Un apropiat al guvernării dinamitează reforma lui Buzu: „Raioanele trebuie să dispară”

17 Apr. 2026, 14:32
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
17 Apr. 2026, 14:32 // Actual //  Ursu Victor

Omul de afaceri Vasile Tofan, considerat un apropiat al partidului de guvernământ PAS, susține că Republica Moldova ar trebui să renunțe complet la raioane, pe care le consideră „inutile și anacronice”, în contextul în care tot mai multe competențe sunt transferate la nivel central.

Într-o analiză publică, Tofan afirmă că există „un consens aproape universal” privind depășirea modelului actual, mai ales după ce domenii-cheie precum asistența socială și medicina au fost centralizate, iar educația urmează același traseu. În aceste condiții, el se întreabă de ce autoritățile discută reducerea numărului de raioane de la 32 la circa 10, și nu eliminarea completă a acestui nivel administrativ.

Potrivit lui, Moldova este o excepție printre statele mici europene, unde structura administrativă include, de regulă, doar două niveluri central și local. El invocă exemple precum Lituania, Letonia, Estonia sau Irlanda, dar și state candidate la UE precum Albania și Muntenegru, care nu au un nivel regional ales.

Singurul argument real pentru menținerea raioanelor ar fi coordonarea proiectelor de infrastructură și accesarea fondurilor europene, însă Tofan susține că aceste funcții pot fi preluate de agenții regionale coordonate central, după modelul statelor baltice. În acest context, el compară rata de absorbție a fondurilor europene: Letonia ar avea circa 85% pentru perioada 2021–2027, în timp ce România ar fi la aproximativ 16%.

Tofan avertizează și asupra presiunii bugetare tot mai mari, menționând că 31% dintre angajații din Moldova sunt bugetari un nivel peste cel al unor state mult mai dezvoltate. În același timp, raportul dintre angajați și pensionari a ajuns la 1,1 la 1, „cea mai mică rată din Europa”, ceea ce ar împinge țara spre un posibil colaps bugetar.

În opinia sa, existența unui nivel administrativ intermediar ales generează birocrație, tensiuni politice și decizii lente, un „lux” pe care Moldova nu și-l mai permite în actualul context demografic și economic.

Ca alternativă, omul de afaceri propune municipalizarea în jurul centrelor raionale existente, prin comasarea satelor și transformarea acestora în poli regionali de dezvoltare. Modelul propus ar presupune un guvern central mai suplu și aproximativ 40 de municipalități puternice, inspirat din „formula baltică”.

În același timp, Tofan critică actuala abordare a autorităților, pe care o consideră prea timidă și concentrată pe aspecte „semantice”, precum denumirea noilor regiuni, în locul unor reforme structurale profunde.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

04 Nov. 2026, 11:26
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
04 Nov. 2026, 11:26 // Actual //  Grîu Tatiana

Guvernul condus de Vasile Tofan a obținut nota 2,9 din 10 pentru primele 100 de zile de activitate, potrivit unui raport alternativ prezentat de Mișcarea Civică „Construim Încredere”. Autorii susțin că executivul a înregistrat puține rezultate verificabile și că există un decalaj important între angajamentele asumate și măsurile realizate.

Raportul a fost prezentat de fondatoarea mișcării, Olesea Stamate, în cadrul unei conferințe de presă la IPN. Evaluarea a fost făcută prin compararea prevederilor Programului de guvernare „Economie europeană, stat eficient” și a discursului de învestire cu actele adoptate și datele disponibile public. Reprezentanții mișcării precizează că nota este o apreciere civică argumentată, nu o măsurătoare statistică.

Potrivit Olesei Stamate, din cele 13 angajamente analizate, nouă aveau termen de realizare în primele 100 de zile. Unul singur a fost considerat îndeplinit integral – adoptarea politicii fiscale pentru 2027. Totuși, autorii raportului menționează că proiectul a fost preluat de la Guvernul precedent într-o etapă avansată.

Alte trei angajamente au fost realizate parțial, iar două au fost doar inițiate. Printre acestea se numără inventarierea barierelor administrative, dereglementarea și elaborarea portofoliului proiectelor prioritare. Deși Guvernul a prezentat 19 proiecte strategice pe 29 octombrie, raportul nu identifică documente care să confirme aprobarea portofoliului promis.

Un angajament important rămas nerealizat vizează punerea în exploatare a liniei electrice Vulcănești-Chișinău până la 31 august 2026. Reprezentanții mișcării recunosc că proiectul și dificultățile întâmpinate existau înainte de mandatul actualului executiv, însă subliniază că termenul a fost asumat explicit de Guvernul Tofan.

Raportul atrage atenția și asupra evoluțiilor economice. Potrivit datelor prezentate de autori, inflația anuală a crescut de la 6,51% în iunie la 8,60% în septembrie, iar tariful la gazele naturale pentru consumatorii casnici a crescut cumulat cu aproximativ 81% în septembrie și octombrie.

Autorii susțin că eficiența compensațiilor acordate populației nu poate fi demonstrată în lipsa unor date clare despre plățile efectuate și facturile achitate de consumatori. În același timp, datoria de stat a crescut de la 142,79 miliarde de lei la sfârșitul lunii iunie la 150,36 miliarde de lei la sfârșitul lunii septembrie.

Critici sunt formulate și la adresa politicii fiscale pentru 2027. Potrivit raportului, aproximativ 84% din veniturile suplimentare estimate ar urma să provină din TVA și accize. Mișcarea cere publicarea unor simulări care să arate impactul măsurilor asupra diferitelor categorii de gospodării.

O altă problemă semnalată este reforma administrației publice locale. Reprezentanții „Construim Încredere” consideră că noua configurație teritorială a fost promovată înainte de clarificarea competențelor, resurselor financiare și impactului asupra comunităților. Aceștia cer revizuirea proiectului, o analiză de impact și consultări reale cu autoritățile locale.

Raportul mai semnalează lipsa transparenței în evaluarea activității miniștrilor și monitorizarea angajamentelor de integrare europeană. Olesea Stamate solicită Guvernului să publice planul de acțiuni, responsabilitățile fiecărui ministru, rezultatele obținute, sursele de finanțare și termenele restante.

Solicitat de IPN pentru o reacție, serviciul de presă al Guvernului nu a răspuns deocamdată. Premierul Vasile Tofan urmează să prezinte joi bilanțul primelor 100 de zile de activitate ale echipei sale.