Gligor demolează reforma justiției a guvernării: CNA și Procuratura Anticorupție este acea mlaștină care vă absoarbe

04 Feb. 2022, 18:01
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
04 Feb. 2022, 18:01 // Actual //  bani.md

Este regretabil faptul că PAS n-a înțeles că problema justiției în Republica Moldova nu poate fi soluționată cu jumătăți de măsură. CNA și Procuratura Anticorupție este acea mlaștină care vă absoarbe. În loc să veniți cu un bisturiu, cu claritate la capitolul strategie, v-ați apucat să lucrați cu aceste instituții.

Ați modificat componența CSP care a făcut un șir de numiri regretabile. Oamenii numiți au legături, cumătrisme, istoric. Numirea adjuncților la CNA de către Iulian Rusu ne va spune ce fel de numire a fost asta. S-a început un proces de destabilizare a statului nostru și el este alimentat de greșelile pe care le face guvernarea”, a spus liderul Partidului Schimbării, Ștefan Gligor, în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8, potriovit IPN .

„Atunci când 2-3 oameni fac toate reformele, ei nu le pot face pe toate concomitent. Nu trebuie implicați doar 2-3 oameni, ci trebuie atrași profesioniști pe diferite domenii și trebuie create platforme de consultări publice cu specialiștii din aceste domenii. Atât timp cât PAS nu va face acest lucru și va concentra toate reformele în mâinile a 2 oameni, tot vom sta și vom aștepta reformele. Măcar de am avea certitudinea că acești 2-3 oameni știu ce fac, eu nu mă îndoiesc că intențiile sunt bune, dar am mari dubii în privința competențelor pe toate domeniile”, a spus experta anticorupție, Cristina Țarină.

În replică, deputatul PAS, Vasile Grădinaru, spune că atunci când este vorba despre reforma justiției, guvernarea trebuie să combine elementul rapidității cu cel al legalității, întrucât societatea așteaptă urgent o curățare a sistemului de corupți.

18 Apr. 2026, 12:11
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
18 Apr. 2026, 12:11 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Volumul depozitelor noi atrase în Republica Moldova a ajuns la 27,254 miliarde de lei în luna martie 2026, potrivit datelor publicate de Banca Națională a Moldovei. Aproape 70% din sumă provine de la mediul de afaceri, în timp ce populația a contribuit cu circa 30%.

Companiile au plasat majoritatea banilor în depozite la vedere. Astfel, depozitele în lei ale mediului de afaceri au însumat aproape 14,9 miliarde de lei, la o dobândă medie de 2,47%, iar cele în valută peste 3,2 miliarde de lei, la doar 0,96%. Depozitele la termen ale firmelor au fost semnificativ mai mici aproximativ 666 milioane de lei în moneda națională și 213 milioane în valută, însă cu dobânzi mai ridicate, de până la 4,59% în lei.

Pe segmentul populației, depozitele la vedere au totalizat circa 5,4 miliarde de lei în lei și 74 milioane în valută, cu dobânzi sub 1%. În schimb, depozitele la termen au ajuns la peste 2 miliarde de lei în moneda națională, remunerate cu o rată medie de 5,48%, și aproape 700 milioane în valută, la 1,28%.

Datele mai arată că cele mai atractive pentru persoane fizice rămân depozitele pe termene medii și lungi, unde dobânzile depășesc 5,5% în lei. În același timp, pentru companii, lichiditatea imediată primează, ceea ce explică ponderea mare a depozitelor la vedere, chiar dacă acestea sunt mai slab remunerate.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!