Giganții din economia Republicii Moldova! Au adunat venituri de milioane de euro

17 Oct. 2022, 11:04
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
17 Oct. 2022, 11:04 // Actual //  bani.md

SEE Top 100 a realizat un clasament al companiilor din Republica Moldova cu cele mai mari venituri în anul 2021.

Astfel, potrivit clasamentului, pe primul loc cu cele mai mari venituri se află Moldovagaz cu venituri de 321,2 milioane de euro cu 48,6% față de 2020), Agrifloris-Nord – 293,2 milioane de euro Moldretail Group (Linella)  – 286 milioane de euro cu 28,5%.

Lukoil-Moldova – 285,5 milioane de euro (+36,5%) și Rompetrol Moldova – 223,4 milioane de euro (+25,4%), Loteria Națională a Moldovei – 213 milioane de euro (creștere de 8,6 ori), Premier Energy – 205,2 milioane de euro (+1,7%), Orange Moldova – 145,8 milioane de euro (+4,7%), Termoelectrica – 136,9 milioane de euro (+31,5%), Metro Cash & Carry Moldova – 126,4 milioane de euro (+16,1%).

În același timp, 8 din cele mai profitabile 10 companii din Moldova au înregistrat profit net în 2021, iar 2 au înregistrat pierderi. Astfel, pierderi au fost înregistrate de Moldovagaz – 9,1 milioane de lei (pierderile companiei în 2020 s-au ridicat la 32 milioane de euro) și Agrofloris – Nord – 8,6 milioane de euro (față de pierderi de 3,8 milioane de euro cu un an înainte). Cel mai mare profit net a fost înregistrat de Orange Moldova – 17,3 milioane de euro (-10,8%) și Moldretail Group – 13,2 milioane de euro (creștere de 1,6 ori față de anul precedent).

Din punct de vedere al profitului net, topul este urmat de: Termoelectrica – 8,5 milioane de euro (pierderi de 0,2 milioane de euro față de anul trecut), Loteria Națională a Moldovei – 5 milioane de euro (față de pierderi de 0,5 milioane de euro), Lukoil – Moldova – 2,9 milioane de euro (-42%), Premier Energy – 2 milioane de euro (-33,3%), Rompetrol Moldova – 0,5 milioane de euro (-53,3%).

28 Aug. 2026, 14:37
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
28 Aug. 2026, 14:37 // Actual //  Grîu Tatiana

Federația Sindicală a Educației și Științei (FSEȘ) a decis să suspende acțiunile de protest anunțate pentru 1 septembrie, pentru a acorda prioritate dialogului social și negocierilor cu autoritățile. Decizia a fost luată la ședința lărgită a Biroului Executiv al FSEȘ, cu participarea liderilor sindicali din teritoriu și în urma consultării organizațiilor afiliate.

Sindicaliștii spun că hotărârea vine după protestul din 19 august, prin care angajații din educație și știință au cerut majorarea salariilor și soluționarea problemelor salariale din ramură.

Un argument important pentru suspendarea protestelor este angajamentul exprimat de prim-ministrul Vasile Tofan privind majorarea salariilor angajaților din sectorul bugetar, inclusiv din educație, începând cu 1 ianuarie 2027.

Primele negocieri vor avea loc pe 1 septembrie, în cadrul Comisiei pentru consultări și negocieri colective la nivel de ramură FSEȘ–MEC. La ședință va participa și premierul Vasile Tofan.

FSEȘ subliniază însă că suspendarea protestelor nu înseamnă renunțarea la revendicări. Federația anunță că va monitoriza respectarea angajamentelor asumate de autorități și va cere ca discuțiile cu Ministerul Educației și Cercetării și celelalte instituții responsabile să ducă la soluții concrete privind salariile angajaților din educație și știință.