-mail indicate la înregistrarea activității și pot fi consultate și în Cabinetul personal al contribuabilului sau în EVO.

Potrivit datelor prezentate de SFS, veniturile înregistrate de antreprenorii independenți au însumat peste 53,12 milioane de lei, iar impozitul unic calculat a ajuns la aproximativ 7,98 milioane de lei.

Circa 54,19% dintre antreprenorii independenți au înregistrat tranzacții în conturile bancare dedicate activității. Totodată, 130 de contribuabili au folosit echipamente de casă și de control conectate la sistemul de monitorizare electronică a vânzărilor, încasările în numerar fiind de aproximativ 1,49 milioane de lei.

SFS îndeamnă freelancerii să verifice sumele din avize înainte de plată. Cei care au emis bonuri fiscale cu date greșite, au restituit clienților bani pentru servicii sau au primit în cont sume care nu țin de activitatea independentă pot solicita modificarea avizului la orice Direcție de deservire fiscală.

Impozitul poate fi achitat prin MPay, selectând serviciul „Impozitul unic perceput de la antreprenorii independenți (freelanceri)”.

La 9 octombrie, în evidența SFS figurau 4 335 de antreprenori independenți. Plățile impozitului unic efectuate de aceștia însumau peste 33 de milioane de lei.

Potrivit SFS, cota impozitului unic este de 15% pentru veniturile anuale de până la 1,2 milioane de lei. Pentru partea de venit care depășește acest plafon se aplică o cotă de 35%.