Guvernul corectează greșeala MEI. Poziția definitivată în scandalul vânzării Portului Giurgiulești cu 1000€

08 Iul. 2021, 16:39
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
08 Iul. 2021, 16:39 // Actual //  MD Bani

Guvernul Republicii Moldova corectează poziția Ministerului Economiei și Infrastructurii în scandalul cumpărării Portului Internațional Liber Giurgiulești contra sumei de doar 1000 de euro de către Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare. În baza Acordului de Investiții, Guvernul face precizări referitoare la cine sunt investitorii adevărați ai Portului Giurgiulești.

„Acordul de Investiții „Cu privire la Portul Internațional Liber „Giurgiuleşti” a fost încheiat la 24 decembrie 2004 între Guvernul Republicii Moldova și investitorii „AZPETROL” SRL (în prezent – „Bemol Retail” SRL ), „AZERTRANS” SRL (în prezent – „Danube Logistics” SRL), „AZPETROL REFINERY” SRL (în prezent –  Bemol Refinery SRL).”, citează Guvernul în cadrul unui comunicat de presă.

Totodată, Executivul precizează că își îndeplinește obligațiunile prevăzute în Acordul de Investiții, păstrându-și integritatea instituțională, asigurând în mod transparent funcționalitatea legii și a instituțiilor statului în respectarea principiilor legale.

„În contextul celor sus menționate, Guvernul va păstra poziția echidistantă față de părțile semnatare ale Acordului de Investiții și îndeamnă toate părțile aflate în litigiile legate de Portul Internațional Liber „Giurgiulești” să își soluționeze diferendele în conformitate cu dreptul pertinent în instanțele judecătorești competente.”, se mai scrie în comunicat. 

Astfel, poziția Guvernului Republicii Moldova corectează comunucarea Ministerului Economiei care, conform Acordului de Investiții, putea duce la revendicarea de la statul Republica Moldova a investiției de 52 de milioane de euro, realizată de către Bemol Retail SRL.

Analiză de Veaceslav Ioniță: Moldova riscă achite despăgubiri de 52 mil. de euro investitorului Portului Giurgiulești

Amintim că recent, Guvernul, condus de premierul interimar Aureliu Ciocoi, l-a desemnat pe Ion Răuleţ reprezentant al Guvernului în Portul Internațional Liber Giurgiulești, scria anterior Mold-Street.com.

Decizia a fost luată la propunerea Ministerului Economiei și Infrastructurii, fără a fi prezentată vreo motivare a acestei desemnări.

Datele publice arată că desemnarea lui Răuleț are loc la doar câteva zile după demisia Tatianei Onufrei din funcţia de şef-adjunct al Direcției politici economice și mediul de afaceri din cadrul MEI. Tatiana Onufrei ocupa din mai 2019 şi postul de reprezentant al Guvernului în Portul Internaţional Liber Giurgiuleşti (PILG).

Plecarea ei are loc în contextul în care Ministerul Economiei s-a lăsat atras de partea BERD în litigiul pentru controlul asupra Portului Giurgiuleşti.

Cadrul Legal

Potrivit comunicatului Guvernului, conform Legii nr.8/2005 cu privire la Portul Internațional Liber „Giurgiulești”, pe teritoriul portului a fost întemeiată zona economică liberă – Portul Internațional Liber „Giurgiulești” (PILG) pe un termen de 25 de ani, în scopul accelerării dezvoltării economice a zonei de Sud a Republicii Moldova, asigurării securității energetice şi securității transporturilor țării, precum şi dezvoltării comerțului internațional. PILG este parte a teritoriului vamal al Republicii Moldova, separată din punct de vedere economic, în care se aplică  legislația Republicii Moldova. Accesul pe teritoriul Portului International este reglementat de regulamentul aprobat de Guvern. Funcția de administrare operațională a activității zonei economice libere Portul Internațional Liber „Giurgiulești” (PILG)  i-a revenit „Danube Logistics” SRL, entitate juridică înregistrată în Republica Moldova.

