Germania a închis 3 dintre ultimele 6 centrale nucleare pe care le mai avea. Statul renunță complet la energia nucleară

01 Ian. 2022, 15:17
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
01 Ian. 2022, 15:17 // Actual //  bani.md

Germania a închis 3 dintre cele 6 centrale nucleare care i-au mai rămas, încercând să-și ducă până la capăt planul de renunțare la energia nucleară și de a se concentra pe cea regenerabilă, transmite Reuters.

Guvernul german a decis să accelereze procesul de renunțare la energie nucleară, ca urmare a celui mai grav accident nuclear de la dezastrul de la Cernobîl din 1986 – Fukushima, când în 2011 un cutremur și un tsunami au distrus centrala nucleară aflată pe coasta Japoniei.

Reactoarele Brokdorf, Grohnde și Gundremmingen C, operate de E.ON și RWE, s-au închis vineri, după 35 de ani de funcționare.

Ultimele trei centrale nucleare – Isar 2, Emsland și Neckarwestheim II – vor fi scoase din circuit până la sfârșitul lui 2022.

Preussen Elektra, filiala E.ON care a operat centralele Brokdorf și Grohnde, a transmis sâmbătă că cele două au fost închise cu puțin timp înainte de miezul nopții, vineri. RWE a declarat că centrala Gundremmingen C a oprit generarea de energie vineri seara.

Directorul general al PreussenElektra, Guido Knott, i-a mulțumit personalului pentru angajamentul la siguranță: „Am contribuit decisiv la furnizarea energiei electrice sigure, prietenoasă cu mediul și de încredere în Germania timp de decenii”.

Încetarea folosirii unei surse de energie văzută de unii ca fiind curată și ieftină este un pas ireversibil pentru cea mai mare economie a Europei, în contextul în care se confruntă cu ținte climatice ambițioase și prețurile ridicate la energie.

Cele șase centrale nucleare au contribuit cu aproximativ 12% din producția de electricitate în Germania în 2021, potrivit datelor preliminare. Partea de energie regenerabilă a fost de aproape 41%, cărbunele generând puțin sub 28% iar gazul în jur de 15%.

Germania își propune să ajungă la furnizarea a 80% din cererea de energie folosind surse regenerabile, până în 2030, prin extinderea infrastructurii eoliene și solare.

Guvernul Japoniei a mapat marți un plan pentru vărsarea în mare a apei contaminate din centrala nucleară avariată de la Fukushima, intenție ce provoacă mânia Chinei și a Coreei de Sud.

Comisia Europeană a iniţiat un proiect prin care unele centrale nucleare precum și unele care utilizează gazele naturale drept combustibil să fie considerate proiecte verzi, dacă îndeplinesc anumite condiţii, scrie Reuters.

23 Iul. 2026, 13:15
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
23 Iul. 2026, 13:15 // Actual //  Grîu Tatiana

Cheltuielile pentru intervențiile publice pe piața agricolă vor fi calculate după reguli noi. Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare propune un regulament care definește, pentru prima dată, costurile eligibile și modul de gestionare a stocurilor publice de produse agricole, în cadrul armonizării legislației Republicii Moldova cu normele Uniunii Europene.

Noul regulament stabilește că din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural vor putea fi acoperite cheltuielile pentru achiziționarea produselor agricole destinate intervenției publice, transportul acestora, manipularea, depozitarea, operațiunile de intrare și ieșire din depozite, deprecierea produselor, precum și diferențele dintre valoarea contabilă și prețul de comercializare.

Documentul introduce și reguli privind calcularea costurilor financiare, care vor avea la bază rata dobânzii stabilită de Banca Națională a Moldovei, iar pentru operațiunile în euro vor fi utilizate ratele EURIBOR. Totodată, sunt stabilite metode uniforme pentru evaluarea stocurilor și calcularea pierderilor înregistrate în timpul depozitării.

În cazul în care sunt constatate lipsuri de produse, furturi sau alte pierderi care depășesc limitele admise, valoarea acestora va fi calculată la prețul de referință majorat cu 5%. Dacă prețul mediu al pieței depășește 105% din prețul de referință, operatorii vor rambursa valoarea produselor la prețul pieței, plus încă 5%.

Noile reguli prevăd și proceduri pentru produsele deteriorate sau distruse, cantitățile lipsă și mărfurile refuzate la recepție, precum și mecanisme uniforme de evidență contabilă și raportare a stocurilor. Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură va fi responsabilă de calcularea cheltuielilor, evidența produselor depozitate și raportarea lunară și anuală către autoritatea de management a politicii agricole.

Autorii proiectului precizează că aplicarea regulamentului nu va necesita fonduri suplimentare de la bugetul de stat. Cheltuielile vor fi suportate din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural, în limita resurselor deja aprobate, iar valoarea acestora va depinde de amploarea intervențiilor pe piață, care vor fi utilizate doar atunci când situația o va impune.

Regulamentul este prevăzut să intre în vigoare la 1 ianuarie 2028, unele prevederi urmând să fie aplicabile după aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!