Gazul scump cumpărat de Spînu ține ridicate tarifele la gaz pentru populație

02 Aug. 2023, 12:52
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
02 Aug. 2023, 12:52 // Actual //  bani.md

În prezent, Republica Moldova mai are în stocuri 100 de milioane metri cubi de gaz cumpărat anul trecut la prețul 1000 de euro mia de metri cubi, care de altfel și ține mari tarifele pentru populație, potrivit declarației membrului Consiliului Energocom, Alexandr Slusari.

Slusari susține că cu cât mai mult gaz ieftin va fi cumpărat, cu atât mai repede se vor reduce tarifele pentru populație, în condițiile în care în stocuri mai este gaz scump cumpărat pe vremea ministrului Infrastructurii, Andrei Spînu. „Estimările mele arată că în luna septembrie ar putea fi redus tariful pentru consumatorii casnici”, a punctat Slusari .

Membrul Consiliului Energocom a precizat că achizițiile de gaz sunt făcute la prețuri foarte bune, fără a da o cifră exactă. „Sunt prețuri mai mici față de cele oferite de Gazprom – 550 de dolari mia de metri cubi”

Energocom a cumpărat, în sezonul rece din 2022 – 2023, 600 de milioane de metri cubi de gaz.

În prezent, tarifele la gaz pentru consumatorii casnici sunt de 18,06 lei cu TVA pentru metrul cub și s-au redus 11,21 de lei la începutul lunii iunie.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

23 Oct. 2026, 13:09
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
23 Oct. 2026, 13:09 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Cumpărăturile de pe Temu, AliExpress și Joom se scumpesc în Republica Moldova din 1 noiembrie 2026. Autoritățile introduc TVA de 20% pentru comenzile online din străinătate, inclusiv pentru cele cu o valoare mai mică de 150 de euro, care până acum beneficiau de scutire. Suplimentar, cumpărătorii vor achita o taxă fixă de 12 lei pentru fiecare colet (taxa pentru ambalaj), potrivit noilor prevederi fiscale aprobate de Parlament.

Astfel, un produs comandat cu 500 de lei va ajunge să coste 612 lei, după aplicarea TVA de 100 de lei și a taxei de procesare de 12 lei. În cazul unei comenzi de 1000 de lei, costul total va urca la 1212 lei, iar pentru un colet de 2000 de lei cumpărătorul va achita 2412 lei.

Noutatea este că taxele nu vor fi incluse, deocamdată, direct în prețurile afișate de marile platforme internaționale. Autoritățile moldovenești au încercat să convingă operatorii străini să colecteze TVA în momentul plasării comenzii, însă demersul nu a avut rezultatul așteptat.

„Am transmis solicitări către toate platformele prin intermediul cărora sunt importate bunuri în Republica Moldova. Niciun nerezident nu și-a manifestat disponibilitatea de a include TVA în valoarea facturii pentru marfa livrată”, a declarat în Parlament secretara de stat a Ministerului Finanțelor, Corina Alexa.

În aceste condiții, responsabilitatea colectării banilor va reveni operatorilor poștali și companiilor de curierat din Republica Moldova. Serviciul Vamal va calcula obligațiile fiscale pentru fiecare colet, iar operatorii vor transfera sumele către bugetul de stat, urmând să le recupereze de la cumpărători la livrare.

Practic, moldovenii care comandă produse de pe platformele internaționale ar putea fi nevoiți să achite suplimentar TVA și taxa fixă atunci când primesc coletul, chiar dacă marfa a fost deja plătită online.