Activitatea economică în cadrul PILG este reglementată de Legea nr.7/2005 pentru probarea Acordului de investiții „Cu privire la Portul Internațional Liber „Giurgiulești”, Legea nr.8/2005 cu privire la Portul Internațional Liber „Giurgiulești” și Hotărârea Guvernului nr.721/2005 cu privire la activitatea Portului Internațional Liber „Giurgiulești”.

Scandalul din jurul Portului Giurgiulești

Potrivit informației prezentate de către BERD, începând cu 7 mai 2021, instituția financiară a devenit unicul beneficiar final al Danube Logistics SRL, operatorul PILG, tranzacția în acest sens fiind realizată în afara țării, valoarea ei fiind potrivit datelor oficiale doar 1.000 de euro.

Mai exact, în Cipru, unde BERD a preluat controlul firmei Thomo Invest LTD deținută anterior de Thomas Moser, fostul director la Danube Logistics, care a fost condamnat la plata unor despăgubiri de circa 10 milioane dolari, companiei Bemol Retail.

Tranzacția a avut loc în pofida faptului că activele și cota parte Danube Logistics SRL se aflau sub sechestru judiciar.

Se întâmplă după ce Thomas Moser a operat în mod fraudulos cu activele Danube Logistics, trecându-le în propriul portofoliu de investiții contra sumei de doar 344 de dolari americani.

Economistul Veaceslav Ioniţă susţine, într-o analiză, că în urma acestei tranzacției de cumpărare a Portului Internațional Liber Giurgiulești de către BERD, contra sumei de doar 1000 € , Republica Moldova a rămas fără Portul Giurgiuleşti şi a fost țepuită de 100 milioane de euro.

24 Sept. 2026, 17:01
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
24 Sept. 2026, 17:01 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

La nivel conceptual, proiectul de lege cu privire la consolidarea independenței Băncii Naționale a Moldovei este bun, a declarat deputatul Ion Chicu. Însă potrivit deputatului nemulțumirile societății față de instituție sunt alimentate de cheltuielile și salariile foarte mari din interiorul BNM.

Chicu a declarat că independența regulatorului bancar este necesară pentru a preveni eventuale ingerințe politice și utilizarea rezervelor Băncii Naționale în scopuri guvernamentale.

„Dacă o instituție care este regulator pe piața bancară poate fi influențată politic de instituțiile statului, tot timpul va fi ispita: hai să mai iau niște bani de acolo. Iar luatul de bani din Banca Națională, din rezervă, este calea directă spre falimentul statului, spre devalorizarea valutei naționale”, a declarat deputatul.

Proiectul examinat de Parlament prevede că BNM și membrii organelor sale de conducere își vor exercita atribuțiile independent și nu vor putea solicita sau accepta instrucțiuni din partea Parlamentului, Guvernului sau altor autorități publice. Documentul transpune norme europene privind independența băncilor centrale.

Chicu spune însă că discuția despre independența BNM nu poate fi separată de modul în care instituția își gestionează cheltuielile.

„Este foarte greu de înțeles și explicat cetățenilor pentru ce un șef de cabinet care îi face cafea guvernatoarei primește peste două milioane de lei salariu pe an”, a declarat deputatul. El a criticat și remunerările de ordinul milioanelor de lei acordate unor angajați sau foști funcționari ai instituției.

Potrivit lui Chicu, nivelul cheltuielilor BNM are relevanță și pentru bugetul de stat, deoarece banca centrală transferă anual o parte din profit către buget.

„Dacă cheltuielile sunt atât de mari, de milioane pe salarii, profitul respectiv este mai mic. Deci întrebarea cetățenilor este logică”, a spus deputatul.

Chicu consideră că BNM trebuie să beneficieze de independență în luarea deciziilor de politică monetară și de reglementare, dar această independență nu ar trebui interpretată drept lipsă de transparență sau ignorarea interesului public.

El s-a pronunțat și pentru menținerea posibilității Curții de Conturi de a verifica activitatea instituției, fără însă a interveni în politica monetară sau în instrumentele specifice ale băncii centrale.

Proiectul cu privire la consolidarea independenței BNM a fost votat de Parlament în prima lectură la 24 septembrie. Inițiativa urmărește alinierea legislației Republicii Moldova la standardele Uniunii Europene privind independența băncilor centrale și interzicerea finanțării directe a sectorului public de către banca centrală.